Dan CULCER – La marginea satului, la răscruce (Poem în-scris)

crucea

La marginea satului, la răscruce,

Trasă de un cal costeliv, la marginea satului, la răscruce,

oprește căruța, omul cu privirea măsoară căderea.

Cărăușul coboară, se închină unui lemn cândva înfipt în pământ,

acum căzut, culcat în zăpada moale, rece, răscolită de vânt.

Lemnul acesta poartă încă-n spinare

o tinichea vopsită în culori omenești,

acum cojite, devenite supralumești.

Calul nu mai are răbdare, întinde gâtul

spre ieslea mirositoare pe care o simte de departe

plină cu fân blând, în care zace gol, zgribulit, un vestitor

abia ieșit din pântecele mamei, ocrotitor.

Ieslea se ascunde în centrul satului

În centrul lumii, lume bântuită de cai costelivi, de copii înfometați,

de cărăuși obosiți, de trecători orbi, de supraveghetori.

Toți ies dintr-un somn lung ochind spre pântecul lumii,

în centrul căreia, ca un buric, se înalță, turn de priveghi

la nașterea mântuitorului, ieslea cu fân bun.

Vijelia acoperă crucea. Un nou vestitor moare de frig.

 

 

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2017, p. 1]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s