Etichetă / Anastasia Fuioaga

de VATRA

Cum mai citim azi scriitorii români clasici? (V)

III. Exegeze

Anastasia Fuioagă

Integrare asimetrică și tranzacții matrimoniale în Mara de Ioan Slavici

În cunoscuta organizare tripartită a romanului românesc din Arca lui Noe, Nicolae Manolescu încadrează Mara lui Slavici în secțiunea romanului doric. Particulară acestei categorii romanești ar fi omologia dintre conflictul individ – comunitate și raportul dintre narator și personaje. Astfel, în cazul romanului lui Slavici, după cum Persida și Națl sunt reintegrați în instanța colectivă, tot astfel o voce narativă supraindividuală absoarbe vocile personajelor, care își făceau simțită prezența prin stilul indirect liber (1). Manolescu notează faptul că Mara e „mai curând un roman burghez decât unul țărănesc” (2). Faptul că Mara ar fi prima businesswoman a literaturii române a devenit deja un loc comun în critica literară. Mai interesantă ar fi afirmația lui Manolescu conform căreia în Mara se găsește o „lume pestriță și totuși omogenă de târg transilvănean” (3), „o lume solidă și în progres” (4), în care ambițiile personajelor se materializează, iar munca e răsplătită. Cu toate că, într-adevăr, Slavici reface la finalul romanului, chiar artificial, unitatea comunității, în care sunt incluși acum și Persida cu Națl, drept cuplu legitim, omogenitatea acestei lumi e mai degrabă o iluzie a colaborării pe care Slavici o trasează între personaje. În fapt, romanul cartografiază un spațiu semi-periferic marcat de conflicte interetnice, confesionale și de gen, acela al Transilvaniei inter-imperiale din perioada dominației habsburgice de după 1848, așa cum se modifică el odată cu integrarea în sistemul-lume modern în mod asimetric. Mara ca businesswoman marchează, mai curând, procesul de „integrare-ca-periferalizare” (5) în urma extinderii capitalismului mondial, care înghite și adâncește inegalitățile și, implicit, tensiunile generate de diferențele de statut ale diferitelor populații într-un cadru inter-imperial.

Citește în continuare →
de VATRA

Cancel culture și progresism în mediul cultural românesc (V)

Anastasia Fuioagă

„Cancel culture” și alți demoni

Privind retrospectiv către episodul din august 2023, devine din ce în ce mai vizibil că ceea ce ar fi trebuit să fie o discuție care să deschidă chestionări ulterioare a devenit rapid o dezbatere-ceartă, în care pozițiile s-au suprapus peste imaginea a două persoane reale, Valeriu Nicolae și Bogdan-Alexandru Stănescu. E limpede că problema ridicată de Valeriu Nicolae a rămas, de fapt, la fel de nechestionată, sunând în gol în fața unui public care, prea puțin pregătit să îi facă față, s-a apărat cu lecții școlărești de naratologie. Dincolo de acest aspect, întreaga producție de discurs de la momentul respectiv a scos la lumină altceva, anume tocmai producerea unor topoi discursivi ușor de instrumentalizat: „cancel culture”, „political correctness” și alte tipuri de asocieri gratuite între stângism și extremismul politic.

Citește în continuare →
de VATRA

Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (V)

III. REINTERPRETĂRI CRITICE

Corin Braga

Cosmologia poetică a lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu este unul din puținele exemple de scriitor dedicat integral vocației sale poetice. Printr-un efort deliberat, el a renunțat la tot ceea ce este îndeobște considerat o „viață normală”, pentru a se identifica rolului de poet, înțeles ca un mod de existență. Printr-o alchimie de profunzime, el a lăsat poezia să-i impregneze și să-i modifice structurile psihice, în așa măsură încât a sfârșit prin a nu mai gândi și a nu mai vorbi în manieră comună. El a fost un fel de „mutant”, care trăia o „stare poetică” generalizată și permanentă. Mutația de care vorbim nu este o metaforă, ci o metamorfoză efectivă, ființială, cu toate angoasele de alienare presupuse de ea, cu pericolele de izolare și schizofrenie, cu o tensiune continuă, compensată prin alcoolism, pe care probabil poetul a și plătit-o cu o moarte prematură.

Citește în continuare →