Sora Maria de la Providenza a fost la început o poveste. O poveste pe care ne-a spus-o pictorul Eugen Drăguțescu în timp ce mâncam, în apartamentul lui din apropiere de Piazza del Popolo, niște enormi ardei umpluți, făcuți de poetul Ion Sofia Manolescu, care ni-i și servea cu un prosop legat peste pantaloni pe post de șort de bucătărie. Era o atmosferă de prietenie veselă, cu inima ușoară, ca de elevi în vacanță, deși între noi și amfitrion era o diferență de vârstă de cel puțin un sfert de secol. Dar empatia și senzația că suntem făcuți din aceeași făină și ne simțeam bine împreună fuseseră atât de spontane, încât aveam senzația că ne cunoșteam de o viață. De fapt, Ion Sofia Manolescu, pentru prima oară în străinătate, era musafirul fostului coleg de liceu, în casa căruia, în lipsa soției suedeze a acestuia, plecată pentru câteva săptămâni în țara de baștină, funcționa pe post de bucătar. În ceea ce ne privește, trebuia să îi predăm lui Eugen Drăguțescu o scrisoare din partea fratelui său bolnav de la București, urmând să ne întoarcem cu medicamentele cerute prin ea. Îi telefonasem, deci, ca să-i predăm mesajul și fusesem invitați la masă cu bucurie și cu precizarea că nu vom fi singuri, ci că ne vom întâlni cu un coleg. Un coleg a cărui voce nu o recunoșteam deși îi auzeam strigătele prietenești la auzul numelor noastre.