Un traducător devotat

KOCSIS Francisko

kolcsonsorok2_fedolap

Încă nu ne-a intrat în obicei să scriem despre cărţile care nu se pot pipăi, mirosi, răsfoi, deşi sunt la fel de reale şi chiar mai uşor accesibile uneori decât cele clasice, încă nu ne-am obişnuit să scriem despre cărţile digitale, deşi ar trebui s-o facem cât mai grabnic, pentru că deja ne aflăm în situaţia de a nu le mai găsi decât în aceste variante. La o astfel de carte vreau să mă refer în rândurile ce urmează, una de o importanţă covârşitoare din mai multe puncte de vedere, dar care a trecut totuşi aproape neobservată tocmai din motivele arătate mai sus. O carte deosebit de importantă pentru poezia românească, o continuare a antologiei lui Cseke Gábor, Kölcsönsorok (Împrumuturi), o întregire cu un al doilea volum, mult mai cuprinzător şi mai reprezentativ, rod al unei susţinute munci de traducere de ce se întinde pe mai mulţi ani. Să argumentez pe scurt de ce consider că antologia are o importanţă atât de mare pentru noi. Mai întâi pentru limba în care s-a tradus, cu care limba română a convieţuit un mileniu şi s-au influenţat reciproc (din păcate, împrumuturile reciproce tind să fie eliminate din ambele limbi de neologisme venite de pe meleaguri mai îndepărtate, dar împinse din spate de şuvoaie culturale unele, informaţionale altele, şarmul arhaismelor şi al regionalismelor nemaifiind gustat decât de un număr tot mai redus de cunoscători) într-atât încât şi-au transferat simboluri, structuri metrice, linii melodice, eposuri şi eresuri, de aceea limba maghiară este o gazdă binevoitoare şi poate deveni (şi chiar este!) o primă punte de ieşire în lume, căci trebuie să ţinem cont de faptul că cititorii care au acces la această limbă provin nu numai din arealul maghiar, ci într-un număr consistent şi din cel german şi anglo-american. În continuare, se perpetuează o veche tradiţie de traduceri reciproce, deschisă în 1831 cu poezia populară Brumărelul de către Ponori Thewrewk József, publicată în Felső-Magyarországi Minerva (Minerva din Ungaria de Sus) împreună cu transcrierea fonetică a variantei româneşti (conform informaţiei date de Domokos Sámuel, cel mai competent istoriograf al confluenţelor literare româno-maghiare), o tradiţie care a avut de suferit în ultimele trei decenii, dar şi în această perioadă avem exemple de traducători pe care nu i-a descurajat nimic, nici greutăţile materiale, nici exacerbarea vechilor şi noilor adversităţi, care au depus eforturi de-a dreptul titanice ca să nu se întrerupă comunicarea, să nu se lase tăcerea peste acest domeniu fragil de relaţii culturale, să nu se rupă legăturile şi să nu se instaleze indiferenţa, ostilitatea, respingerea. Un al treilea motiv pe care ţin să-l amintesc este al posibilităţii ce se deschide de a compara nivelul artistic al celor două literaturi, sfera tematică dominantă, orientarea şi influenţele asimilate, lucru care nu se poate face în lipsa traducerilor celor mai semnificative opere şi a autorilor cei mai remarcabili. În ultimul deceniu, aceste punţi au fost refăcute într-o oarecare măsură, s-au tradus opere de referinţă, dar încă suntem foarte departe de a fi fost transpuse măcar operele capitale ale celor două literaturi, cele care facilitează formarea unei imagini fidele asupra valorilor din culturile în discuţie (şi mai asistăm şi la un fenomen deloc agreabil, perturbator, cel al traducerilor comandate sau conjuncturale, care nu reflectă nici pe departe dezideratele enunţate). Şi în fine, e vorba de iubire, de admiraţie, de preţuire, e vorba de dragostea unui om de cultură, un mare prieten al poeziei româneşti, de efortul său cu totul remarcabil de a transpune cu pricepere, empatie şi sensibilitate poezia românească într-o limbă care a dat mari poeţi şi care a asimilat marea poezie a lumii prin dăruirea, hărnicia şi admiraţia traducătorilor care au făcut posibil accesul la ea. Îmi exprim încă o dată gratitudinea pentru Cseke Gábor, cel mai devotat şi dedicat traducător al liricii noastre moderne, şi o fac cu gândul că poezia românească nu este atât de tradusă în lume încât să nu ne pese cine o traduce, cum o traduce şi cum o diseminează, dacă prin gestul său transmite un mesaj social şi cultural bidirecţional şi ce ecou produce, când este receptat, în limba de adopţie.

Volumul al II-lea din masiva antologie Kölcsönsorok (Împrumuturi) are o structură diferită de primul, despre care am scris entuziasmat la vremea apariţiei sale. Acesta este construit pe principiul succesiunilor şi mizează foarte mult pe cultura şi gustul cititorului, pentru că de data aceasta traducătorul nu mai vine cu „jurnalul explicativ” al primului volum, nu oferă nici un fel de ierarhii, nici măcar contextuale, singurele informaţii fiind cele bio-bibliografice, succinte, seci, utile. Volumul se deschide cu un text jucăuş scris „la două limbi” (parafrază după domeniul muzical) împreună cu Dan Culcer, alternând versuri în maghiară şi română, în care ele devin ecou unele celorlalte, îşi răspund prin sonorităţi şi efecte semantice, sugerează „mixând lucid reale şi himere”, redau provocând şi provoacă redând, adică exact ce va urma de-a lungul celor patru sute de pagini, transpuneri pe care pe o scală a reuşitelor le-aş încadra de la foarte reuşite la cu totul remarcabile, având şi excepţii care se situează de-a dreptul în vecinătatea desăvârşitului, când tălmăcirea îl provoacă să-şi dovedească măiestria, creativitatea, cunoaşterea profundă, nuanţată a culturii din care traduce.

După acest text ludic, traducătorul aşează un interviu pe care mi l-a acordat la puţină vreme de la apariţia primului volum, când l-am chestionat exact pe marginea statutului şi rostului social al cărăuşului de cultură, interviu accesibil în numărul 11/2007 al revistei Vatra, care trădează chiar din titlu – Dialog despre statutul traducătorului – insistenţa cu care l-am descusut pentru a afla „ce-l mână în luptă”, ce resorturi se află în spatele neostoitei sale fervori. Am aflat atunci că multe dintre ideile şi principiile noastre se apropie, se identifică, ne definesc între aceleaşi coordonate existenţiale. Pasiunea noastră pentru alteritate, pentru cunoaşterea celuilalt şi încercarea de a-l apropia prin traducere de cei din cultura proprie ne-a călăuzit paşii şi ne-a modelat existenţa. După o viaţă petrecută pe punţile de trecere dintre limbi, afirm şi susţine şi Cseke Gábor că risipa de sine nu este zadarnică, nerăsplătită, dimpotrivă, e un adevărat eldorado primit în dar de la destin.

După acest interviu de mare întindere, traducătorul inserează o serie de microinterviuri realizate de el în primăvara anului 1989 cu o serie de personalităţi culturale, reputaţi traducători din limba română, fiecare dintre ei trecând un test al competenţei pe creaţii eminesciene. Iată ce spune antologatorul despre aceste dialoguri: „În 1989, într-un cadru binişor politizat, s-a sărbătorit la nivel naţional centenarul morţii lui Mihai Eminescu. În acele luni au apărut multe scrieri despre poet, dar şi mai multe despre ideologia epocii respective, despre meritele conducătorului care atunci încă părea de neclintit, imuabil. La această evocare cu aspect de campanie şi-a adus din plin contribuţia şi cotidianul Előre (Înainte), mai ales prin seria de interviuri propuse de mine, cu care redactorul-şef a fost de acord, prin care le solicitam traducătorilor poetului scurte evocări ale întâlnirii cu creaţia eminesciană. Seria realizată în primăvara anului 1989 a premers cu câteva luni volumul apărut în a doua parte a anului 1989 (Eminescu în literatura maghiară. Sub redacţia lui Mózes Huba. Ed. Kriterion – Eminescu a magyar irodalomban. Szerkesztette Mózes Huba.), care a prezentat pe larg, cuprinzător, aspectele interesului arătat de literatura maghiară pentru Eminescu. Nu pot decât să regret că intenţiile noastre nu s-au intersectat atunci şi seria de interviuri n-a îmbogăţit cuprinsul volumului de studii considerat de atunci de referinţă.

În limba maghiară, prima poezie a poetului a apărut în 1885 în Monitorul de Cluj, şi de-atunci cei mai buni poeţi, traducători maghiari s-au întrecut să traducă cât mai fidel şi mai impresionant poeziile acestui original geniu al romantismului românesc. Iată de ce se poate citi aproape fiecare poezie şi în limba maghiară, iar o parte a liricii sale se bucură de numeroase variante în literatura traducerilor maghiare”. În 1966, într-o ediţie bibliofilă, de lux, a văzut lumina tiparului un volum de dimensiuni nu prea mari, cu legătură elegantă din pânză de culoare maronie, intitulat Poeziile lui Eminescu. Redactorul cărţii a fost Kacsó Sándor, care vorbea în introducere despre efortul depus pentru realizarea integralei maghiare a liricii eminesciene, despre timpul necesar adunării la un loc a traducerilor, a confruntării cu originalul, a solicitării altor traduceri în cazurile când nu se găseau variante satisfăcătoare. S-a realizat astfel singura integrală a liricii eminesciene în altă limbă, la care au contribuit numeroşi traducători, adevărate somităţi ale echivalării, ale trecerii dintr-o sonoritate în alta. Exact despre aceste aspecte se confesează traducătorii pe care i-a intervievat Cseke.

După aceste pagini pregătitoare şi necesare, pentru a marca precis cadrul în care se desfăşoară munca traducătorului, exigenţele pe care şi le impune, urmează traducerile. Trebuie să mai spun numai că pe alocuri se simte afinitatea lui Cseke pentru poezia anumitor autori, fapt dovedit nu neapărat prin numărul de texte transpuse, ci mai ales prin migălirea textului, prin muzicalitate, prin găsirea unor echivalenţe frapante, prin expresivitatea conferită discursului liric, prin grija pentru nuanţa şi detaliile expresiei, căldura cuvântului, sugestivitatea semantică.

Prin cele două volume de traduceri (şi multe altele, ulterioare adunării în volume, risipite prin reviste şi pe blogurile sale, al căror număr ar umple, probabil, tot atâtea pagini câte are antologia despre care vorbim), Cseke Gábor se pune în fruntea listei celor mai devotaţi traducători din limba română. În finalul acestui articol să stea lista autorilor incluşi de împătimitul poet şi traducător în al doilea volum al antologiei sale: Secţiunea a II-a: AVP (Viorel Padina), Tudor Balteş (traducătorul celebrei antologii din 1979, Tineri poeţi maghiari din România. Generaţia Forrás), Ştefan Baştovoi, Horia Bădescu, Ilinca Bernea, Ana Blandiana, Teodor Borz, Emil Brumaru, Dorel Bucur, Maria Popescu-Butucea, Petru Cimpoeşu, George Chirilă, Şerban Codrin, Traian T. Coşovei, Ion Cristofor, Dan Culcer (şi cu un volum independent), Nichita Danilov, Dan Dănilă, Mircea Dinescu, Alexandru Dohi, Ion Dumbravă, Teodor Dună, Nicolae Esinencu, Andrei Fischof, Dinu Flămând, Teodora Gălăţean, Ovidiu Genaru, Gheorghe Grigurcu, Marius Ianuş (eliminat ulterior, din câte ştiu, la cererea autorului, după ce şi-a renegat textele şi a devenit un autor religios), Florin Iaru, Letiţia Ilea, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Kocsis Francisko, Claudiu Komartin, Emilian Mirea, Anca Mizumschi, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Ioan Muşlea, Horia Roman-Patapievici, Adrian Păunescu, Mircea Petean, Daniel Silvian Petre, Ioan Es. Pop, Adela Popescu, Vasile Romanciuc, Grigore Scarlat, Octavian Soviany, Sorin Stoica, Mircea Florin Şandru, Robert Şerban, Costin Tănăsescu, Dorin Tudoran, Victor Ţarină, Ioan Vieru; Secţiunea a III-a (subintitulată „Unice”, cu autori incluşi cu câte un poem): Ioan Alexandru, Eugen Cioclea, Marius Conkan, Loredana Cristea, Traian Furnea, Ioana Ieronim, Negoiţă Irimie, Eugen Jebeleanu, Nicolae Labiş, Alexandru Lungu, Ilarion Munteanu, Marta Petreu, Ioan Pleş, Radu Sergiu Ruba, Marin Sorescu, Iulian Tănase, Corina Ungureanu, Matei Vişniec; Secţiunea a IV-a (care include câteva proze): Ion Luca Caragiale, Dan Culcer, Emil Gârleanu, Ovidiu Genaru, Mircea Nedelciu, Constantin Noica, Tudor Octavian, Romulus Rusan, Marin Sorescu.

 

 

[Vatra, nr. 7-8/2015]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s