Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (III)

Adrian Jicu

Veșnic tânăr, înfășurat în pixeli…

Vă amintiți, cu siguranță, ideea scandaloasă a lui Platon de a-i izgoni pe poeți din cetate: „Dacă va veni în cetatea noastră un poet priceput în arta imitației, capabil să ia toate formele și să imite toate lucrurile, îl vom onora ca pe un om sfânt, minunat și plăcut; dar îi vom spune că în cetatea noastră nu există loc pentru un asemenea om. Îl vom unge cu mir și îl vom încununa cu panglici de lână, iar apoi îl vom trimite într-o altă cetate.” Scoasă din context sau citată trunchiat, afirmația a generat nesfârșite polemici referitoare la locul și la rolul scriitorului în societate, precum și despre relația între adevăr și frumos, omițându-se (intenționat?) că același filosof lasă o portiță, sugerând, nuanțat, că există și excepții: „Dacă poezia imitativă poate arăta că este nu numai plăcută, ci și folositoare cetății și vieții omenești, o vom primi cu bucurie înapoi.” Ei bine, ținând cont de aceste considerații, are Mircea Cărtărescu loc în cetatea noastră?

Citește în continuare →

Mircea Cărtărescu în canonul românesc și în circuitul internațional (I)

Argument

Mircea Cărtărescu este, fără îndoială, scriitorul cel mai cunoscut al literaturii române nu doar de azi, ci, probabil, din toate timpurile. Numele lui circulă frecvent pe toate listele scurte la nivel mondial și a fost validat prin premii obținute până acum de autori „clasicizați” ai literaturii ultimului secol, printre care The International Dublin Literary Award (2024), Los Angeles Times Book Prize for Fiction (2023), Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice (2022), Premiul Formentor de las Letras (2018), Premiul Thomas Mann (2018) și multe altele. Cărțile lui nu numai că au fost traduse în numeroase limbi, ci au intrat într-un circuit viu al receptării, întrunind astfel criteriul formulat de comparatistul David Damrosch drept condiție necesară pentru intrarea în patrimoniul literaturii lumii: câștigul de prestigiu simbolic prin traducere. Romanele scriitorului au fost publicate la edituri relevante și au fost recenzate în publicații de top, precum The New York Times, Times Literary Supplement sau World Literature Today.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Romanul redescoperirii tatălui

Un provocator titlu – pe care Gabriela Adameșteanu recunoaște că l-a regăsit și într-un roman polițist din anii ʼ70 – stă pe coperta celui mai recent volum de memorialistică al autoarei*. Fragmente din carte au fost publicate, din 2023 încoace, în revista „Vatra”. Meserii nerecomandate femeilor face într-un anumit sens pandant cu Anii romantici (2014), doar că acolo accentul cădea explicit pe dilemele intelectuale (și sociale, într-un sens mai larg) legate de trecerea dinspre regimul totalitar spre democrație. Notațiile, deși rămân foarte atente la contexte, sunt mai interiorizate, urmărind evoluția intelectuală a scriitoarei din prima tinerețe, cu unele episoade din copilărie, până foarte recent.

Citește în continuare →

Inteligența artificială și studiile umaniste (III)

Ruxandra Cesereanu

Trei perspective asupra IA în 2024 & 2025

În lumea actuală se desfășoară multe simpozioane și colocvii, conferințe ori congrese despre inteligențele artificiale, fie că este vorba de oameni de știință ori de specialiști în umanioare, cu toții preocupați de dezvoltarea tehnologiei extreme. Am avut șansa să particip și eu la unul dintre acestea: congresul cu tema Imaginarii tehnoștiințifice, organizat de Rețeaua Centrelor de Cercetare a Imaginarului (CRI2i), împreună cu Universitatea IULM din Milano și Universitatea din Insubria, între 15-19 octombrie 2024, la Milano și Como, coordonatorii principali fiind doi profesori din spațiul academic italian de cercetare a imaginarului: Paolo Bellini și Renato Boccali. Au fost susținute aproape șaptezeci de conferințe (în format hibrid), din care o pătrime de către doctoranzi. Celelalte conferințe au fost susținute de cercetători reputați din Italia, Franța, Spania, Portugalia, Brazilia, Romania, Mexic, Argentina, Polonia, Republica Moldova, Maroc.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Proză scurtă oldschool

O foarte frumoasă carte de proză scurtă*, cum puține au apărut în ultimii ani, a scris Iulian Bocai. Conform unei precizări de la finalul volumului, majoritatea bucăților au fost concepute în timpul unei rezidențe și burse oferite de revista „Familia” în august 2024. Bocai e un filolog pur sânge, cu formație umanistă solidă, evidentă atât în eseurile ocazionale, cât și în lucrările cu bătaie mai lungă, precum Filologii. Instituționalizarea studiului literar în Europa (2020). E și un neînregimentat, un lup singuratic în cel mai bun sens al cuvântului: nu pactizează cu ideologii sau politici de grup, nu are în spate instituții, nu se lasă pradă diverselor mode, fapt care face ca vocea lui să-și păstreze onestitatea. Dacă greșește în analize sau diagnostice, n-o face decât pe propria barbă, nu în virtutea unor calcule sau idiosincrazii de moment. De adăugat că e și un scriitor ale cărui cărți n-au trecut neobservate: romanele Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018) sau Constantin (2019) au fost premiate și salutate de critică drept construcții care anunță un prozator cu bătaie lungă.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Jurnalul unui utopist pragmatic   

E extrem de greu să ții pasul cu un profesionist al cărui program zilnic arată ca cel redat de Radu Vancu în recentul Boala & războiul. Jurnal 2020-2024*: „10 iunie. Alergături la București, la Bookfest, ca să lansez un Komartin, un Ciupureanu, un Pynchon & un Saramago. După care m-am întors la Sibiu, am avut un doctorat, apoi iar la București, ca să lansez cartea lui Cristian Preda despre Victor Eftimiu, apoi iar înapoi la Sibiu, unde aveam de lansat o carte a lui Csaba Szabó despre religia romană din Donauländer din secolele I-III A.D. Am mers iar cu BlaBlaCar, cu trenuri, cu autocare, am și pierdut un tren la un moment dat – fiindcă, de fapt, am pierdut contactul cu realitatea” (p. 241). Citatul reflectă mobilitatea intelectuală – și fizică, aș adăuga – a lui Radu Vancu, care poate fi aproape în același timp la București și la Sibiu, pe scena de intelectual public și în amfiteatrul universitar, îndeplinindu-și simultan obligațiile față de literatura română și cea străină, antică și contemporană, cu spiritul în lumea ideilor și cu trupul în BlaBla Car. Dacă n-ar fi fost vorba de Vancu, pe care îl știm cu toții îndatoritor în toate rolurile, ai zice că ai de a face cu un personaj complet neverosimil. La acest du-te-vino între orașe/țări, culturi și fenomene (sociale, literare) se adaugă faptul că lucrează la mai multe proiecte literare în același timp: scrie poezie, romane, traduce din autori fundamentali. Poezia lui apare în publicații prestigioase de profil din toată lumea – Plume, Poetry Northwest, Interpret –, e recenzată extrem de pozitiv în The Kenyon Review, fapt care face ca Vancu să fie printre puținii poeți români, de ieri și de azi, cu o carieră internațională după toate rigorile.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – „Cazul Sebastian”, redeschis

Am citit cu deosebit interes recentul Jurnal francez al lui Mihail Sebastian*, editat de Alexandra Oprescu și Teodora Dumitru și apărut la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu. Volumul e cu atât mai interesant cu cât a stârnit o mică polemică în rândul specialiștilor. Pe scurt, o parte a manuscrisului găsit de Alexandra Oprescu la Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București a mai fost publicată în 1932 în „Azi”, cu titlul Jurnal de roman. Se pare că la acest caiet trimit și alți cercetători mai recenți, deși doar în treacăt. Faptul a făcut ca oportunitatea restituirii să fie pusă la îndoială – vezi în acest sens intervențiile lui Ion Vartic sau ale Biancăi Burța-Cernat din „Apostrof” (nr. 4, respectiv 10/2023). Editoarele, însă, consideră că textul trebuia reeditat integral nu doar întrucât conține fragmente neapărute anterior sau cenzurate, ci mai ales pentru că aceste pasaje pot modifica în întregime percepția asupra lui Sebastian.

Citește în continuare →

Mircea Martin – elogiul nuanței (III)

Simona Popescu

Despre cum „clipa se face ramură” și cîteva microcristalizări

Sînt întîlniri, în viața oricui, care te construiesc, altele care țin de destinul tău. De fapt, ele se întrepătrund.

Legată de destin a fost întîlnirea cu profesorul Paul Cornea. Fără el, viața mea ar fi fost alta. M-a convins (cu greu), după 1990, să dau examen pentru un post de asistent la Facultatea de Litere pentru că asta îmi va garanta, spunea el, că voi avea timp de-ale mele, de literatură. Așadar, Profesorul îmi purta nu doar mie grija, ci și literaturii mele! L-am ascultat, pînă la urmă, și bine am făcut. Îi sînt mult recunoscătoare.

Citește în continuare →

Cum mai citim azi scriitorii români clasici? (IV)

Anca Pârvulescu, Manuela Boatcă

Argumente pentru o creolizare a teoriei (interviu)*

Alex Goldiș: Dragă Anca Pârvulescu, dragă Manuela Boatcă, vă mulțumesc din nou pentru că ați acceptat invitația revistei „Vatra” de a răspunde acestor întrebări și de a participa la numărul nostru special. E un număr special care își propune să interogheze modul în care au fost reinterpretați scriitorii clasici sau canonici români în ultimele decenii. Evident că volumul vostru, Creolizarea modernului. Transilvania la răscrucea imperiilor, apărut în Statele Unite în 2022 și recent tradus și la noi**, reprezintă un reper în această direcție, fiind semnalat ca atare deopotrivă în receptarea internațională și din România. De aceea vreau să vă întreb de unde a pornit ideea acestei cărți și, mai mult, cărei nevoi a corespuns ea în proiectul vostru inițial?

Citește în continuare →

Cum mai citim azi scriitorii români clasici? (III)

Horia Corcheș

Nu știu alții cum sunt

Pentru că este o anchetă, îmi permit să scriu oarecum mai colocvial ca ton și am să pornesc prin a afirma, apropo de întrebările care au generat această anchetă, că nu știu care sunt tendințele la nivel de practică didactică, în privința relecturii canonicilor. De ce nu știu? Pentru că nu există o diagnoză la nivel sistemic, iar programele școlare aflate în vigoare la liceu sunt de prin anii 2005. Ce se întâmplă pe teren, la firul ierbii, nu mi-este cunoscut decât prin cursurile de formare pe care le țin și unde am contact cu un număr mic de profesori, procentual vorbind, și prin puținele inspecții pe care le fac sau prin dialoguri cu amici profesori. Acopăr o plajă restrânsă, deci, de informații. Ce pot, însă, să spun, este cam cum văd eu lucrurile și ce încerc să promovez, fie prin articolele mele, fie prin alte implicări pe care le am. Nimic nou, pentru cine mi-a citit articolele din ultimii ani sau îmi cunoaște activitatea.

Citește în continuare →