Etichetă / ontologie

de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (VI)

Wassily Kandinsky, Composition VIII, 1923, Solomon R. Guggenheim Museum, New York, NY, USA

Cristian Nichitean

Ontologia, un „retrofuturism”?

Abrevieri:

DAC – Ilyenkov, The Dialectics of the Abstract and the Concrete In Marx’s Capital

DI – Ilyenkov, Dialectics of the Ideal

MEO – Marx, Engels, Opere

PO – Lukács, Prolegomeni all’Ontologia dell’essere sociale

OES – Lukács, Ontologia existenței sociale, vol. 1

1. Să începem, ca și argumentul acestui dosar, cu afirmațiile lui Engels din Ludwig Feuerbach și sfârșitul filozofiei clasice germane: „Filozofia naturii este definitiv lichidată… Filozofiei, izgonită din natură și din istorie, îi mai rămâne doar imperiul gândului pur, în măsura în care acesta subzistă: teoria legilor procesului de gândire, logica și dialectica” (MEO vol. 21, p. 304). Engels pare a întoarce clar spatele unui tip de gândire filosofică care se aventura să spună ceva despre lumea exterioară, despre „ceea ce este”, adică filosofiei naturii sau, într-un sens mai larg, ontologiei. De acum încolo, afirmațiile despre lume urmau să fie domeniul exclusiv al științelor, iar filosofia se limita la considerații logice și metodologice. Dar o simplă trecere în revistă a modului în care Engels a definit dialectica complică enorm problema.

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (IV)

Tracey Clement, Post-premonitionism 2 (detail), 2015. Photo: Isobel Markus Dunworth

Horațiu Nan

Amurgul dialecticii

Una din cele mai stabile caracteristici ale conceptului de neomaterialism este cronologia sa care, schematic reconstituită, ar suna în felul următor: se naște, în forma lui conștientă de sine, pe la mijlocul anilor ’90 (în scrierile lui Manuel DeLanda, Rosi Braidotti sau Karen Barad), culminează în jurul anului 2010 odată cu publicarea unor volume de referință (cum ar fi Vibrant Matter, Duke University Press, 2010 al lui Jane Bennett, colecția de articole coordonată de Diana Coole și Samatha Frost, New Materialism: Ontology, Agency and Politics, Duke University Press, 2010 sau cartea centrată în jurul a patru teoreticieni reprezentativi neomaterialiști semnată de Rick Dolphijn și Iris van der Tuin, New Materialism: Interviews & Cartographies, Open Humanities Press, 2012), de unde cunoaște o răspândire virală prin industria cultural-teoretică până la sfârșitul decadei, pârând să piardă din tracțiune începând cu anii ’20, pe măsură ce interesul pentru noile ontologii scade.

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (III)

Probability Wave (screen capture) / Paul Thomas and Kevin Raxworth Friday, 8 May, 2015

Diana Bulzan

Realismul agențial la Karen Barad

Ancorat în interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice, realismul agențial al lui Karen Barad citește epistemologia propusă de Bohr într-o cheie ontologică. Ceea ce rezultă este o re-gândire a capacității de acțiune (agency), care nu mai aparține unei subiectivități și al cărei conținut e golit de intenționalitate. În aceeași măsură, noțiunea de materialitate este ancorată într-o perspectivă ce provine din mecanica cuantică, astfel încât materia nu mai poate fi înțeleasă ca pasivitate, ca substrat, ci drept un agent activ (non-subiectiv) într-o relaționalitate care are un rol constitutiv pentru realitate – rol descris de Barad prin conceptul de performativitate (noțiune ce face trimitere la Judith Butler, dar supusă și ea unei re-interpretări). O piesă importantă în aceste deplasări conceptuale e o noțiune de etică, ancorată în această ontologie al cărei element primordial e relaționalitatea activă, performativă a materiei, precedând orice distincție dintre subiect și obiect. Având în vedere poziționarea lui Barad într-o cheie feministă, queer, cum putem distinge substratul politic al eticii propuse de Barad și al acestei concepții de materialitate?

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (II)

Gustav Metzger, Liquid Crystal Environment 1965, remade 2005. Tate. © Gustav Metzger.

Mihai Țapu

Dincolo de „în-sinele” capitalului. Schiță a tranziturilor conceptuale între realismul speculativ și acceleraționismul de stânga

Acceleraționismul nu e nimic dacă nu e în primul rând o teorie politico-filozofică controversată. Conceput, în forma sa contemporană, pe bloguri și în grupuri de cercetare la începutul anilor 2010, atingând un maxim de popularitate mai ales online la mijlocul anilor 2010, acceleraționismul aproape că a dispărut la începutul anilor 2020, în parte datorită faptului că termenul a fost folosit pentru a justifica atrocități precum atentatul de la Christchurch din 2019. În decada sa de popularitate, discursul despre acceleraționism a fost constant unul ambiguu, născând întrebări precum (evidenta) „ce este acceleraționismul?”, „ce ar trebui să se accelereze?” și, poate cel mai important, „pentru ce tip de ideologie pledează acceleraționismul?”. Ultima întrebare se datorează faptului că acceleraționismul este o ideologie politică ambivalentă, „cu chip de Ianus”: pe de o parte, privind spre un viitor anarho-capitalist, distopic, avem acceleraționismul de dreapta, cu imperativul său de a accelera decuplarea circulației și acumulării capitalului de orice constrângeri; pe de altă parte, privind spre un viitor egalitar, susținut tehnologic, avem acceleraționismul de stânga și încercările sale de a refuncționaliza tehnologiile și unele instrumente produse în capitalism în scopuri comuniste. Diferența dintre cele două curente ale acceleraționismului poate fi înțeleasă prin modalitățile fundamental diferite de a concepe funcția „accelerării”. După cum au remarcat Alex Williams și Nick Srnicek, acceleraționismul de dreapta propune o „accelerare dromologică”, o „creștere a vitezei fundamental lipsită de creier”, în timp ce acceleraționismul de stânga aderă la o „accelerare universală”, o „accelerare rațională capabilă să navigheze într-un spațiu universal mai complex de posibilități alternative”1. Textul de față discută modalitățile prin care unele dintre principalele principii filozofice ale acceleraționismului de stânga au fost preluate din „realismul speculativ” – la rândul său un termen ambiguu care denotă o grupare eterogenă de teorii centrate în jurul criticilor (post-)kantianismului.

Citește în continuare →
de VATRA

Ana Katz – Existență, realitate, materie în cunoașterea prin concept

Deși face parte din aceeași lungă dezbatere despre raporturile materialismului marxist cu filozofia și științele particulare, textul Anei Katz – filozof al științei, lector, la acea vreme, și apoi conferențiar la Institutul Politehnic din București – e în schimb ceva mai greu integrabil într-un curent sau categorie ușor recognoscibile. Fragmentul reprodus aici din volumul ei din 1972, Dialectica în existență, ar putea fi citit și ca o revizitare puțin anacronică a unei problematici situabile în istoria filozofiei undeva în trecerea de la Kant la Hegel, de nu chiar Platon și Aristotel – problema existenței și cognoscibilității unei lumi obiective dincolo de sita categorială a cunoașterii omenești; după cum, prin pledoaria sa pentru obiectivitatea și anterioritatea ontologiei, ar putea fi citit și ca un premergător al „realismului speculativ” contemporan, cu critica și depășirea sa a criticismului și transcendentalismului kantian. La fel, textul ar putea fi citit, prin poziția sa, și ca o încercare de revenire întârziată la pozițiile din anii ʼ50, cu „ontologia științifică” în vechiul rol suprem al materialismului dialectic – poziție și tip de texte (rigide și schematice, în spiritul capitolului despre materialismul dialectic din Cursul scurt al lui Stalin) pe care însă fragmentul din Ana Katz le contrazice la fiecare pas prin densitatea sa efervescentă, aproape incontrolabilă, a teoretizării. În acest specific neîncadrabil, textul Anei Katz reflectă, poate, tensiunile ce grevează asupra încercărilor din acea perioadă de elaborare a unei ontologii marxiste – încercările de „ontologie a existenței sociale” ale lui Lukács sunt, în fond, practic contemporane –, așadar de articulare a unei „filozofii prime” a existenței după recunoașterea autonomiei și emancipării științelor și pierderea, implicit, a pretenției de legătură directă, dacă nu chiar privilegiată, a filozofiei cu realitatea socială și naturală în ansamblul ei. (AC)

Citește în continuare →