Categorie / Carte străină

de VATRA

Rodica Grigore- Józef Mackiewicz. Istorie și literatură

Cunoscut pentru opoziția sa fermă față de regimul comunist, definindu-se singur drept „un anticomunist prin naționalitate”, scriitorul polonez Józef Mackiewicz (1902-1985) a călătorit, străbătând lumea în lung și-n lat încă din primii ani de viață. Căci, născut la Sankt Petersburg, el va ajunge de timpuriu la Vilnius, apoi în Polonia, patria părinților săi, însă va silit să o părăsească în 1945, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și să se refugieze în Italia și Anglia, pentru ca apoi să se stabilească pentru totdeauna în Germania. Convins că rezistența față de un singur agresor, cel nazist, nu va face altceva decât să întărească pozițiile celui de-al doilea, Rusia, Mackiewicz își atrage rapid antipatia multora dintre contemporanii săi, iar acest lucru va influența și modul în care îi va fi receptată opera literară, aceasta rămânând cvasi-necunoscută până după căderea Zidului Berlinului.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Ficțiune, realitate și literatură

În romanul lui Miguel Ángel Asturias, Oameni de porumb, aparenta lipsă de loialitate a femeilor care este expresia unei imagini transfigurate a zeității lunare, caracterizate de inconstanță, este completată cu egoismul și cruzimea. Într-un foarte ambițios studiu critic, care, însă, rămâne discutabil în multe dintre concluziile sale, Richard Callan afirma că permanenta căutare a femeilor fugite de acasă ar reprezenta, în cartea lui Asturias, o expresie a nevoii personajelor masculine de desăvârșire prin dobândirea componentului feminin, anima, în termeni jungieni, absolut necesară pentru întregirea simbolică a sufletului. Cazul pe care criticul îl discută pe larg e cel al lui Nicho Aquino privit din perspectiva călătoriei inițiatice pe care o întreprinde. Numai că Gerald Martin are dreptate atunci când spune că, din păcate, Jung e un instrument care se poate adapta prea ușor oricărei circumstanțe interpretative, afirmând că Oameni de porumb e mult mai mult decât simpla căutare a jumătății pierdute ori a unui iluzoriu etern feminin.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Africa în culori și nuanțe

„…toată ziua, Dumnezeu străbate lumea,

dar, în fiecare seară, se întoarce acasă, în Rwanda…”

(Scholastique Mukasonga, Notre-Dame du Nil)

6 aprilie 1994: avionul cu care călătorea președintele Rwandei, Juvénal Habyarimana, este doborât în apropiere de aeroportul din Kigali, iar în aceeași zi, în doar câteva ore, ca urmare a morții neașteptate a acestuia, susținătorii săi din etnia hutu inițiază represiunea sângeroasă la adresa populației tutsi. Astfel începe genocidul din Rwanda care, în decurs de doar trei luni, a făcut între cinci sute de mii și un milion de victime din rândul grupului etnic tutsi și chiar dintre reprezentanții hutu moderați. Deși e adevărat că aceste tragice evenimente au reprezentat o exacerbare fără precedent a violenței pe continentul african, ele fuseseră pregătite, fie și indirect, de mai multe momente tensionate care, de-a lungul a mai mult de doua decenii, se petrecuseră în această țară.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Alejo Carpentier – teoria și practica „realului miraculos”

Alejo Carpentier împărtăşeşte destinul protagonistului-narator din marele său roman Paşii pierduţi (1953) la mai multe niveluri. Născut în 1904, având un tată de origine franceză, şi o mamă de origine rusă, dar considerându-se, după cum va spune adesea, cubanez, legat de lumea latino-americană, însă exilat şi forţat să rămână în Europa între 1928 şi 1939, scriitorul e prins mereu între tensiunile (nu numai culturale!) dintre vechiul continent şi America, iar primul său roman ¡Ecue-yamba-o! (1933), asemenea vocaţiei muzicale a naratorului din Los pasos perdidos, reprezintă încercarea de a respinge valorile culturale occidentale şi de a-şi afirma loialitatea faţă de tradiţiile cubaneze. Numai că Alejo Carpentier, spre deosebire de personajul său, se va desprinde la timp de această fascinaţie a arhaismului, depăşind, apoi, şi tehnicile specifice costumbrismului pe care numeorşi critici le-au considerat definitorii pentru o anumită etapă a creaţiei sale, pentru a-şi afirma profunda originalitate şi, deopotrivă, capacitatea de a influenţa în mod definitoriu literatura latino-americană a secolului XX – şi nu doar generaţia „Boom”-ului ori estetica realismului magic (pe care, în paranteză fie spus, o defineşte printre cei dintâi, lansând termenul de „real miraculos”, în prefaţa la Împărţia acestei lumi, din 1949).

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Real și miraculos în proza scurtă a lui Juan Rulfo

Cu toate că numeroși critici literari au insistat asupra importanței prozei lui Juan Rulfo pentru impunerea definitivă a esteticii realismului magic în America Latină, există și suficiente opinii care accentuează legătura profundă dintre scriitura rulfiană și istoria socială și politică a Mexicului de început de secol XX.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Iubirea și Istoria

Într-o librărie din Maribor, o doamnă căruntă ia dintr-un raft o carte, o răsfoiește, iar ochii îi cad asupra câtorva versuri: „De-acuma n-om mai colinda/ Târziu, pe ulicioare,/ Oricâte patimi ne-ar chema/ Sub luna lucitoare.// În piept, ca spada-n teaca sa,/ Nici sufletul nu zace,/ Și inima răgaz ar vrea,/ Iar sufletul vrea pace.” Volumul e de Byron, iar poezia, celebră, de altfel, se numește „De-acuma n-om mai colinda…” („So We’ll Go No More a Roving” / „De-acuma n-om mai colinda…”) și pare a-i vorbi celei care o citește în traducerea slovenă chiar despre viața ei, rezumând tumultul unei întregi existențe. Suntem în anul 1984, iar la librărie urmează să aibă loc întâlnirea cu cititorii a unui tânăr scriitor care își va prezenta romanul Aurora boreală. Numai că doamna în vârstă nu va mai sta să-l asculte, ci se va îndepărta cu ochii în lacrimi. Nu la gândul că romanul care trebuia să fie lansat ar descrie, printre altele, straniul fenomen petrecut în aprilie 1938, când cerul din Maribor s-a luminat din cauza acelor neobișnuite „lumini ale Nordului”, prevestind parcă anii zbuciumați care vor veni peste oraș și peste întreaga Europă. Ci reamintindu-și clipele fericite, urmate de altele, deloc fericite, ale poveștii de dragoste pe care o trăise ea însăși, alături de un tânăr geodez în 1944, când lumea încă părea un loc sigur.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Despărțiri sau ambiguități?

În nuvela lui Juan Carlos Onetti, Despărțiri (Los adioses, 1954)1, nimic nu e ceea ce pare: un bărbat elegant, fost baschetbalist, sportiv celebru doar cu câțiva ani în urmă, ajunge într-o mică localitate de munte, pentru a încerca să se vindece de tuberculoză. Aici apare Ea – femeie frumoasă, puternică, alături de care el pare a găsi resursele necesare pentru a-și dori cu adevărat vindecarea. Dar vine și fata – o apariție neașteptată, fragilă, dulce, sosită chiar în noaptea de Anul Nou. Clasicul triunghi amoros? Un nou ménage à trois acceptat ca atare de protagoniști? Toate la un loc și, în același timp, nimic din toate astea? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care cititorul – inocent, și nu numai – și le pune la sfârșitul lecturii unui text care, pe cât de scurt, a provocat nesfârșite discuții și dispute în rândul criticilor. 

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Jorge Amado: Miracole și carnaval – calea scrisului

         Romanul Prăvălia de miracole* a apărut în 1969, fiind expresia cea mai clară a înțelegerii specifice a lumii și a literaturii la care ajunsese Jorge Amado în această etapă pe deplin matură a creației sale. De altfel, exegeții nu au ezitat să numească textul acesta capodopera sa, „un monument de inestimabilă valoare pentru cultura latino-americană, privită în ansamblu și în special pentru cultura braziliană, căreia îi dă glas.”1 

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Poezie și existență în creația lui César Vallejo

„Eu voi muri-n Paris pe-o zi cu ploaie, de care-aș zice că-mi reamintesc.”

(César Vallejo, O piatră neagră pe o piatră albă)

Considerat unul dintre cei mai importanți poeți ai întregului secol XX, figura definitorie a poeziei hispano-americane moderne (scriitorul care, de altfel, a influențat cel mai profund generațiile care vor urma) și, cu siguranță, unul dintre cei mai temerari inovatori la nivelul formelor și formulelor lirice adoptate, comparat cu Dante în ceea ce privește capacitatea de transfigurare a unui întreg univers, și pus alături de T.S. Eliot pentru viziunea tulburătoare de care îi e dominată opera, peruanul César Vallejo nu încetează să uimească cititorul, chiar și la mai bine de un veac de la apariția celor două volume de versuri pe care le-a publicat în timpul vieții – Heralzii negri (1919) și Trilce (2022).  

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Grigore – Portret(e) în mișcare   

În general, atunci când vine vorba despre Kilimanjaro, primul gând al oricărui cititor duce, desigur, la celebra povestire a lui Hemingway, The Snows of Kilimanjaro (și, eventual, la filmul realizat după ea, în 1952, cu Gregory Peck, Ava Gardner și Susan Hayward în rolurile principale). Numai că, deși mai puțin cunoscut publicului de azi, scriitorul francez Joseph Kessel a nutrit, la rândul său, o imensă fascinație (și admirație) pentru continentul african, pentru peisajele sale și pentru oamenii de aici, toate acestea fiind evidente în volumele de reportaje pe care le-a publicat în urma călătoriilor întreprinse departe de Europa, la jumătatea anilor ’50, mai cu seamă Paradisul din Kilimanjaro sau Leul.

Citește în continuare →