Fondat în noiembrie 2008 în Suceava, Zidul de Hârtie s-a autointitulat cenaclu de literatură și artă tînără și s-a dorit un catalizator al energiilor literar-artistice din Bucovina. Grupul a reuşit să reunească, datorită poate şi constanţei întîlnirilor sale, un număr mare de participanţi, majoritatea tineri, fie poeţi, prozatori dar şi jurnalişti, muzicieni sau artişti plastici ori iubitori de literatură sau artă. Majoritatea evenimentelor au avut caracter de ședințe de cenaclu, evocări și întîlniri cu scriitori, lansări de carte, ‘nopți ale devoratorilor de poezie’ dar fost organizate și expoziții, cinematecă, workshop-uri sau concerte. Pînă acum au fost editate doisprezece cărți de poezie sau proză, cele mai multe aparținînd membrilor grupului. Anual, Zidul de Hârtie organizează un festival internațional de poezie și arte vizuale, Inside Zone, la Borsec precum și o rezidență artistică. Printre cei mai activi sau mai cunoscuți membri s-ar număra Liviu-Dorin Clement, Matei Hutopilă, Dan Cristian Iordache, Ana-Maria Lupașcu, Alexandra Negru, Deniz Otay, Florin Dan Prodan, Victor Ov. Rusu, George Serediuc, Vlad Sibechi dar și artiști plastici ca Sorin Baciu, Nick Marcu, Constantyn Ungureanu-Box. În momentul actual cenaclul s-a transformat într-un grup literar. Potrivit lui Matei Hutopilă Zidul de Hârtie este organizație a Zonei și a Marginii. O cronologie a mișcării este vizibilă pe www.ziduldehartie.wordpress.com

(Florin Dan PRODAN)

***

Matei HUTOPILĂ

Matei Hutopilă a publicat copci, Casa de editură Max Blecher, Bistriţa, 2011 și două cărți în regie proprie: în prezenţa lucrurilor. căldura soarelui în iarnă (2013) și bukowina ueber alles (2014), ambele sub egida Zidului de Hârtie. Versurile de față sînt din volumul „tișița”, ce urmează să apară în 2015.

 

*

a venit cu prietena lui să stea la noi de sărbători

într-una din dimineți s-a făcut c-am rămas eu cu ea pentru vreo oră în casă

m-am tot foit pe uși, n-aveam stare

nu am privit niciodată prin gaura cheii, nici nu aș fi avut ce,

dar acum

în cele din urmă a ieșit de la duș, s-au întors și ei

eu încă agitat și un pic furios că n-am avut curaj

la masă am fost destul de fîstîcit

prin tricoul strîmt i se distingeau perfect gurguiele

avea o dezinvoltură arogantă

genul ăla care face-n ciuda pulii

am pîndit mult un moment de genul și mi-am zis că de data asta o s-o fac

dar nu s-a mai ivit cît au stat la noi

seara cînd femeia mea voia să ne hîrjonim mi se punea ceva în coșul pieptului

aproape că mi se făcea rău

*

peste cîteva ore mă aștepta drumul cu noaptea-n cap spre oraș, spre muncă

în satul de la șes, pe geam, razele lunii decupau trupul tău alb din întunericul camerei

ziua trecută plătisem acontul pentru sala de nuntă, eram la finalul cursei,

trăsesem ca un catîr s-ajungem acolo

sînt luni și luni din noaptea aia

îmi fac drum la muncă-n weekend să stau cu gîndurile mele, te las în bucătărie

te găsesc în bucătărie

a trecut ceva vreme și de cînd am fost la bucurești dar

nu-mi iese din minte acea dimineață cețoasă în care

mi-am băut cafeaua în balconul ei, deasupra unui stadion gol și a întregului cuprins pustiu

era liniște în belvedere

am plecat din camera ei de cămin ca de acasă

acasă mă așteptai tu

***

Dan Cristian IORDACHE

Dan Cristian Iordache a publicat mai multe volume printre care Achtung maybe, Princeps Edit, Iaşi, 2009,  Abel şi eu, Brumar, Timişoara, 2010, Karawane, Charmides, Bistriţa, 2012, Avatarurile domnului Oanea, Zidul de Hârtie, Suceava, 2013,  Semn spre bine, Charmides, Bistrița, 2014.

 

pentru Mariana unde se află

există ceva mai profund decât o uşă închisă

ca un balansoar în care inima reazemă

o lună oarbă. un calendar.

în acel spaţiu imaginile macină stâncile negre

ca un sunet îmbibat de nevoie şi forţă.

în linişte. poate aşa se descoperă dragostea

sau răbdarea de a muri pe trotuarele uscate

de frig şi miere. fii sincer prietene! toţi ajungem

pe crucea aceloraşi certitudini.

hai acasă. între ziua de azi ziua de ieri

şi ziua de mâine e un nor de stele!

*

drumurile nu duc nicăieri
unele se epuizează altele
se închid în alte drumuri
sau ajung pe faleză.

de-aia oamenii se spânzură
se otrăvesc caută magia podurilor
suferă în secret
sau joacă table.

din cauza drumurilor
oamenii dansează
de-aia ating pielea nepoţilor
cu un soi de sfială.

toate drumurile se înfundă
n-au nici un sens oamenii
mai bine s-ar opri pe un loc neted
şi ar privi cerul încenuşat.

***

Ana-Maria LUPAŞCU

Ana-Maria Lupaşcu (n. 1993, în Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava) este studentă, în anul trei, a Facultății de Litere, Universitatea București. Absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş“ din Suceava.

 

 

it’s my term to torture you

câinii se rostogolesc în praful uliței,

prinși de o boală rea. te-ai și ridicat pe coate. acum, vezi bine,

mișcările tale s-a imprimat într-o arhivă.

cuiva îi pasă că acum traversezi maidanul și-ți descânți

poporul

în minte, și gândurile toate, o haită de câini roșii

dezlegați în toiul nopții,

toți la fel.

limbi încolăcite în jurul gâtului, mișcări pasionale

de carnasier

corpuri contondente sonore

din capul tău, în capul tău

mai limpede. unde să fie

teroarea și unde seducția

(apoi)mai limpede(și numai pentru tine): partea nesupusă va rămâne partea nespusă, repeți

până adormi cele câteva cuvinte învățate

pur și simplu

nu e de ales

ți se spune apoi să semnezi, te faci responsabil. acesta nu e un proces verbal

are forma unei amintiri în care se făcea că erai fericit

dormeai  în sfârșit

și pe maidan, era liniște,

nu trecea nimeni,

nu era nevoie să vorbești cu nimeni

despre nimeni.

 

poem pe un zid de hârtie

stările secunde ale cuvintelor noastre

lăsă totul să se întâmple

cu ușurință.

înregistrăm. niciunul nu rămâne indiferent și cald

în filmul său

încă o dată

în aerul tot mai dens al mansardei

se montează peisajele poeziei față în față,

direct prin zid

cineva se întoarce spre mine.

câteva secunde

se declanșează

apropiere

apoi urc în inimile voastre ca într-un

personal arhiplin

și toți își lipesc trupurile, caută ieșirea

noi rămânem. ne deplasăm permanent unul spre celălalt

cu picioarele netrupești.

dacă sunt ușile blocate

vedem înăuntru ce nu se vede afară

în plină lumină

[Vatra, nr. 3-4/2015]