Romanul Alionușka^* al Liliei Calancea se face remarcat și dacă-l raportăm strict la contextul moldovenesc din stânga Prutului, și dacă-l plasăm în mai largul peisaj literar românesc. Ceea ce-l particularizează înainte de toate este faptul că reliefează dintr-o perspectivă originală vectorii ideatici și comportamentali – căci ideologici pare prea mult spus – care au funcționat în perioada tranziției generate în Republica Moldova odată cu momentul colapsului Uniunii Sovietice. Apoi, i se remarcă numaidecât formula estetică responsabilă de lectura pe nerăsuflate, în ingredientele căreia stau principiul mărturisirii emoționante în fața unei fetițe moarte înainte de naștere, structurarea textului în povestioare ce portă titluri cu tâlc, ale căror subtilități invită la glose, și rar exprimata convingător dragoste genuină față de bibliotecă, încrederea în forța cărții de a „descoperi omul”, pusă împreună cu inserții poetice, autoreferențiale.

Citește în continuare →