Rodica Grigore – Despre suferință și speranță

„Nu mai e loc pentru poezie după Auschwitz!”, afirma Theodor Adorno vorbind despre cruda realitate a Holocaustului și arătându-se extrem de sceptic în privința capacității esteticului de a mai exprima, după ororile lagărelor de exterminare, ceva valid și, eventual, lămuritor, asupra abominabilelor crime și a imensei suferințe umane. Căci stilizarea și conversiunea istoriei în materie sensibilă i se păreau de-a dreptul o trădare a ororilor care s-au petrecut în acele locuri, prin atenuarea implicită pe care o conțin. Scepticismul lui Adorno nu face însă decât să ilustreze faptul că există, în fond, un mare gol pe care nici istoria și nici politica nu pot să-l umple complet cu sens. Holocaustul ca spațiu al golului, extrem de dificil de abordat, a fost analizat, între alții, și de câțiva gânditori francezi precum Jean-François Lyotard și Philippe Lacoue-Labarthe, ambii ajungând, în linia aceluiași Adorno, la concluzia că, în fapt, cultura eșuează în orice proiect de a se apropia din punct de vedere estetic de Holocaust. Lyotard conchidea spunând chiar că „Auschwitzul nu poate fi reprezentat fără a-l pierde totodată din vedere, fără a-l minimaliza și reduce la uitare prin imagini și cuvinte.”

Citește în continuare →

Rodica Grigore – (Re)citind Istoria

S-a născut în 1914, la Vilnius, într-o familie evreiască, și a crescut la Varșovia, primind aici și botezul catolic. Stabilit ulterior în Franța, a studiat Dreptul și și-a exersat uimitoarele calități lingvistice, vorbind fluent șase limbi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, membru marcant al Rezistenței, iar pentru faptele sale de arme a fost decorat, primind chiar titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. După încheierea păcii a devenit diplomat, desfășurând o prodigioasă activitate în Europa și în Statele Unite ale Americii. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, iar numele său este, desigur, Romain Gary (cel de-al doilea Goncourt fiindu-i acordat lui Émile Ajar, adică tot Gary, adevărata identitate a lui Ajar aflându-se abia după moartea autorului). Opera sa, întinsă pe mai bine de patru decenii, e vastă, complexă și eterogenă, fiind vorba de mai mult de treizeci de volume – romane, eseuri, proză scurtă și eseuri, unele ajunse la o extraordinară notorietate în Franța (de pildă La vie devant soi, cel mai bine vândut roman francez al secolului XX), iar altele intrând prematur într-un con de umbră determinat de numeroasele controverse care au izbucnit după moartea scriitorului (care se împușcă în 1980), mai ales cu privire la identitatea fictivă sub care își publicase unele texte.

Citește în continuare →

Rodica Grigore – Povești și taine

„Nu putem să ne trăim viața și s-o povestim.”

(Fawzia Zouari, Trupul mamei mele)

„Orice se poate povesti, fata mea: bucătăria, războiul, politica, averea, dar nu și ce se petrece înlăuntrul unei familii. Ai scoate-o astfel de două ori la vedere. Allah ne-a povățuit să învăluim toate tainele, iar cea dintâi este femeia!” Sunt cuvintele pe care le adresează Yamna, protagonista a cărei existență este recompusă din amintirile celor care au cunoscut-o, fiicei sale, plecată de acasă, din Tunisia, și stabilită în Franța. Yamna e mama, dar, în egală măsură, matriarha, stăpâna incontestabilă și păstrătoarea tuturor tainelor neamului ei. Și exact acesta este pretextul narativ de la care pornește Fawzia Zouari în romanul său, Trupul mamei mele.                             

Citește în continuare →

Rodica Grigore – Furtuna răzbunării. Noua lume ca teatru

În anul 2015, Editura Hogarth a demarat fascinantul și îndrăznețul Proiect Shakespeare  (dar, în paranteză fie spus, o inițiativă deloc lipsită de riscuri!), constând în re-scrierea și recontextualizarea marilor piese de teatru ale Bardului din Avon. Primele volume publicate au fost O paranteză în timp de Jeanette Winterson, Shylock este numele meu de Howard Jacobson și Scorpia de Ann Tyler. La rândul său, scriitoarea canadiană Margaret Atwood a re-imaginat Furtuna shakespeariană, în romanul intitulat (după unul dintre apelativele disprețuitoare pe care i le adresează Prospero și Ariel lui Caliban) Pui de cotoroanță (Hag-Seed).  

Citește în continuare →