Chiar și dacă am începe de la distincția clasică dintre rațiune și sentiment și am pune filozofia de partea celei dintâi și literatura sub semnul celui din urmă, n-am reuși să limpezim apele foarte mult. În general, se spun și-n literatură, și-n filozofie aceleași lucruri despre viață, se fac nu de puține ori aceleași judecăți despre oameni. Mai ales în partea ei morală, scoți din canonul literaturii occidentale aproximativ aceeași înțelepciune pe care o poți „obține” din Aristotel, Hume sau Schopenhauer. În literatură, aceste gânduri, când nu subîntind întreaga operă, sunt mai răsfirate, e drept, dar în nucleul și cu atât mai mult în expresia lor ele sunt și mai concise, tocmai pentru că nu vin ca urmare a unei curiozități sistematice pentru subiect. Apoi, pentru că lucrează ambele cu limbajul, metaforicul e tot atât al poeziei cât e și al filozofiei și am greși dacă am căuta diferența între ele la nivel stilistic – distanța de alonjă retorică, pregnanță sugestivă, fast discursiv între Proust și Wittgenstein e la fel de mare ca cea dintre Proust și Hemingway.