În volumele sale (Peisajul metaontic, Tărâmurile ceții), Horia Al. Căbuți prezintă vectorii estetici ai gândirii artistice din spatele teoriilor științifice, în termenii limbajului și ai puterii lui de semnificare, respectiv ai calității literare a expunerii discursive, realizând o punte între științele umaniste și cele exacte. Dacă sensul cu care ne-a obișnuit era acela dinspre știința tare înspre estetică și/ sau poetică, ba chiar înspre esența științelor umaniste, și anume generatorul culturii în toată fragilitatea sa, Omul și umanitatea lui,  Contratemele 1 ne conving că avem mai degrabă un sens dublu, uneori interconectat, între „viziunea imaginativă din mai multe ramuri artistice și exigențele conceptuale în marele concert al creativității umane” (p. 8). Putem spune că Horia Căbuți ne propune o decelare a diverselor teorii științifice care apar în opera unor Musil, Broch, Kafka, Borges, Sábato, Eco, Bellow, Eliade, Proust și Céline. 

Citește în continuare →

Fie că avem în vedere piața de carte ori canalele de comunicare media, se poate susține cu destule argumente care depășesc principiul cantitativ, dacă acesta n-ar fi suficient, că inhibantele științe exacte, rezervate unui restrâns grup de specialiști, s-au lepădat de caracterul elitist și își expun căpșorul lustruit bine, prin tehnicile perfectate de popularizare, în lumea profană a muritorilor de rând. Fie că este vorba de strategie de marketing menită să stimuleze finanțările programelor științifice, sau de o simplă dorință de diseminare a ideilor, sau, și mai simplu, de nevoia de epatare și recunoaștere, numeroși oameni de știință au devenit adevărate vedete de televiziune, și nu mă refer aici doar la multitudinea documentarelor sau la emisiuni cu caracter educativ. Citește în continuare →