Rodica Grigore – Povești și taine

„Nu putem să ne trăim viața și s-o povestim.”

(Fawzia Zouari, Trupul mamei mele)

„Orice se poate povesti, fata mea: bucătăria, războiul, politica, averea, dar nu și ce se petrece înlăuntrul unei familii. Ai scoate-o astfel de două ori la vedere. Allah ne-a povățuit să învăluim toate tainele, iar cea dintâi este femeia!” Sunt cuvintele pe care le adresează Yamna, protagonista a cărei existență este recompusă din amintirile celor care au cunoscut-o, fiicei sale, plecată de acasă, din Tunisia, și stabilită în Franța. Yamna e mama, dar, în egală măsură, matriarha, stăpâna incontestabilă și păstrătoarea tuturor tainelor neamului ei. Și exact acesta este pretextul narativ de la care pornește Fawzia Zouari în romanul său, Trupul mamei mele.                             

Citește în continuare →

Oana Paler – Un viitor deja trăit?

Frica și neputința de a construi un viitor duc la golirea lumii de sens și la resemnare. Este ideea de la baza romanului Refugiul timpului, scris de Gheorghi Gospodinov între Brexit și invazia Ucrainei, publicat în 2020 în Bulgaria, tradus în română de Mariana Mangiulea Jatop și apărut la Pandora Anansi contemporan (2023). Romanul a fost distins cu Internațional Booker Prize în 2023. Într-o Elveție neutră, o țară unde te duci să mori, Gaustin deschide „prima clinică a trecutului”, unde bolnavii de Alzheimer au posibilitatea de a-și reconstitui viața din bucăți, în scop terapeutic. Acest spațiu securizant devine, treptat, o soluție-refugiu pentru întreaga Europă care preferă mersului înainte întoarcerea în diferite perioade ale secolului XX. Convingător prin originalitate, prin complexitatea construcției și a sferei tematice abordate, Gospodinov propune un roman provocator, care nu are cum să-și lase cititorii indiferenți, măcar prin varietatea de întrebări pe care le ridică.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Un happening marca Houellebecq

Interesantă, ca toate cărțile lui Michel Houellebecq, e proaspăt apăruta – sub excelenta traducere a Gabrielei Vieru – Câteva luni din viața mea. Octombrie 2022 – martie 2023*. Cartea e un jurnal mai special, în măsura în care se concentrează în jurul a două teme care au stat în atenția presei franceze (mondiale) din ultimii ani. E vorba de acuzațiile de rasism îndreptate împotriva scriitorului în urma unor interviuri sau apariții televizate, dar și de cazul pornografic în care a fost implicat.

Citește în continuare →

Rodica Grigore – Furtuna răzbunării. Noua lume ca teatru

În anul 2015, Editura Hogarth a demarat fascinantul și îndrăznețul Proiect Shakespeare  (dar, în paranteză fie spus, o inițiativă deloc lipsită de riscuri!), constând în re-scrierea și recontextualizarea marilor piese de teatru ale Bardului din Avon. Primele volume publicate au fost O paranteză în timp de Jeanette Winterson, Shylock este numele meu de Howard Jacobson și Scorpia de Ann Tyler. La rândul său, scriitoarea canadiană Margaret Atwood a re-imaginat Furtuna shakespeariană, în romanul intitulat (după unul dintre apelativele disprețuitoare pe care i le adresează Prospero și Ariel lui Caliban) Pui de cotoroanță (Hag-Seed).  

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Linda Knausgård și autoficținea scandinavă

Merită semnalată apariția, în excelenta colecție Anansi. World Fiction a Editurii Pandora M, a micului roman Copil de octombrie*, semnat de Linda Boström Knausgård. Cartea a apărut în traducerea Roxanei-Ema Dreve, responsabilă și pentru traducerea volumului Bine ai venit în America! (apărut în 2020) al aceleiași autoare, dar și pentru alte volume semnate de Karl Owe Knausgård. Foștii parteneri de viață au creat senzație nu doar în zona literaturilor nordice (unul din 10 norvegieni deține un volum al lui Karl Owe în bibliotecă), ci și în ceea ce se cheamă spațiul globalizat al literaturii lumii. S-ar putea ca, în afară de noir-ul scandinav (care transgresează mai ușor limbi și spații, datorită formulei „de consum”), cărțile Lindei și ale lui Karl Owe Knausgård să fie cel mai important produs de export al literaturii nordice din ultimele decenii. Interesant, la nivelul dinamicii globale a genurilor, e și faptul că „autoficțiunea” câștigă tot mai mult teren. Din produs francez patentat de Serge Doubrovsky la finalul anilor ʼ70 – și practicat apoi în Franța în deceniile următoare –, el devine o formulă internațională, acumulând, odată cu extinderea sa spațială, teme și tehnici literare noi. Un punct important în acest proces de canonizare la nivel mondial îl constituie recenta acordare a premiului Nobel scriitoarei franceze Annie Ernaux, o „veterană” a genului.

Citește în continuare →