Ana Blandiana – Credința, speranța și iubirea. Cardinalul Iuliu Hossu

Caracteristica simbolurilor este capacitatea lor de  a se actualiza mereu întregindu-și și amplificându-și definiția prin returnarea ei în noile matrice ale timpului. Iuliu Hossu a fost de pe când trăia și este într-o măsură din ce în ce mai mare de-a lungul istoriei recente un simbol, pe care-acum, la împlinirea celor 140 de ani de la nașterea omului care l-a întruchipat – se redefinește în termenii istoriei la zi. El a fost episcop al Bisericii Unite cu Roma și cardinal al Bisericii Catolice și în ambele ipostaze a fost un simbol al asumării indiferente de prețul plătit: a optat pentru martiriu pentru că a refuzat să se desprindă de Roma și a refuzat să pună capăt martiriului pentru a rămâne acasă alături de cei pe care prin suferință și în suferință îi păstorea.

Citește în continuare →

Virgil Stanciu – Dor de Alexandru Vlad

Au trecut mai mult de cinci ani de la dispariția fizică a lui Alexandru Vlad, dar fantoma sa binevoitoare continuă să bântuie în acea zonă a orașului pe care și-o marcase ca teritoriul lui, colțul cu Librăria Universității,  coridoarele Filialei US, spațiului vechii ”Arizone”, unde, vai, funcționează acum şaormeria „Mesopotamia”. Atâta doar că este vorba de un Sandu Vlad alcătuit din abur sau fum. Năluca lui mi se mai arată în vise și, deseori, în clipele de meditație prelungită. Chiar așa să fi fost?  Atât de simplu și frustrant se va fi săvârșit o prietenie care  a durat mai bine de trei decenii? „Not with a bang, but a whimper”, cum spunea, memorabil, T. S. Eliot? Blajina figură a prietenului meu îmi stăruie în memorie și nu o dată, din transcendent, mă ispitește la dialoguri de soiul celor pe care le aveam când eram împreună pe aceeași parte a ”the thin red line”. Citește în continuare →