Sudul global din Est (IV)

Horațiu Nan

Stafia nealinierii în România socialistă:

între destindere globală, pragmatism local și dialectică negativă

Să nu credem că toți oamenii sînt frați și că acum nu ne-a mai rămas decît

să ne așezăm și să mîncăm blinîi.

– Leonid Ilici Brejnev1

Citește în continuare →

Sudul global din Est (III)

(Lumea, 06.09.1973)

III. Perspective actuale

Raluca Grosescu

Socialism, globalizare alternativă și drepturile omului

Dreptul internațional este, bineînțeles, un domeniu cheie pentru a studia acest tip de interacțiuni între diferite regiuni ale lumii, dar este, de asemenea, un domeniu care ne permite să reevaluăm rolul țărilor socialiste în crearea lumii contemporane, un rol care este încă evaluat în general, atât în literatura academică, cât și în discursurile publice, în termeni de care au împiedicat progresul către democrație și drepturile omului – un lucru pe care, de altfel, proiectul nostru îl contestă. Este greu să vorbim despre un veritabil proiect socialist al dreptului internațional, mai ales după ce Uniunea Sovietică a aderat la Liga Națiunilor și apoi la Organizația Națiunilor Unite, dar cercetarea noastră va sublinia câteva inițiative importante care au dus la transformări progresive ale dreptului internațional după 1945. Voi da câteva exemple, dar înainte de aceasta vreau să fac două afirmații.

Citește în continuare →

Sudul global din Est (II)

(Lumea, 18.10.1973)

II. Arhive

    Diversitatea condițiilor și opțiunilor economice și social-politice în țările în curs de dezvoltare

    (masă rotundă)

    Ioan Ceterchi:

    Tema dezbaterii noastre se înscrie în cadrul unei problematici a cărei deosebită importanță și actualitate partidul nostru le-a relevat nu o singură dată. Evoluția economică și social-politică a țărilor în curs de dezvoltare prezintă interes nu numai prin faptul că se referă la un mare număr de state în care trăiesc două treimi din populația globului, ci și pentru că propășirea acestora devine, în condițiile creșterii interdependențelor pe plan mondial, o necesitate stringentă a progresului și bunăstării întregii omeniri, un factor esențial pentru consolidarea păcii și securității în lume. În același timp, evoluția țărilor în curs de dezvoltare prezintă o însemnătate aparte pentru înțelegerea întregului proces revoluționar care se desfășoară pe plan mondial în zilele noastre, a schimbărilor în raportul de forțe în favoarea progresului social, a perspectivelor dezvoltării lumii contemporane, a diversificării tot mai accentuate a căilor și formelor trecerii la socialism a noi și noi popoare. În acest cadru este necesar să fie abordate asemenea semnificative aspecte cum sunt: diversitatea structurilor economice și sociale; particularitățile istorice, naționale specifice; forțele politice, partidele și organizațiile politice; modul de organizare și de acțiune a statului, a partidelor și a altor elemente ale suprastructurii; perspectivele legate de progresul social al acestor țări și căile de dezvoltare în favoarea cărora ele se pronunță, în special cele două mari opțiuni – socialistă sau capitalistă.

    Citește în continuare →

    Sudul global din Est (I)

    (Almanah Scînteia, 1978)

    Argument

    Globalizarea din lumea reală și globalizarea din științele sociale au evoluat și înflorit pentru o vreme, cum era probabil și firesc, cot la cot. De la un timp însă – zice-se de prin 2014 – între globalizarea reală și globalizarea discursului științific sincronul înfloririi lor a lăsat parcă loc unui balet în contratimp, în care deglobalizarea tot mai accentuată din viața politică și economică e însoțită, suplinită și ripostată cu un surplus de globalizare a perspectivelor și problematicilor din sfera științelor sociale. Unghiul global a fost, în acest sens, în interiorul științelor, un instrument util de desțepenire și lărgire a unor nișe tematice și metodologice devenite prea exclusive și restrictive, după cum, în lumea și istoria largă, el a fost refugiul speranțelor și perspectivelor progresiste, cosmopolitaniste, dintr-o lume vădit hotărâtă să le calce (din nou) în picioare.

    Citește în continuare →