Emanuel Lupașcu – Funcția curatorială și cea critică a studiilor umaniste

Există deja în câmpul studiilor literare și al științelor umaniste acordul unanim că există o „criză” care le parcurge și le pune la încercare. De la „moartea literaturii” până la „moartea disciplinelor umaniste” (în baza unei thanatofilii devenite de acum tradiție: „moartea lui Dumnezeu”, „moartea omului”, „moartea autorului”), discursul asupra funcționalității umanioarelor a făcut ca multă cerneală să curgă și ca multe cărți să fie scrise (fapt ce-l face pe Galin Tihanov să fie la rându-i mefient față de această criză). Cartea lui Paul Jay, The „Crisis” of Humanities and the Future of Literary Studies*, își are originile în contextul academic nord-american al disciplinelor umaniste surmontate de problematicile secolului XXI. Cauzele empirice ale acestei „crize”, pe care Jay simte nevoia s-o plaseze între ghilimele, sunt „scăderea bugetelor [pentru învățământul superior], digitalizarea cunoașterii și un accent pus pe transferul unor abilități practice” (162). Cu alte cuvinte, profesorul de la Chicago vede necesară o reorientare, o refuncționalizare a umanioarelor în contextul unei societăți ultratehnologizate, interconectate și în continuă globalizare.

Citește în continuare →