Alex Cistelecan – Blânda exorcizare a hipsterului interior

Ciprian State și Dinu Guțu au coordonat recent, la editura Cartier, un volum colectiv drăguț, amical și hipsteresc despre hipsteri și clasele creative*. Coperta cartonată și prețul piperat al cărții (în ciuda finanțării AFCN) constituie, probabil, umbra de cocălăreală ce însoțește inevitabil acest fenomen, altfel cât se poate de interesant, desigur, în limitele sale prestabilite de relevanță.

Prin diverse interviuri cu hipsteri profesioniști (manageri de cluburi, dj, depanatori de biciclete) sau investigații antropologice avizate, cartea trasează atât istoria locală și globală, cât și dinamica internă tensionată a fenomenului hipsteresc – „trib urban firav, apărut [la noi] după 2000”, dar care astăzi e pe punctul de a deveni „cultură dominantă”, tipar socio-cultural ce combină paradoxal elemente și pretenții de contracultură cu reușita economică și statutul privilegiat, și care, structural și în general, pare a fi definit de o contradicție fondatoare: Citește în continuare →

Revoluția română la bilanț (1/4)

 

Argument

În decursul celor trei decenii care ne despart de Revoluția din decembrie 1989, acest eveniment fondator al post-comunismului românesc a fost, parcă, tot atât de celebrat și omagiat, pe cât de unilateral interpretat din două perspective aparent opuse, dar în realitate complice: fie din perspectiva suprastructurală a transformărilor instituțional-politice pe care le-a produs – spectru în care intră atât denunțarea amară a revoluției ca simplă „lovitură de stat” pusă la cale de eșalonul secund al PCR, cât și celebrarea sa ca„întoarcere la democrație și Europa”, precum și diferite combinații dintre acestea două („revoluție furată la început, dar recâștigată mai târziu – 1996, 2014, 2019 – și repusă pe făgașul ei natural occidental”) ; fie din perspectiva opusă, sub-structurală am spune, sau naturalistă, cu accent pe violențele și anomia socială pe care le-a provocat, citite la rândul lor în dubla cheie de mai sus: ca opera rezistenței fostului regim sau al noului fost regim care se regenera sub aparența unei revoluții, sau drept convulsii regretabile, dar firești ale oricărui astfel de fenomen revoluționar. Din ambele perspective – dacă sunt într-adevăr două și nu cele două fețe ale aceleiași – pare să lipsească o înțelegere a Revoluției din 1989 în chiar semnificațiile ei social-istorice de revoluție socială, așadar de reconfigurare radicală a compoziției și modului de organizare ale unei anumite formațiuni sociale date. Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Rupturi de nuanță. Adorno cu Marx

Recenta traducere în limba engleză a cursului lui Theodor Adorno din 19641 reprezintă un mic eveniment editorial: mai întâi, pentru că, spre deosebire de alte cursuri târzii ale lui Adorno publicate în ultima vreme2, transcrierea prelegerilor din 1964 suferă mult mai puțin de oralitate, laconism sau fragmentare, alcătuind chiar un text bine scris, legat și închegat – aproape ca orice text dat spre publicare de Adorno însuși. În al doilea rând, pentru că subiectul însuși al cursului – posibilitatea unei teorii sociale a lumii contemporane – este totodată o foarte bună poartă de introducere pentru începători în gândirea lui Adorno, dar și o reflecție subtilă și nuanțată despre o temă de interes major pentru teoria critică în general, cu o problematizare foarte juicy și rewarding și pentru cei preocupați de dedesubturile mai ascunse ale acestei paradigme. Citește în continuare →

Alex. Cistelecan – Sinceritatea de clasă

Trecut-au anii și, așa cum anticipam[1], capitalismul a fost recunoscător cu Liviu Voinea. Tânărul economist heterodox, care odinioară, pe vremea crizei, părea să vrea să argumenteze ceva împotriva politicilor de austeritate și represiune socială, a devenit între timp viceguvernator al BNR și, implicit, unul din principalii artizani ai chiar politicilor respective[2].

În această calitate, Liviu Voinea a coordonat recent o echipă de experți și consilieri BNR, al căror efort colectiv a rezultat în lucrarea Un veac de sinceritate[3] – o sinteză a principalilor indicatori economici ai dezvoltării României de la Unire încoace. În cuvântul-înainte al cărții, Mugur Isărescu plasează lucrarea în descendența directă a ideilor lui Von Mises și ne asigură că ea „nu este supervizată instituțional”, că seriile de date „nu sunt oficializate cu parafa BNR” și că „echipa de autori… a formulat, în această carte, puncte de vedere proprii” – ceea ce nici nu ne îndoiam: nu-i vorba că Liviu Voinea și ceata sa ar scrie aici la comandă și contre coeur, poate chiar insinuând subversiv perspective heterodoxe în chiar centrul ortodoxiei capitalului financiar; din contră, Mugur Isărescu își poate într-adevăr lua părintește mâna de pe ei, căci, după cum o demonstrează în interpretarea lor a datelor și prin recomandările lor de economie politică, copiii grăiesc și gândesc spontan numai și numai în ideologia instituției. Citește în continuare →

Alex. Cistelecan – Cronici ale unei postistorii

Recenta istorie pentru export a României contemporane a lui Florin Abraham, Romania since the Second World War. A Political, Social and Economic History*, are cel puțin meritul de a (re)pune pe masă marile întrebări: ce este, în fond, istoria și ce poate și trebuie să fie scrierea ei? Unde se face trecerea între simpla înlănțuire sau cronică – fidelă, fără doar și poate – a unor date și evenimente istorice și istorializarea propriu-zisă, i.e. narativizarea modului în care subiectul istoric – societatea – își face istoria, este subiectul și obiectul propriei sale deveniri? Oare nu orice istorie, prin definiție și prin chiar structura ei narativizantă și totalizantă, păcătuiește întotdeauna deja prin a fi o mică filosofie a istoriei, o sublimare și decantare a pulberei de evenimente în raționalitatea unei narațiuni ordonate, inteligente, a devenirii sociale și a ajungerii sale la conștiința de sine – căci oricât de non-hegelieni am fi, ea se încheie totuși culminant prin scrierea acestei istorii? Citește în continuare →

Ce mai rămâne din Mai ’68 (intro)

52aa0f78a11d57cd8f29c4b283bf669fc1ced8d9

Argument

Se împlinesc 50 de ani de la mișcările protestatare din 1968. Două sunt perspectivele din care aceste evenimente pot fi considerate într-adevăr epocale:

  1. ele au marcat, mai întâi, nașterea „Noii Stângi”: altfel spus, abandonarea vechiului subiect politic (clasa) și a reprezentanților săi tradiționali (partidul, sindicatul) și afirmarea, în schimb, a unei multitudini de identități politice marginale, particulare și eminamente non-universalizabile, a căror bătălie politică se desfășoară mai curând pe terenul suprastructurii și în jurul recunoașterii culturale, juridice și simbolice a diferenței;

  2. în al doilea rând, ¢68-ul este și nașterea a ceea ce s-a numit „noul spirit al capitalismului” prin care paradigma fordistă-axată pe munca de fabrică și relațiile sale specifice de producție-își pierde treptat din importanță odată cu deplasarea structurală înspre sectorul de servicii (preponderent financiar și informațional), cu accentul său pe „munca imaterială”, flexibilitate, creativitate și „post-materialism”.

Se împlinesc, așadar, cincizeci de ani de când imaginația e și la putere, dar și în opoziție. Citește în continuare →

Alex Cistelecan – Violență divină sau fascism de duzină

cosmin cercel cover

S-o recunoaștem: hegemonia actuală a discursului anticomunist – a unui anticomunism mult mai simplist și propagandist decât cel de dinainte de ’89, dar tocmai de aceea mult mai hegemonic în discursul public – are și lucruri bune. În special pentru cercetarea istorică și analiza teoretică a comunismului, care au astfel a se confrunta cu un uriaș dușman de paie, foarte ușor de răpus printr-o simplă redescoperire a evidențelor. Astfel, tot așa cum un volum recent descoperea că, în ciuda discursului și deformărilor anticomuniste și anti-totalitare, orașul socialist a fost totuși un oraș, iar economia socialistă totuși o economie (deci nu un simplu mecanism de decizie discreționară și autoritară), la fel și aici, în Towards a Jurisprudence of State Communism. Law and the Failure of Revolution1, Cosmin Cercel ne demonstrează că, în ciuda perspectivei dominante anticomuniste, care vede aceste regimuri politice ca o domnie a fărădelegii criminale și a deciziei arbitrare, legea în comunism a fost tot lege, și a bifat astfel toate rigorile, constrângerile dar și aporiile formei-de-lege ca atare. Ceea ce salvează cumva raționalitatea – măcar imanentă, procedurală – și modernitatea acestui sistem politic (din nou, în contra viziunii anticomuniste), dar, într-un foarte problematic joc de sumă nulă, pare să îi compromită complet caracterul marxist, revoluționar sau emancipator. Citește în continuare →