Traducere, traducători, traductologie

Argument

Ancheta revistei Vatra consacrată fenomenului cultural complex al traducerii îşi propune să abordeze câteva aspecte importante, de la traducerea percepută ca rescriere, la posibilităţile şi şansele unei traduceri literare reuşite, la condiţia traducătorului sau la receptarea activităţii de traducere, până la aporiile şi impasurile pe care le presupune traducerea sau la statutul traductologiei ca ştiinţă a transpunerii unei opere literare dintr-o limbă în alta. Ce este, de altfel – ne întrebăm – traducerea? Este o ştiinţă, în care subzistă şi o doză de artă rafinată a translaţiei literaritărţii dintr-un context lingvistic, istoric, social în altul? Cum se legitimează traducerea, ca intermediar al echivalenţelor culturale, într-o lume a globalizării şi multiculturalismului? Citește în continuare →

Kocsis Francisko – Pălăvrăgind despre teme sensibile

demeny peter doru pop

Doru Pop şi Demény Péter au scos la sfârşitul anului trecut Pălăvrăgeala vagabonzilor,* o carte care face parte din categoria cărţilor care trec neobservate (trecute sub tăcere, mai bine-zis) tocmai pentru că ar trebui să stârnească discuţii, dispute, controverse, contestări, gălăgie şi mirare deopotrivă, asta ca să folosesc numai cuvinte deloc contondente. Nu m-aş mira dacă alţii le-ar folosi fără reţinere, deşi nu le-ar face cinste. De altfel, Demény are o astfel de intuiţie („Ce crezi, ce vom face noi cu dialogul ăsta? Dacă va apărea în volum, se va trezi ceva lume? Prostia o pot ghici, direcţiile inteligenţei mai puţin. Lui Cosaşu îi place. Dar se va fisura zidul ăla de care vorbeşti? Sau va fi doar o carte din sutele pe care le tipăresc într-un an editurile?”, p. 143), bănuind că augurii nu se vor arăta prea entuziaşti cu profeţiile în ceea ce-i priveşte. Citește în continuare →

Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)

IMG_0245.a76ef047d8d24c03823acdf41c4ee7c8

 

KOCSIS Francisko

Între avers şi revers

Petru Cimpoeşu ţine să ne prevină de la bun început, într-un scurt excurs explicativ, nici prea echivoc, nici deloc, ce conţine volumul Nouă proze vechi • Ficţiuni ilicite* şi cum au luat naştere povestirile pe care le vom citi; la o primă vedere, pare un apel la indulgenţă, ceea ce, să recunoaştem, n-ar da prea bine, de aceea nici nu mă las cu toată greutatea pe scaunul acesta şubred, măcar că sunt de bună credinţă şi nu-l suspectez de nici o tentativă de mistificare pe hâtrul autor moldovean, îl cred că încearcă să scuze stângăciile tânărului autor care, e de presupus, a făcut în anii formării sale tot felul de exerciţii de păcălire a cenzurii pe lângă micile concesii voite şi nevoite inerente, s-a molipsit de formule ori a căutat să-şi uşureze în vreun fel calea spre debutul editorial, lucruri cu totul de înţeles şi care nu merită să li se acorde o atenţie peste măsură de mare. Citește în continuare →

Poeme de Teodor Borz, Ion Dumbravă, Kocsis Francisko, Soril Miavoe și Eugeniu Nistor

Teodor BORZ

teodor borz

Mă uit la cărţi

Mă uit la cărţi –

rănile mele cicatrizate.

Poate ele le-au provocat,

poate ele le-au cicatrizat.

Poate trebuia să fiu rănit

pentru relele pe care le-am făcut

şi trebuia să fiu vindecat

pentru binele pe care l-am dorit.

Mă uit la cărţi,

la biblioteca-nvechită

din care prietenii

mă strigă toţi.

Şi-atunci aprind o lumânare.

Nu ştiu

de-i pentru vii ori pentru morţi.

Citește în continuare →

Kocsis Francisko – Povestea unui transfer neobişnuit

melania bancea transfer

Melania Bancea, aflată la cea de-a şasea carte, cinci romane şi o carte „de vacanţă”, Nevasta peştişorului de aur, care dădea măsura talentului scriitoarei de a se manifesta pe spaţii mici, are darul povestirii, ştie să dezvăluie, ştie să te facă să vezi amănuntele deconcertante din preajmă, ştie să-ţi descreţească fruntea. În această carte, fiecare povestire, schiţă, tablou e un decupaj dintr-un peisaj mult mai vast în care îşi duc viaţa personajele, toate descrierile fiind doar frânturi dintr-o existenţă despre care autoarea nu ne dă decât informaţii vagi, se concentrează numai asupra temei şi lasă la limita unui orizont de intimitate identitatea socială, dealtfel fără nici o importanţă pentru economia micilor întâmplări descrise. Procedând astfel, cu intuiţie freudiană probabil, Melania tuşează un portret generic al pescarului de oriunde, dar neapărat al zilelor noastre, cel pe care-l vedem adesea pe malurile apelor şi ale bălţilor, răbdător până dincolo de înţeles, până dincolo de obişnuit, participant parcă la un fel de ritual iniţiatic şi cu certitudine unul terapeutic. Citește în continuare →

Țintă fixă: Ştefan Borbély (4/5)

Stefan Borbely 2 2017

 

Comentarii de carte

 

Georgeta MOARCĂS 

Ştefan Borbély şi calea dionisiacă

În cele peste cincisprezece cărţi publicate din 1995 până astăzi, Ştefan Borbély este acelaşi comparatist egal cu sine însuşi, care a ales, cu maturitatea unui debut de excepţie, perspectiva critică, metoda, traseul hermeneutic ce va fi doar adâncit, extins, ramificat în volume cu tematică diversă. Eseistul şi-a stabilit din start uneltele sau armele cu care va aborda literatura. Prezente în primul volum deja într-o proporţie semnificativă, cele două concepte nietzscheene, apolinicul şi dionisiacul devin căi de lectură în întâlnirea cu operele unor mari scriitori, printre cei aleşi numărându-se Thomas Mann, Hermann Hesse, Liviu Rebreanu, E. Lovinescu. Dar ele nu sunt doar instrumentele preferate în exegeza literară, ci acţionează insidios pentru modelarea viziunii existenţiale a scriitorului. Influenţa gândirii nietzscheene e difuză şi seducătoare, semnalând nu doar o alegere raţională, ci devoalând şi resorturi de adâncime. Dincolo de afinitatea pe care Ştefan Borbély ar putea-o avea cu spaţiul cultural german, crepuscul, decadentism şi vitalism, dincolo de dimensiunea catalitică a unor interpretări ale literaturii române dintr-o perspectivă comparativistică firească, am considerat provocatoare încercarea de a reconstitui ipotetic motivaţia alegerii acestor arme şi unelte. Citește în continuare →