Poeme de Alexandru Agache

agache

Alexandru Agache este absolvent al Masteratului de Inovare Culturală de la Brașov, program conceput și coordonat de către regretații profesori și poeți Andrei Bodiu și Alexandru Mușina. A citit texte proprii la evenimente organizate de Filologia brașoveană, precum Literatura iese în oraș sau Maratonul de poezie din 2013. Scrie cronici și recenzii literare pentru revistele Corpul T și Astra. Este fan Ian McEwan, Irvine Welsh și J.M. Coetzee, iar dintre scriitorii români îi plac foarte mult Ruxandra Novac, Adrian Schiop, Andrei Dósa și Cristina Ispas. O parte din poemele sale sunt influențate de muzica și textele formației Radiohead.

Filme și clișee de stânga

mă întorc de la muncă, optul e
arhiplin – în spate – o familie mișto
de țigani – un tată foarte scund și slab
cu mustața rasă subțire și doi copii –
unul mai mare de vreo doișpe ani, celălalt,
mai mic, de vreo nouă

o doamnă supraponderală țipă că
în România va fi bine numai când
toți țiganii vor dispărea, un domn țipă
că în România va fi bine numai când
ea va mânca mai puțin, toată lumea
țipă la țigani să se-ntoarcă de unde-
au venit

fratele mai mai mic se uită la fratele
mai mare care-l ia pe după umăr pe
fratele mai mic – tatăl îi ia pe după umăr
pe fratele mai mic și pe fratele mai mare –
toți trei se privesc ca femeile ălea din
Lista lui Schindler înainte să se dea drumu
la apă prin dușuri

țiganii coboară la prima, cobor la
două stații după, mă simt de parcă aș fi
ieșit dintr-o secție de oncopediatrie

seara mă duc la prieteni – îmi zic că ce
fain e-n Grecia, apa e f curată, mâncarea
e-n regulă, prețurile sunt ok, casele și schiturile
sunt frumoase, salariul mediu pe economie
e 1500 euro/ lună – acolo nu’s țigani că nu dă
nimeni de pomană la hoţi şi cerşetori

Mă enervez, îi enervez, stingem cearta
uitându-ne la Doubt, cu Maryl Streep și
Philip Seymour Hoffman, ea e directoarea
unui colegiu catolic din Bronx, unde el, preot
și profesor, e acuzat de abuz sexual împotriva
singurului elev de culoare

finalul prost strică tot filmul

Expatriere

Medicul meu curant, doctorand la Paris
în transplant de pancreas, m-a întrebat
dacă n-aş fi de acord să-mi donez organele
neafectate, în cazul unui accident mortal

E un lucru foarte nobil, Alexandru,
salvezi o viață, renunțând la ceva
inutil, să ştii, Biserica e întru’ totul
de acord, decizia ta se înregistrează
într-o bază de date, rudele nu vor mai
avea niciun cuvânt de spus

Crede-mă, scumpule, organul transplantat
iradiază mereu ceva din spiritul donatorului,
între ai tăi și beneficiar se vor crea
legături emoționale foarte puternice

Gândește-te, Alexandru, o
parte din tine supraviețuiește
într-o altă persoană, într-un
organ de-al tău, o altă inimă
va pompa sânge

Golden Eye

Din ţevile pistoalelor
irump versatele
bacterii ce necrozează
organele

În ţevile de inox
cresc microorgansime
ce cariază lent
statuile-simbol

ochiul de aur
captează tumorile
mai mici de
0,8 mm.

ochiul de aur
fluidifică sângele
în arterele
rigide-ale
istoriei

Timpi morți

doi sexagenari discutând placid,
într-o dumincă după-amiază, la
Tvr1 despre prostie, iubire, ură,
umor, invidie, speranță, revelație,
de-o parte și de alta a unei mese
peste care cineva pare să fi trântit
la nervi o uriașă cuvertură

In Bloom

Te simțeai murdar ca bărbat, american și alb,
credeai că femeile sunt în mod natural mai puțin agresive decât tine,
că afro-americanii, ființe cu adevărat minunate, inventaseră punkul

Te lăsai inhalat de organismele corupte,
apoi le injectai în inimă celulele maligne,
trasai incizii în abdomenele pruncilor,
apoi penetrai inciziile, până când pruncii mureau,
visai ca într-o zi să poți ucide răul cel mare, apoi răul cel mic

Aseară te-am văzut pe Mtv,
spuneai că televiziunea e cel mai mare rău de pe planeta asta,
că pe tricourile cu voi, de acum înainte, vor apărea numai căluți de mare gestanți,
că ești mult mai scund decât Chris, că ai părul vraiște,
că torsul tău încape deja prin mâneca unei bluze obişnuite