Mircea DUMITRU – Știință, adevăr, democrație. O alianță problematică?

mircea_dumitru_2

Ni se spune din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este – politic și cultural-stilistic – una a post-adevărului, a „faptelor alternative”, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante etc. etc. Pentru mine, toate acestea însă, sunt modalități iresponsabile de a fugi de răspunderea de a cunoaște (un gen de iresponsabilitate epistemică din ce în ce mai răspândit), dar și atitudini la care este mai onest să ne referim numindu-le, frust, falsuri patente sau minciuni sau dezinteres total față de adevăr. Toate acestea ne evocă acut sentimentul moral foarte bine exprimat de acela – unii cred că ar fi fost Orwell, alții susțin că autorul este necunoscut – care a pus diagnosticul că “In a time of universal deceit – telling the truth is a revolutionary act”. Citește în continuare →

Horaţiu NAN – Marxismul trepanat

Initiere in filosofie_02

Prezentată ca un raport asupra filosofiei dedicat „nefilosofilor“, cartea lui Louis Althusser* ajunge din fericire, după primul capitol, să se ocupe de justificarea şi emendarea muncii intelectuale a autorului ei, sub pretextul unui ocol prin ceea ce filosofia a reprimat de-a lungul istoriei ei. Astfel se iveşte ocazia de a urmări într-un singur text etapele principale ale proiectului general althusserian: lobotomia teoriei marxiste. Ce riscă să se întîmple odată cu eliminarea categoriei de subiect din schemele materialiste ale lui Marx? În primul rînd, abandonarea determinismului în înţelesul său dialectic; în locul unui proces deocamdată orb de autodeterminare se insistă acum asupra „autonomiei practicilor sociale“ făcînd o concesie determinării economice „în ultimă instanţă“. Foucault şi imanenţa „rea“ a „noului materialism“ sînt la un pas distanţă, iar argumentele se prezintă aici destul de simplist. Potrivit lui Althusser ideea de ierarhie a practicilor e ilegitimă pe motiv că ţine de o „judecată socială de valoare“ şi că, în fine, dacă în cazul lui Platon ierarhia serveşte la legitimarea ordinii sociale existente, atunci e obligatoriu la fel pentru toată lumea (p. 87). Citește în continuare →