Etichetă / teorie literara

de VATRA

Larisa Pălie – Literatura – cale spre vindecare în practica medicală

Ne-am obișnuit, odată cu apariția postmodernilor, să privim literatura ca parte integrantă a vieții cotidiene. Tot mai multe asocieri au fost făcute între literatură și alte domenii, tocmai pentru a demonstra capacitatea literaturii de a integra cât mai mult fragmente de real. Totuși, paradigma postmodernă promovează transferul dinspre real spre literatură. Literarul se definește astăzi prin încercarea de trasare a unei linii cu dublu sens, care să meargă de la real spre literatură, dar și în sens invers, de la literatură spre cotidian. Dacă apropierile dintre literatură și alte științe umane precum istoria, filosofia sau psihologia sunt mai previzibile, o asociere între literatură și medicină ar părea imposibilă prin însuși statutul dihotomic pe care îl dețin cele două discipline. Cu toate acestea, raritatea unei astfel de abordări ar putea oferi soluții într-o dublă Criză, a literarului și a medicinii. Pe de o parte, literatura încearcă să se redefinească în raport cu societatea de consum, iar pe de altă parte medicina caută soluții pentru a ajuta în recuperarea pacienților care au nevoie de terapie.  Cartea lui Josie Billington, Is Literature Healthy? (Este literatura sănătoasă?)* oferă un posibil răspuns la această criză, demonstrând cum literatura poate avea capacitate terapeutică recunoscută în practica medicală.

Citește în continuare →
de VATRA

Ema Alexandra Luncian – Acreditări (in)voluntare

Poate primul amănunt care uimește la solidul volum al eseistului francez William Marx este ambiția de a oficia un proces intentat literaturii de pe baricadele vocilor care își propun să o desființeze. Nu doar autentic în idei, ci și expresiv ca desfășurare, studiul său se configurează din perspectiva „adversarului” literaturii, numind patru dintre cele mai vizitate acuzații formulate împotriva poeticului. În fața unui asemenea text, ne amintim că literatura rămâne încă un câmp de luptă, că ea nu trăiește nici acum un timp de acalmie, ci, din contră, este periodic obligată să-și interogheze statutul, identitatea printre celelalte discipline și să-și gândească strategiile prin care poate fi recuperată, într-adevăr, ca disciplină. 

Citește în continuare →
de VATRA

Andra Gălan – Pledoarie pentru un „umanitarism literar”

Supusă unei permanente recadrări a centrului, confruntată cu intruziunea violentă a tehnologiei și forțată să-și reconfigureze permanent instrumentele de operare, literatura se (re)calibrează prin contactul cu lumea digitală, cu presiunea economică sau politică. Poziția ocupată de literatură intervine în dinamica studiilor literare prin faptul că determină numeroase mutații la nivel tematic, metodologic sau interpretativ, iar efectele pe care le produce la nivel social permit (re)definirea ei ca ,,bun public”, după cum încearcă să demonstreze Rick Rylance în studiul său, Literature and the Public Good*.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Mîrț – Despre viața și moartea teoriei literare

În volumul The Birth and Death of Literary Theory. Regimes of Relevance in Russia and Beyond*, Galin Tihanov propune o reflecție cu privire la nașterea teoriei literare. Departe de a fi privit ca având o existență anistorică și anacronică, discursul metaliterar este definit și ca produs al unui context social și istoric, care face posibilă o anumită perspectivă asupra literaturii per se. Astfel, cartea pornește de la teza că teoria literară apare în perioada interbelică, prin formalismul rus, dar și prin celelalte grupări literare și critici care se afirmă în același interval de timp.

Citește în continuare →
de VATRA

Emanuel Lupașcu – Funcția curatorială și cea critică a studiilor umaniste

Există deja în câmpul studiilor literare și al științelor umaniste acordul unanim că există o „criză” care le parcurge și le pune la încercare. De la „moartea literaturii” până la „moartea disciplinelor umaniste” (în baza unei thanatofilii devenite de acum tradiție: „moartea lui Dumnezeu”, „moartea omului”, „moartea autorului”), discursul asupra funcționalității umanioarelor a făcut ca multă cerneală să curgă și ca multe cărți să fie scrise (fapt ce-l face pe Galin Tihanov să fie la rându-i mefient față de această criză). Cartea lui Paul Jay, The „Crisis” of Humanities and the Future of Literary Studies*, își are originile în contextul academic nord-american al disciplinelor umaniste surmontate de problematicile secolului XXI. Cauzele empirice ale acestei „crize”, pe care Jay simte nevoia s-o plaseze între ghilimele, sunt „scăderea bugetelor [pentru învățământul superior], digitalizarea cunoașterii și un accent pus pe transferul unor abilități practice” (162). Cu alte cuvinte, profesorul de la Chicago vede necesară o reorientare, o refuncționalizare a umanioarelor în contextul unei societăți ultratehnologizate, interconectate și în continuă globalizare.

Citește în continuare →
de VATRA

Teona Farmatu – În paradigma autoficțiunii terapeutice

Deși a apărut în 2017, iar în cinci ani o literatură poate să-și schimbe relativ mult traiectoriile, volumul lui Alexendre Gefen, Réparer le monde* rămâne o cartografiere complexă și eficientă a genului autoficțional din literatura franceză, prin raportarea lui la expectanțele și provocările secolului XXI. În fond, demersul lui Gefen își are motivația într-o situație de criză, deplânsă sub numele de „sfârșitul literaturii franceze contemporane”, pe care proiectul de față își propune să o soluționeze.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihnea Bâlici – Noi orizonturi în cercetarea literară

Au trecut deja mai bine de două decenii de când Franco Moretti a început să utilizeze metodele cantitative pentru a analiza fenomene literare în Atlas of the European Novel (1998), precum și două decenii de la celebrul eseu „The Slaughterhouse of Literature”, publicat în 2000 în Modern Language Quarterly, care a pus bazele teoretice pentru acest demers denumit ulterior distant reading sau „lectură distantă”. Cu toate acestea, nu se poate spune că au existat modificări semnificative de paradigmă în acest interval (de altfel, fertil) pentru studiile cantitative. Motiv pentru care Moretti a rămas numele cel mai problematizat din acest domeniu în curs de dezvoltare.

Citește în continuare →
de VATRA

Larisa Prodan – Teoriile afectului: transpuneri în literatura migrației

De-a lungul ultimelor decenii, teoriile afectului (affect theories) au devenit obiectul studiilor literare actuale și implicit al creațiilor literare. Teoriile afectului s-au coagulat într-o oarecare „direcție” teoretică și conceptuală datorită frecvenței cu care teoriile literare recente au tematizat afectul, dintr-o perspectivă diacronică a evoluțiilor conceptului. O perspectivă hermeneutică, așadar, concretizată la nivelul studiilor și al teoriilor literare într-o „turnură” (turn) sau, conform denumirii propuse de Laura Pavel, într-o „cotitură” (1). „Cotitura picturală (the Pictorial Turn), apoi cotitura literară (the Literary Turn), dar nu mai puțin cotitura performativă (the Performative Turn) […] toate vizează cadrele metodologice care au fost privilegiate de cercetarea în sfera umanioarelor și a științelor sociale chiar, rând pe rând, din anii ’70 și ’80 încoace”, susține Laura Pavel, în cadrul aceleiași cercetări, acestor „turnuri” alăturându-li-se, conform autoarei, cea a afectului – the Affective Turn.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Pavel – Avatarurile (contra)canonului

Canonul în criză. Eterna reîntoarcere a contracanonului

Constatând insuficiența metodologică a unor paradigme sau concepte menite să ofere explicații și interpretări, orice regândire a istoriei literare e o modalitate de a schimba lentila sau de a focaliza alți centri de interes. Sigur că orice schimbare majoră implică și un dezechilibru, mai subtil sau mai acut, resimțit drept o criză soluționabilă prin alternative creative sau, pur și simplu, prin móde ale vremii. Pe lângă aceste conflicte și succesiuni de metodă, analiza atentă a istoriei culturale pune în lumină criza (existențială/ referențială, de expresie ori de conținut) ca temă literară sau ca atitudine de negare definitivă și radicală a trecutului, mai ales dacă ne situăm în perimetrul (aparent) mai restrâns al modernismului (1), oricând inflamabil și dispus la atitudini reacționare.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Coroian Goldiș – De câte ori ,,a murit” literatura? Axa declarațiilor de adio în spațiul francez

În cea mai recentă carte a sa, din 2020, Comparing the Literatures, unde David Damrosch realizează un inventar al achizițiilor literaturii comparate din ultimul secol, autorul constată,       într-o notă ironică, echivalența dintre interesul tot mai crescut, în cadrul conferințelor internaționale, pentru teme legate de vampiri și zombies pe de o parte, și diversele morți ale (disciplinei) literarului, pe de altă parte: ,,Sunt zombii pregătiți pentru promovarea de la obiecte de studiu la o categorie de membru? Prieteni cu beneficii ale morții?” (1), se întreabă amuzat comparatistul. Dincolo de ideea că acest interes brusc pentru zombificare ar reprezenta o punere în abis a inconștientului literar al actualității, e evident că discursul diferitelor morți, mai mult sau mai puțin zgomotoase, a ținut capul de afiș al dezbaterilor recente despre literatură. Atât de mult și de des s-a proclamat moartea literaturii din diferite unghiuri în ultimele decenii, încât e îndreptățită observația că ea a devenit „un gen literar” (2) cu drepturi depline, ale cărui manifestări și motivații interne merită investigate în continuare.

Citește în continuare →