
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și-a încheiat anul teatral 2025 la 13 decembrie cu premiera muzicalului bazat pe romanul lui Magda Szabó, Abigél. Adaptarea scenică îi aparține lui Szomogyi Szilárd, muzica lui Kocsák Tibor, versurile lui Miklós Tibor. Dramatizarea este semnată de Noémi Vajna. Enikő Eszenyi, aflată la a doua colaborare cu trupa maghiară din Cluj, după aceea din 2019 cu Lulu de Frank Wedekind, semnează regia. În direcția ei de scenă a mai putut fi văzut la Cluj Dictatorul, după Charlie Chaplin, spectacol al Teatrului Vigszinház din Budapesta invitat în Festivalul Interferențe. Participarea a fost subliniată de regizoare în amplul interviu din caietul-program al spectacolului (ca de fiecare dată, excelent realizat), unde vorbește despre legătura „profundă și fraternă”, care a luat ființă între cele două teatre.
Citește în continuare →