Mirela Șăran – Despre romane și gări mici în proza lui Kocsis Francisko

Un roman într-o gară mică*. Bun titlu de carte: promițător, dar și vag. Tocmai din această cauză nu este indicat să cedăm tentației de a realiza asocieri între „roman” și „gară”, oricât de interesante ar fi rezultatele unei astfel de căutări. Nu, cartea nu are legătură cu Anna Karenina, Hercule Poirot, Ilie Rogojinaru sau alte personaje pe care creatorii lor le-au scos la plimbare, la un moment dat, într-o gară. Nu este nici genul de carte pe care o poți cumpăra de la tonomatul din gările mai mari, față de care filologii se apropie cu grijă, depășindu-și teama de contagiune doar printr-o curiozitate exacerbată. De fapt, cartea nici măcar nu este un roman. Volumul lui Kocsis Francisko, apărut în 2018 la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, reunește douăzeci și cinci de „proze scurte și foarte scurte”. Printre aceste creații ale căror dimensiuni oscilează între câteva rânduri și optzeci de pagini se numără și o proză care dă titlul volumului.

Citește în continuare →

Senida Poenariu – Plimbări cu Kocsis Francisko

O carte scrisă cu și de plăcere, care se citește fix în aceeași manieră, este colecția de proză scurtă semnată de Kocsis Francisko, Un roman într-o gară mică*, un triptic care reunește Secvențe rurale, Secvențe urbane și Alte secvențe. Titlul volumului dublează numele uneia dintre narațiunile din secvențele urbane. Surprinzătoare este alegerea lui Kocsis Francisko de a-și numi opul cu care debutează în acest gen Plimbări cu Freud (2006), în contextul în care își rezervă proza eponimă pentru cel de-al doilea tom care apare la doisprezece ani distanță. Citește în continuare →

Poezia lui Ion Pop

Argument

Acest dosar tematic intitulat Poezia lui Ion Pop se dorește a fi un demers de „recuperare” a prestigiului poetului de sub hegemonia criticului care a confiscat iremediabil avanscena literară și, totodată, personalitatea literară a lui Ion Pop. Vorbim, desigur, de receptarea critică și de obstinația cu care s-a perpetuat scindarea dintre poet și critic. E drept, atenția pe care au primit-o ultimele volume de poezie a mai echilibrat balanța, deși, cu siguranță, substanțialul studiu publicat recent, Poezia românească neomodernistă, va ricoșa fix în viscerele notorietății poetului. Citește în continuare →

Traducere, traducători, traductologie

Argument

Ancheta revistei Vatra consacrată fenomenului cultural complex al traducerii îşi propune să abordeze câteva aspecte importante, de la traducerea percepută ca rescriere, la posibilităţile şi şansele unei traduceri literare reuşite, la condiţia traducătorului sau la receptarea activităţii de traducere, până la aporiile şi impasurile pe care le presupune traducerea sau la statutul traductologiei ca ştiinţă a transpunerii unei opere literare dintr-o limbă în alta. Ce este, de altfel – ne întrebăm – traducerea? Este o ştiinţă, în care subzistă şi o doză de artă rafinată a translaţiei literaritărţii dintr-un context lingvistic, istoric, social în altul? Cum se legitimează traducerea, ca intermediar al echivalenţelor culturale, într-o lume a globalizării şi multiculturalismului? Citește în continuare →

Kocsis Francisko – Pălăvrăgind despre teme sensibile

demeny peter doru pop

Doru Pop şi Demény Péter au scos la sfârşitul anului trecut Pălăvrăgeala vagabonzilor,* o carte care face parte din categoria cărţilor care trec neobservate (trecute sub tăcere, mai bine-zis) tocmai pentru că ar trebui să stârnească discuţii, dispute, controverse, contestări, gălăgie şi mirare deopotrivă, asta ca să folosesc numai cuvinte deloc contondente. Nu m-aş mira dacă alţii le-ar folosi fără reţinere, deşi nu le-ar face cinste. De altfel, Demény are o astfel de intuiţie („Ce crezi, ce vom face noi cu dialogul ăsta? Dacă va apărea în volum, se va trezi ceva lume? Prostia o pot ghici, direcţiile inteligenţei mai puţin. Lui Cosaşu îi place. Dar se va fisura zidul ăla de care vorbeşti? Sau va fi doar o carte din sutele pe care le tipăresc într-un an editurile?”, p. 143), bănuind că augurii nu se vor arăta prea entuziaşti cu profeţiile în ceea ce-i priveşte. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)

IMG_0245.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

 

KOCSIS Francisko

Între avers şi revers

Petru Cimpoeşu ţine să ne prevină de la bun început, într-un scurt excurs explicativ, nici prea echivoc, nici deloc, ce conţine volumul Nouă proze vechi • Ficţiuni ilicite* şi cum au luat naştere povestirile pe care le vom citi; la o primă vedere, pare un apel la indulgenţă, ceea ce, să recunoaştem, n-ar da prea bine, de aceea nici nu mă las cu toată greutatea pe scaunul acesta şubred, măcar că sunt de bună credinţă şi nu-l suspectez de nici o tentativă de mistificare pe hâtrul autor moldovean, îl cred că încearcă să scuze stângăciile tânărului autor care, e de presupus, a făcut în anii formării sale tot felul de exerciţii de păcălire a cenzurii pe lângă micile concesii voite şi nevoite inerente, s-a molipsit de formule ori a căutat să-şi uşureze în vreun fel calea spre debutul editorial, lucruri cu totul de înţeles şi care nu merită să li se acorde o atenţie peste măsură de mare. Citește în continuare →