Deși face parte din aceeași lungă dezbatere despre raporturile materialismului marxist cu filozofia și științele particulare, textul Anei Katz – filozof al științei, lector, la acea vreme, și apoi conferențiar la Institutul Politehnic din București – e în schimb ceva mai greu integrabil într-un curent sau categorie ușor recognoscibile. Fragmentul reprodus aici din volumul ei din 1972, Dialectica în existență, ar putea fi citit și ca o revizitare puțin anacronică a unei problematici situabile în istoria filozofiei undeva în trecerea de la Kant la Hegel, de nu chiar Platon și Aristotel – problema existenței și cognoscibilității unei lumi obiective dincolo de sita categorială a cunoașterii omenești; după cum, prin pledoaria sa pentru obiectivitatea și anterioritatea ontologiei, ar putea fi citit și ca un premergător al „realismului speculativ” contemporan, cu critica și depășirea sa a criticismului și transcendentalismului kantian. La fel, textul ar putea fi citit, prin poziția sa, și ca o încercare de revenire întârziată la pozițiile din anii ʼ50, cu „ontologia științifică” în vechiul rol suprem al materialismului dialectic – poziție și tip de texte (rigide și schematice, în spiritul capitolului despre materialismul dialectic din Cursul scurt al lui Stalin) pe care însă fragmentul din Ana Katz le contrazice la fiecare pas prin densitatea sa efervescentă, aproape incontrolabilă, a teoretizării. În acest specific neîncadrabil, textul Anei Katz reflectă, poate, tensiunile ce grevează asupra încercărilor din acea perioadă de elaborare a unei ontologii marxiste – încercările de „ontologie a existenței sociale” ale lui Lukács sunt, în fond, practic contemporane –, așadar de articulare a unei „filozofii prime” a existenței după recunoașterea autonomiei și emancipării științelor și pierderea, implicit, a pretenției de legătură directă, dacă nu chiar privilegiată, a filozofiei cu realitatea socială și naturală în ansamblul ei. (AC)

Citește în continuare →