Ca ochiul în adormire

Al viţei-de-vie

Refuzînd să se închidă

În timp

Să se piardă

Sub coaja uscată

Să putrezească

Sub ploi

Ca strălucindul

Unei ape repede curgătoare

Refuzînd tulburarea

Cataracta umbrei

Tăietura fulgerului

Ca limpezimea

Prin care se vede viaţa însăşi

În toată consistenţa ei

Se vede scînteia

Unei clipiri de dragoste

Se vede braţul

Care arată răscrucea

Între firele nisipului din deşert

Niciodată nu rămîne fără vedere

Un ochi

Un ochi rămîne doar în adormire

Şi ţuşti un mugure

Unde nu te-aşteptai

Şi creşte mugurele

Şi al lui e cerul cu toate ale Lui

Şi al lui e capătul pămîntului

Şi ale lui făgăduinţele mării

Ceea ce înseamnă

Că mai avem o speranţă

Că viaţa e într-un du-te-vino

Numai că nu se ştie

Pe unde a intrat

Pe unde a ieşit

Pe unde iese

Pe unde intră

Ca o pendulă

Numai că atunci cînd

Ajung jos greutăţile acelea

Ca nişte testicule

Cineva trebuie să le ridice la loc

Şi te pomeneşti că lucrurile astea

Le face chiar moartea

Cu mînuţa ei

 

 

[Vatra, nr. 9/2015]