Etichetă / Kocsis Francisko

de VATRA

Balázs Imre József – Poeme

S-a născut la 9 ianuarie 1976 la Odorheiu Secuiesc. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca (1998, secţia maghiară engleză). Doctor în filologie la UBB Cluj (2004). Redactor-şef al revistei „Korunk”.

A debutat cu versuri în revista Helikon în 1996. Volume publicate: Ismét másnap (Din nou în altă zi), versuri, 1998; A nonsalansz esélye (Şansa nonşalanţei), studii, critică literară; A Dél-Párizs nyárikert (Grădina de vară Parisul de Sud), versuri, 2001; Hervay Gizella, monografie, 2003; Humor az avantgárdban és posztmodernben (Umorul în avangardă şi în postmodernism, coautor: Selyem Zsuzsa), 2004; Mint egy úszó színház (Ca un teatru plutitor), eseuri, critică, 2005; Az avantgárd az erdélyi magyar irodalomban (Avangarda în literatura maghiară din Transilvania), studiu, 2006, care a apărut şi în limba română la Editura Bastion, 2099; Vidrakönyv (Cartea vidrei), versuri, 2006; Fogak nyoma (Urmele dinţilor), versuri, 2009; Az új közép. Tendenciák a kortárs irodalomban (Noul centru. Tendinţe în literatura contemporană), 2012; Hadikórház a város szélén (Spital militar la periferia oraşului), articole, minieseuri, jurnale, 2013; Jung a gépteremben (Jung în sala maşinilor), versuri, 2014; Erdélyi magyar irodalom-olvasatok (Interpretări de literatura maghiară transilvăneană), studii, eseuri, critică, 2015; Üvegfej és homokóra (Cap de sticlă şi clepsidră), studiu, 2019; Éjszakák a zenben (Nopţi în zen), poezii, 2022.

Distins cu numeroase premii, printre care Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, 1999, Premiul Filialei Cluj a USR, 2007, Premiul József Attila, Premiul revistei „Alföld”, 2014 etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Szántó T. Gábor: „Viaţa scriitorului nu-i una de funcţionar burghez”

– Dragă Gábor, te-aş ruga, la început, să te prezinţi cititorului român. Vorbeşte-ne, te rog, despre tine, despre origine, limbă maternă, comunitate. Cât de importante sunt pentru tine, cum şi în ce măsură ţi-au influenţat copilăria, tinereţea, studiile, orientarea?

– M-am născut în 1966 la Budapesta, ca fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului care s-au mutat din provincie în capitală. Când au fost deportaţi cu un tren de marfă în Austria, împreună cu mamele şi bunicele lor, alături de alte rude, părinţii mei încă erau copii. Unul dintre străbunicii mei a murit în vagon, cadavrul lui fiind aruncat din tren în timpul transportului. La momentul respectiv, bunicii nu mai trăiau, au murit în 1943 pe frontul de est, la Cotul Donului, într-un război iraţional, neînarmaţi, mobilizaţi în detaşamentele de muncă forţată. Din marea noastră familie, mulţi au ajuns la Auschwitz, dar am avut şi rude care s-au sinucis în ghetou. Am aflat despre deportare, discriminare încă din copilărie. În familie mocnea multă suferinţă reprimată, era prezentă în educaţia mea şi am putut constata, trăind în dictatură, teama şi loialitatea familiei, raportarea bivalentă la regimul numit socialist, dar şi ambiţia de a conserva modul de viaţă burghez în relaţiile din interiorul cadrului familial.

Citește în continuare →
de VATRA

Poeme de Ion Pop, Viorel Mureșan, Dumitru Chioaru, Kocsis Francisko și Mircea V. Ciobanu

Ion Pop

Despre ceapă

Nu pot să mă prefac  a nu şti

că un mare poet latino-american

a închinat cândva o  odă cepei,

Mulţi vor spune totuşi 

că e o legumă inestetică şi vulgară, –

un poem despre ea

ar împuţi , nu-i aşa,

o mare parte  din lirica românească.

Însă eu, de la o vreme

mă mulţumesc cu puţin.

Citește în continuare →
de VATRA

Ungurii citiți de români (I)

Argument

Revista „Vatra” a promovat cu consecvență de-a lungul timpului dialogul cu alte culturi, în contextul provocărilor globalizării și al relației dintre tradiție și modernitate, într-o epocă a glisărilor epistemice, în care se relevă autoritatea unor concepte definitorii precum „sincronie”, „adaptabilitate”, „identitate”, „alteritate”, „pluralism”, concepte prin lentilele cărora pot fi descifrate particularități culturale diverse, de la reacții de adaptare și de comprehensiune, la sincronizarea, necesară, cu „ambianța” unui timp, loc și stil. Cultura reprezintă, astfel, o cale de acces către sensurile tutelare ale umanului, un vehicul de sens și de valoare estetică dintr-o limbă în alta, legitimând o șansă posibilă de sincronizare cu universalitatea, într-o lume a globalizării și sincronismului accelerat, relevantă fiind totodată necesitatea de a plasa în centrul dezbaterilor actuale fenomenul dialogului multicultural, revelator vector al progresului cultural. Așa se explică deschidere tot mai largă a revistei „Vatra” și a rubricilor sale către dialogul intercultural și către expresia culturală maghiară, prin traduceri sau interviuri, prin rubrici noi sau vechi dedicate creațiilor literare ale autorilor de origine maghiară (Gesta hungarorum, Ce scriu ungurii, Vecinătăți etc.). Dincolo de foarte cunoscutele similitudini, analogii sau corespondențe între operele unor scriitori (Eminescu-Madách, Ady-Goga, Șt. O. Iosif-Arany János, Jókai-Sadoveanu etc.), interferențele româno-maghiare s-au materializat în câteva cărți semnificative ale unor critici literari români despre literatura maghiară: Ion Chinezu, Aspecte din literatura maghiară ardeleană (1930), Nicolae Balotă, Scriitori maghiari din România. 1920-1980 (1981), Avram P. Todor, Confluențe literare româno-maghiare. Eseuri (1983), Gavril Scridon, Istoria literaturii maghiare din România. 1918-1989 (1996), Mircea Popa, Apropieri literare și culturale româno-maghiare (1998), Tereza Periș Chereji, Interferențe teatrale româno-maghiare (2000), Valentin Trifescu, Legături culturale româno-maghiare. Studii și material (2022). În același timp, relevantă este și aderența unor intelectuali români la ideologia transilvanismului, cu particularitățile sale pregnante (istoria, preferința pentru rigoare și spiritualitate etică, realismul, toleranța față de ceilalți etc.). Transilvania este, cu adevărat, o zonă de convergență culturală, în care cele două literaturi, română și maghiară, au coexistat în sfera unor contaminări reciproce, prin confluențe benefice plasate în orizontul multiculturalității.    

Citește în continuare →
de VATRA

Szántó T. Gábor – Autoamăgire

[Romancier, scenarist, poet, eseist şi editor maghiar, Szántó s-a născut la 10 iulie 1966 la Budapesta, unde şi-a urmat studiile şi a obţinut licenţa în drept la Universitatea Eötvös Loránt (1990). În presa literară a debutat cu poezii, dar editorial a debutat cu volumul de proză Mószer (1997), care cuprinde două microromane, Mószer şi Eu?, au urmat Keleti pályaudvar, végállomás (Gara de Est, cap de linie, 2002), Lágermikulás (Moş Nicolae în lagăr, povestiri, 2004), A szabadulás íze (Gustul eliberării, 2010), Édeshármas (Terţet dulce, 2012), Kafka macskái (Pisicile lui Kafka, 2014), 1945 és más történetek (1945 şi alte întâmplări, 2017), Európa szimfónia (Simfonia Europa, 2019). A fost tradus în germană, rusă, turcă şi cehă.]

Citește în continuare →
de VATRA

Markó  Béla – Poeme

Fantezie

(Képzelőerő)

Puterea poeţilor e fantezia.

Să-ţi imaginezi de ce râd în zori

pescăruşii când trec hohotind

pe deasupra casei noastre.

În văzduhul ce se luminează se poate

distinge clar cum se strâng rotindu-se

în cercuri, plutind alături în tăcere,

apoi se împrăştie dintr-odată gălăgioşi.

Citește în continuare →
de VATRA

József Attila – Inventaru-i gata (Kész a leltár)

În mine-am nădăjduit de la-nceput –

când omul n-are nimic, e de ştiut

că nu-l costă mult. N-are cum să-i fie

mai scump ca vitei moartea pe vecie.

N-am dat bir cu fugiţii chiar de m-am temut –

sunt lăstar din neamul care m-a născut.

Pe toţi i-am plătit ce-aceeaşi măsură,

pe cine-n dar mi-a dat, cu iubitură.

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Kocsis Francisko

Senida Poenariu

Atelierul lui Kocsis Francisko

Demersul narativ din ultimul volum de proze scurte semnat de Kocsis Francisko, Atelierul de pipe și tutun1, este unul, așa cum deja ne-am obișnuit, cu cheia ascunsă la vedere: „Oamenii au feluri foarte ciudate de a înțelege lucrurile. Sau de a le răstălmăci. Poate mai curând asta. Pentru că întotdeauna le înțeleg cum li-e pofta, interesul sau măsura. Chiar și atunci când este vorba despre lucruri de neînțeles, oamenii nu se lasă până nu reușesc să le dea măcar o pojghiță de înțeles omenesc, după care lasă totul în seama fanteziei, care desăvârșește cu admirabilă ușurință restul arhitecturii, adică substanța narativă. Chiar și atunci când lucrurile sunt cu adevărat de neînțeles, oamenii caută, pentru propria lor liniște, înțelesuri. Pentru că această eternă căutare face parte din natura lor” (p. 192).

Citește în continuare →
de VATRA

Marta Petreu – țintă fixă (V)

KOCSIS Francisko – Despre ce încă n-am vorbit

Există şi astfel de lucruri. Chiar dacă par neverosimile. Dar să le povestim într-o ordine convenabilă memoriei.

De la jumătatea anilor şaptezeci, prima generaţie masivă de tineri şcoliţi la ţară şi în oraşele mici a intrat în facultăţi. Fenomenul s-a văzut imediat în popularea cenaclurilor literare şi în asediul asupra revistelor. Atunci nu mi-a trecut prin cap să fac o listă cu aspiranţii la gloria literară, dar nu exista oraş mai răsărit în care să nu existe măcar un grup de câteva persoane cu astfel de idealuri. Şi toţi trăgeau spre marile centre universitare. Cu rost. Dacă aş fi întocmit lista aceea, cred că aş fi avut cel puţin o sută de nume de tineri care au reuşit să publice câte o poezie, câte un grupaj, câte o carte ceva mai târziu. Ţin minte şi acum zeci de nume ale unor tineri care s-au pierdut pe drum, au renunţat ori şi-au descoperit alte vocaţii, cine ştie, ori şi-au dat seama că s-au lăsat ademeniţi de o falsă chemare.

Citește în continuare →
de VATRA

Kocsis Francisko – Dopuri de salvat vieţi

Cum am mai scris, Soril Miavoe făcea parte din grupul poeţilor care gravitau în jurul revistei Vatra, ba chiar printre primii şi cei mai bine primiţi şi apreciaţi – asta după o primă epocă de pionierat în care protejaţii „externi” ai revistei au fost Viorica Mereuţă, Mircea Duca, Mara Nicoară –, începând cu 1973-74 şi anii următori, vreo trei-patru la număr, când s-a coagulat grupul, primul despre care se putea spune că reprezintă un anumit spirit, dar extrem de eterogen sub toate celelalte aspecte. A fost, aş putea spune, liderul acceptat al grupului, asta fără să se fi pus vreodată în discuţie o asemenea ipostază. Cred că inclusiv ideea de grup a venit mai târziu, după ce chipurile ne-au fost fixate într-o fotografie şi am fost publicaţi „în grup” în revista Vatra. Chipurile acestea erau, de la stânga la dreapta: Kocsis Francisko, Lazăr Lădariu, Soril Miavoe, Maria Mailat, Hellmut Seiler, Ion Dumbravă, Teodor Borz. Tot în consecinţa oarecum firească a acestui statut, a fost primul care a reuşit să iasă editorial cu volumul Cum să nu la Editura Dacia în 1985, cu o scurtă şi generoasă prefaţă de Laurenţiu Ulici, menită parcă să-l împingă mult în faţă, numai că autorul cărţii, cu totul neaşteptat, a aruncat în urma lui pieptenele anilor de zbateri de până atunci, a apărut pădurea deasă din poveste şi el a dispărut fără să mai dea vreun semn liric.

Citește în continuare →