Laura DAN

Îți așezi capul pe pieptul meu
îmi asculți bătăile inimii
spui că sunt precum pașii unei fetițe
care înaintează cu frica de a nu fi văzută.

închid ochii

îmi amintesc strada,

glasurile vesele ale unor copii

numărându-şi paşii de la un stâlp la altul,

pisica încolăcită pe dulap,

serbarea surorii mele,

sala frumos decorată,

partenerul ei de dans, băiatul slăbuț care

în momentul spectacolului a uitat pașii.

 

 

îmi amintesc vecinii,

profesorul acela înalt

care mă ruga să închid ochii

de fiecare dată când îmi făcea o surpriză,

masa plină cu cărți,

mirosul de prăjituri,

dimineața în care tata a spus

că dumnezeu e un bătrân reumatic,

felul în care mama îl privea

gustând liniștită dintr-un şerbet.

în nopțile acelea mama dormea cu mine

părul ei mirosea a scorțișoară

seara râdea și îmi pieptăna părul,

întreba:

care este culoarea ta preferată?

eu nu am o culoare preferată

nu se poate, toți avem o culoare preferată.

îmi amintesc

balconul plin cu flori,

diminețile în care mama cosea

așezată pe scaunul micuț din bucătărie,

vecina cu privire de păpușă care  s-a aruncat în gol 9 etaje

mama spunea că vecina nu dorise să moară

dorise să fie salvată și iubită.

îmi amintesc mâinile ei

se mișcau în aer

ca și cum ar fi scăpat o scrisoare.

eu priveam de la geam și cântam din  muzicuța mea roșie

aș fi vrut s-o întreb:

care este culoarea ta preferată?

toți avem o culoare preferată.

dacă cineva și-ar fi așezat atunci capul pe pieptul meu..

[Vatra, nr. 3-4/2015]