Senida Poenariu – Călătorie prin metaontic

Fie că avem în vedere piața de carte ori canalele de comunicare media, se poate susține cu destule argumente care depășesc principiul cantitativ, dacă acesta n-ar fi suficient, că inhibantele științe exacte, rezervate unui restrâns grup de specialiști, s-au lepădat de caracterul elitist și își expun căpșorul lustruit bine, prin tehnicile perfectate de popularizare, în lumea profană a muritorilor de rând. Fie că este vorba de strategie de marketing menită să stimuleze finanțările programelor științifice, sau de o simplă dorință de diseminare a ideilor, sau, și mai simplu, de nevoia de epatare și recunoaștere, numeroși oameni de știință au devenit adevărate vedete de televiziune, și nu mă refer aici doar la multitudinea documentarelor sau la emisiuni cu caracter educativ. Elon Musk sau Stephen Hawking, de pildă, au apărut în filme precum Iron Man sau în serialul de comedie Big Bang Theory. Industria cinematografică abundă de filme care au în centru viața unor oameni de știință remarcabili. De la căni, până la tricouri și lenjerie de pat, fața lui Albert Einstein este practic peste tot. În paranteză fie spus, acest fenomen de „einsteinizare” ar merita o analiză semiotică serioasă, mai ales că a acaparat orice reprezentare a omului de știință, sau a genialității, la nivel mondial. Apoi, s-au scris multe cărți de popularizare a științei, respectiv de ficționalizare a științei, încât se pune foarte serios problema unui nou gen de scriere situat la granița dintre literatură și știință.

Cum există bine fixat în mintea noastră, grație mai ales sistemului de educație, un adevărat antagonism între științele umaniste și cele exacte, poziția uzuală este a unei aderări unilaterale. Pe această scenă a rivalităților, Horia Al. Căbuți, prin Peisajul metaontic*, reușește performanța unei reconcilieri, așa cum afirmă și Florin Ardelean în „Arca”.

Inginer de profesie, debutează cu proză în 1997, Încăperea diacului, și, în 2019, prin colecția de texte publicate inițial în revista „Familia” (2016-2019) în care își propune să „«sâcâie» liniaritatea și exactitatea conceptelor științifice cu un pic de «ireverențiozitate» umanistă” (p.12), Căbuți demonstrează că este un intelectual complet. La origine, eseurile de față au fost cronici la cărți de știință, de la fizică cuantică, la microbiologie, matematică și cosmologie. Acestea au apărut sub o rubrică ce a conferit și titlul cărții, conceptul de „metaontic” fiind folosit cu sensul de „dincolo de” existență. Studiul, deși pare eteroclit, date fiind domeniile multiple implicate, surprinde prin coerență. Cele patru părți, incursiunile prin „Ascunzișul Elementelor”/ „Ascunzișurile Celulelor”/ „Ascunzișurile Numerelor”/ „Ascunzișul Astrelor” articulează o ideație vertiginoasă, dispusă logic de la sfera micro-dimensională a particulelor elementare și a principiilor care guvernează acest nivel al fizicii cuantice, la ramificarea biosferei și ciocnirile dintre evoluționism și creaționism, apoi la matematica din spatele teoriilor haosului, infinitului, buclelor auto-referențiale și alte asemenea zone „mai obscure și mai incitante”, ajungând la teoriile cosmologice de ieri și de astăzi. Nu lipsesc nici portretele figurilor umane care au avut contribuții majore în aceste domenii: fără vreo ordine anume, „fabulosul” Werner Heisenberg care „recita cu har din Schiller și Goethe”, „pitorescul” Richard Feynman, Gell-Mann, Niels Bohr, Albert Einstein, „iubitele și soțiile înarmate cu creioane”, Peter Higgs, Ernst Mayr, „rottweilerul lui Darwin” – Richard Dawkins, și lista poate continua.

Trebuie însă spus din capul locului că, oricât de bine ar nara și accesibiliza teorii foarte complexe și complicate polihistorul Căbuți, cu toate notele de entuziasm și pasiune molipsitoare, este de la sine înțeles că cititorul căruia i se adresează această carte trebuie să fie cât de cât familiarizat cu domeniile de mai sus. Pe de altă parte, cronicile lui Căbuți nu sunt simple pasaje descriptive despre cuarci, bosoni, teoria corzilor, gravitația cuantică cu bucle, teoria evoluției, cuante, chimia creierului, protosine, teoria specială a relativității, secțiunea de aur (phi), big bang, conștiința de sine ș.a., ci se situează la confluența dintre științele exacte și pictură, literatură, muzică, filozofie, teologie și metafizică, oferind astfel o perspectivă totalizatoare, globală. În definitiv, chiar și cele mai abstracte și inteligibile formule sau concepte științifice, ne explică autorul, nu sunt altceva decât expresii concretizate ale frământărilor existenței născute din „năzuința firesc umană de a da o explicație rațională sau măcar (mito)logică funcționării cosmosului și naturii” (p. 21), astfel că „știința, filosofia și chiar și literatura și arta au aceeași obârșie spirituală” (p.120)

Mai mult decât atât, și aici intervine formația umanistă pe care și-o revendică autorul, cele 21 de eseuri revelează fundamente existențiale ale umanului surprins în fragilitatea și efemeritatea sa. Un exemplu aleatoriu, căci practic puteam selecta ceva asemănător din aproape fiecare eseu, ar fi conexiunea dintre principiul incertitudinii al lui Heisenberg din fizica cuantică și manifestările sale mai mult sau mai puțin metaforizate din viața noastră de zi cu zi. Așadar, „principiul afirmă că atunci când măsurăm parametrii unei componente sub-atomice (ai unui electron, spre exemplu), cu cât dorim să-i cunoaștem mai precis poziția la un moment dat, cu atât erorile de determinare a vitezei sale vor fi mai mari și reciproce. Iar explicația, la fel de simplificatoare, constă în faptul că în clipa în care procedăm la măsurători, prin bombardarea sa cu fotonii de sondaj, îi modificăm starea.” ( p.29) De aici, Căbuți ajunge la o „cuantică a vieții ce în mod fatal se supune, la nivelul nostru, aceluiași principiu al incertitudinii” dat fiind că Homo sapiens, „produs al produsului”/ „artefact al naturii”, nu are răspunsuri ferme, ci doar „nedeterminări și probabilități”, ca niște „trecători halucinați pe-un drum necunoscut. Microscopice părți ale întregului.” (p.39) Când Homo sapiens interferează cu „fizica cuantică”, încercând să priceapă, măsoare și catalogheze, „unda nu suportă instrumentul, renunțând brusc la fascinația libertății de a hălădui pe toate cărările ce i se deschid, decăzând în umilitoarea ipostază de corpuscul. Lumea noastră rudimentară se năpustește nimicitor asupra subtilității lumii ei, iar suma fabuloaselor drumuri simultane pe care apucaseră adineauri se surpă dezarmant în unicitatea banalului traseu direct, toate celelalte stingându-și pâlpâirile firave, metaempirice, în bezna dezagreabilă a probabilității zero.” (p.49)

Cum reflecțiile interpretative repercutează asupra ființării înseși, aș mai menționa două discuții de interes. În primul rând, problema eticii stabilirii culpelor, respectiv autonomia deciziilor individuale și echilibrul chimic al creierului din eseul Un radio necunoscut, și, în al doilea rând, implicațiile fenomenologiei haosului din Prin țara furnicilor, unde aflăm că existența cotidiană „pare să funcționeze după un algoritm esențial: acela de a-ți oferi periodic, printre nesfârșitele fluvii de rătăciri, scurte secvențe cvasi-stabile cu rolul de a te motiva să nu abdici” (p. 180) În acest sens, pe ultima copertă a cărții, Vasile Dan e îndreptățit să afirme că eseul lui Căbuți „cere angajarea intelectuală a cititorului, efort în înțelegere, dar, la sfârșit, cel pornit pe calea parcurgerii lui e răsplătit cu asupra de măsură ca la o descoperire personală, neașteptată, a frumuseții și adâncimii propriului său mister existențial”.

Departe de a adera la o terminologie abstrusă inerentă conținutului conceptual discutat, Horia Căbuți este interesat de „gândirea artistică” a oamenilor de știință punând problema limbajului și a puterii lui de semnificare, precum și a „frumuseții” teoriilor discutate. Se regăsesc permanent trimiteri și analogii cu „frumusețea” din literatură, muzică și pictură. Însă, frumusețea pe care o prezintă Căbuți nu vizează doar calitatea expunerii discursive, obiectivitatea sau capacitățile cognitive impresionante de care dau dovadă anumiți oameni de știință. Se ridică întrebarea dacă „obiectul” teoriei, la un nivel foarte practic, cel al vieții reale, „posedă aceiași vectori estetici” (p. 92) Aplicând această grilă pe teoria evoluției darwiniene, deși la nivel de compoziție ideatic-demonstrativ este catalogată drept „frumoasă”, aplicată și observată direct pe/ în viețile creaturilor, de la „măreția vieții” pe care o revendică Darwin, aceasta ia forma unei „dramatice poveri”: „Ochii îngroziți ai puiului de căprioară încercuit de haita hămesită de lupi, sau sufletul pustiit de foamea, schingiuirile morale ori fizice și mizeria continuă al (sic!) defavorizaților sorții nu savurează câtuși de puțin fantezia insațiabilă a unui spectacol ce n-are niciun fel de asemănări cu solemnitatea tragică a teatrului grecesc. Nici măcar cu mozaicul shakespearian de contradicții, absurdități și sublim. Ci mai degrabă cu patologia luptelor de gladiatori.” (p.93)

Căbuți nu se limitează doar la analogii și comparații cu piesele lui Shakespeare, dialogurile lui Platon sau pânzele lui Botticelli, ci, la rândul lui, conferă relatărilor o desfășurare epică de o expresivitate artistică remarcabilă. Îmi este greu să selectez un singur pasaj exemplificativ, dat fiind că studiul abundă de astfel de giuvaiere care mai de care mai savuroase. Să vedem, așadar, care ar fi poziția gravitonului, presupusa particulă prin care s-ar măsura forța gravitațională, în complicata teorie a corzilor: „Deocamdată însă e de marcat faptul că, atâta vreme cât tot ce se vede sub soare și sub toate astrele cerului este alcătuit din aceste filamente, toate proprietățile fizice ale așa-zisei materii pe care, totuși, o simțim, o palpăm, o trăim, trebuiesc a fi descrise. Și, în interiorul acestei stranii paradigme vibratorii, ele nu pot fi altcum decât deduse din modurile de oscilație ale acestor năzdrăvane corzi (…) însă faptul cel mai important, dat fiind scopul mult-visatei unificări pe care îl vizează teoria, este compatibilizarea gravitonului, mesagerul forței gravitaționale, cu restul particulelor. În teoria corzilor, el nu mai reprezintă sensibilul și intangibilul plimbăreț prin puful rotunjimilor spațiului einsteinian, ci intră în oala fierbinte a celorlalți munciți bosoni, ca o simplă coardă ce vibrează cu sârg în felul ei particular (… ). Deci matematica teoriei corzilor, prin capacitatea ei de a eluda rupturile și incongruențele spațiului, ar găsi soluția și pentru năstrușnicul graviton care până adineaori nicicum nu voia să facă o frăție cu fârtații lui.” (pp. 67-68)

Călătoria pe care ne-o propune Căbuți prin punctele nodale ale marilor descoperiri științifice, și care merită din plin îmbarcarea, face personaje din „zgubiliticii electroni”, „particulele șerpișori”, „olimpienele supernove” care „amuțesc de uimire descoperindu-se împachetate pedant în danteluțe de logaritmi și hamiltoniene țâfnoase”, din „diabolicii infiniți” și, de ce nu, chiar din universul care „fugea mâncând pământul către zări necunoscute”. Un adevărat câștig și pentru cititorul căruia științele exacte nu-i transmit altceva decât o nesfârșită serie de chinuitoare și indescifrabile „formule”. Și dacă acest proces deloc simplu de accesibilizare sau popularizare a științei tot nu convinge, deși probează un autor cu o vastă pregătire, demn să stimuleze curiozitatea lectorilor, Căbuți scoate asul din mânecă prin stilul silogistico-metaforic susținut prin forță expresivă și consistență epică, și mai ales prin repercutările în existențial, în viața noastră cea de toate zilele, așa că nu ne rămâne decât să exclamăm împreună cu Richard Dawkins, „Ce păcat să mori și să le ratezi pe toate!”

__________

* Horia Al. Căbuți, Peisajul metaontic, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2019

 

 

[Vatra, nr. 8-9/2019, pp. 20-22]

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.