Dan UNGUREANU – Laicitatea franceză sau sângeroasa istorie a anesteziei

dan ungureanu2

Laicitatea franceză subsumează trei entități diferite :

un concept vechi, din sec. XIX, separarea tranșată între Biserică și stat.

un termen care apare timid în anii 1930, și care devine tot mai frecvent și mai popular, a cărui frecvență se dublează la două decenii.

un model de relație dintre stat și Biserică, care a făcut obiectul a numeroase studii politologice.

Laicitatea franceză, laïcité, e o anestezie. Cetățenii francezi sunt în mare majoritate laici. Puținii care sunt religioși trebuie să-și păstreze religia acasă. Purtarea unor semne religioase (kippa, baticul islamic, cruciulițe la gât) e descurajată. În vremea în care eram bursier român la Paris, o colegă bursieră din România a trebuit să-și facă altă poză de identitate : pe cea din România purta o cruce de lemn, mai mult de podoabă decât ca semn al pietății. (În Rusia, în schimb, toți poartă un lanț cu cruce, pe care rușii îl poartă și la plajă).

Și statul, și mentalitatea dominantă fac totul pentru ca semnele apartenenței religioase să dispară din public. Numeroși francezi conviețuiesc și lucrează împreună fără ca să știe ce religie au vecinii, colegii și colaboratorii lor.  De aceea o putem compara cu o anestezie : e un proces venit din afară, impus voluntarist, pentru a evita posibile conflicte.

Durata lungă a laicității franceze

Decreștinarea Franței înainte de 1789

Hughenoții

Hughenoții francezi, concentrați mai ales în sud, sunt exterminați de catolici în noaptea sfântului Bartolomeu în 1572. Urmează revocarea edictului din Nantes în 1685, expulzarea hughenoților. Între 1535 și 1595 au loc numeroase bătălii și masacre ale protestanților; apoi Dragonnades, încartiruirea unor trupe abuzive în casele protestanților, care încep în 1681.

Aristocrația, pentru a nu crește numeric, își trimitea copiii mezini în armată sau în cadrul Bisericii : doar fiul cel mai mare moștenea castelul, feuda și titlul. Altfel feuda s-ar fi fărâmițat.  În afară de preoți, abații și episcopii francezi erau aristocrați. Nici o instituție nu-i împiedica să trăiască în lux, așa cum trăiseră acasă; duceau o viață mondenă obișnuită, cu privilegii aristocratice, nu cu austeritate monahală. Oamenii de rând se recunoșteau tot mai puțin în acest creștinism de spectacol fără conținut.

Libertinismul

Renașterea se desprinde încet de creștinismul intens medieval. Societatea întreagă se relaxată : excesele papei Borgia sunt doar vârfuri ale unei promiscuități generale.

Iluminismul are un produs secundar, libertinismul. Secolul XVIII nu mai e catolic, ci libertin. Casanova e mai degrabă invidiat. El nu e stigmatizat, nici ostracizat într-o societate libertină.  Don Giovanni, opera lui Mozart, cuprinde un catalog al cuceririlor lui Don Giovanni în diverse țări europene : aristocrația europeană e promiscuă, iar catolicismul, în Iluminism, e doar decorativ, așa cum stilul baroc e doar butaforie. Franța în 1788 e o țară libertină, cu regi care schimbă amante, cu aristocrați care schimbă amante, și cu un popor care face la fel.

Decreștinarea Franței după 1789

Ura francezilor în general față de aristocrație se revarsă și asupra Bisericii în 1789; ura foștilor protestanți se revarsă asupra catolicilor în general. Nu e întâmplător faptul că Barras, Sieyès, Cambacérès vin din sud, din Languedocul hughenot, cel greu încercat de dragonade; mama anticatolicului Clemenceau vine dintr-o familie hughenotă.

Revoluția franceză ucide un număr mare de preoți, abați și episcopi : pentru revoluționari, ei erau niște simpli aristocrați, odioși ca familiile din care veneau. Pentru populație, uciderea lor era indiferentă. În 1871, după înfrângerea lui Napoleon III de către Germania, Comuna din Paris, revoltă a populației pariziene, confiscă averea ordinelor călugărești, secularizează școlile conduse de călugări, închide biserici, apoi îl ucide pe arhiepiscopul Parisului. Comuna din Paris e înfrântă, dar programul ei de secularizare e menținut. Geopolitic, Franța e, în 1871, una dintre puținele republici ale Europei, înconjurată de monarhii, cele mai multe catolice, toate religioase, de aici paranoia obsidională.

La finele sec. XIX, masonii primei republici instituie învățamântul elementar gratuit și universal, de stat. Învățătorii sunt primii apostoli ai rațiunii și științei, primii inamici declarați ai preoților. În 1880, prima expulzare a ordinelor monahale golește mănăstirile, unele luate cu asalt de trupe (261 mănăstiri închise) ; a doua expulzare are loc în 1903. În 1904 li se interzice congregațiilor să aibă școli; între 1902-1904 statul închide cinci mii de școli conduse de călugări. Zeci de mii de călugări părăsesc Franța. Franța democratică nu e cu nimic mai tolerantă cu călugării decât Rusia sovietică sau România comunistă.

În 1905 e promulgată legea separării dintre Biserică și stat, într-o atmosferă ostilă Bisericii; în același an izbucnește Afacerea fișelor – ofițeri laici de încredere îi fișau pe militarii catolici care mergeau la biserică, pentru a nu-i promova.

Afacerea Dreyfuss (1894-1906) nu poate fi înțeleasă decât în contextul polarizării acute a societății.  Franța catolică, persecutată, aflată în recul, a folosit pretextul firav al afacerii pentru a recâștiga teren politic. Afacerea e doar expresia vizibilă a unui război civil tăcut dintre cele două tabere : catolicii care persecutaseră sângeros protestanții în sec. XVIII, care au fost persecutați de Revoluția franceză, catolici pe care statul laic voia să-i marginalizeze și mai mult la sfârșitul sec. XIX.   În Italia recent înființată, papa interzice catolicilor să participe, ca alegători sau ca aleși, la viața politică a tânărului stat italian : e cealaltă fațetă a laicității. Creștinismul și civismul sunt incompatibile, fiindcă statul italian suprimă statul papal.

Spre deosebire de Italia, Germania și alte țări din Europa, Franța nu are un partid conservator, un partid democrat-creștin, sau partide social-creștine. Creștinismul e tabu; chiar înregistrarea la recensăminte a religiei e interzisă în Franța.

Laicitatea franceză e de fapt statu quo-ul dintre un învingător și un învins, dintre stat și Biserică. Abuzurile sec. XIX sunt răzbunarea pentru abuzurile sec. XVII-XVIII.

 

Communautarisme  și integrare

Communautarisme,  termen greu de tradus, înseamnă ”închidere în propria comunitate religioasă sau etnică”. Apare în Franța după 1980 și e folosit cu sens peiorativ. E, desigur, un sinonim al termenului multiculturalism, situație nedorită în Franța, care preferă integrarea. Integrarea, în Franța, începe cu francezii înșiși. În Franța regală se vorbesc cel puțin șase limbi diferite, bretona, basca, germana alsaciană, italiana corsicană, catalana și occitana. Franța republicană, și apoi Franța napoleoniană, are nevoie de o armată mare și eficace; pentru asta, toți cetățenii trebuie să învețe franceza, iar abatele Grégoire scrie un raport, în 1794, despre necesitatea abolirii dialectelor. Eliminarea forțată a dialectelor și limbilor locale e simultană cu eliminarea catolicismului.  Secolul XIX este, în Franța, secolul radierii identităților locale, a limbilor locale, și al francizării francezilor. (În Italia, acest fenomen începe după 1870 : ”am făcut Italia, rămâne să-i facem pe italieni !” scrie Massimo d’Azeglio, el însuși piemontez, și la fel de fluent în franceză ca și în toscană. Franța devine imperiu colonial în sec. XIX, și exportă identitatea franceză unificată.

Communautarisme maghrebin în Franța

După criza economică din 1980, arabii din Maghreb veniți în Franța încep să se adune în localități mici, sărăcite, în foste cartiere proletare, în blocuri imense recent construite. Apar ghettouri magrebine, care se întorc la identitatea lor mediteraneană, la islam și la costumele tradiționale. Communautarisme vine din eșecul integrării economice, care duce la eșecul integrării civice. Multiculturalismul (căci communautarisme e tocmai separarea de facto a comunității maghrebine de cea franceză) e un efect secundar al crizei economice.

Politică și religie

Practic, după 1871, când Napoleon III e învins de germani și se instaurează republica, până în 1914, când războiul dă statului francez alte priorități, prezența Bisericii în societate este erodată prin legi și expulzări. Între 1918-1939, partidele de stânga persecută mai puțin Biserica, fiindcă ea e deja marginalizată și îngenuncheată. Dar stânga de la finele secolului XIX se manifestă în primul rând prin anti-clericalism : anticlericaliștii se opun ca Biserica – instituție să joace un rol în societate, să aibă influență în societate. Cuvântul anticlericalism apare după 1880 și devine frecvent după 1990 (cf. nGram).

În 1940, catolicii francezi resimt o frustrare intensă : pentru ei, partidele de stânga sunt responsabile de pacifism, de înfrângerea rapidă a armatei franceze, de ridicolul liniei Maginot. În 1945, Germania e învinsă, iar catolicii sunt asociați, în imaginarul colectiv, cu dreapta, cu colaboraționismul, cu nazismul. E o înfrângere politică și simbolică, care se adaugă la deposedările și înfrângerile de la sfârșitul secolului XIX. Catolicii sunt, în Franța, după 1945, o minoritate stranie, tolerată fără voie, și care trebuie să-și mascheze apartenența. Nici un politician nu-și poate afișa catolicismul; cei care au făcut-o și au încălcat tabu-ul sunt rarele excepții care confirmă regula.

Québecul și Cehia

Québecul este un exemplu paralel interesant. După ce e cucerit de englezi, comunitatea francofonă se subordonează politic englezilor și devine o comunitate religioasă, condusă de preoți, educată de preoți, pilotată de preoți. După 1968, locuitorii francofoni primesc și ei drepturi politice, iar societatea franceză din Québec se laicizează complet și fără rest. În schimb înjurăturile diferă : calice, ciboire, ostie, tabernacle – potir, pixidă, grijanie, chivot– înjurăturile catolice ale unui popor familiar cu biserica, în Québec; merde, în Franța laicizată, unde aluziile la creștinism nu sunt acceptate nici măcar ca înjurături.

Québecul se laicizează complet după 1968, și intră în societatea de consum.

Cehia devine protestantă datorită lui Ian Hus, după arderea sa pe rug (Catolicii au crezut întotdeauna că ideile pot fi arse pe rug). În 1621, Cehia protestantă e cucerită de Habsburgi, care alungă nobilii protestanți și pastorii protestanți. În trei secole, până la independență, catolicismul impus cu forța transformă Cehia într-o țară laică, lipsită de interes pentru religie.

De altfel, țările protestante alcătuiesc un cluster – țările cu procentul cel mai mare de populație care nu crede în nimic sunt Franța, Olanda, țările scandinave, țările baltice și Cehia. Germania are un sud-vest catolic și un nord-vest protestant. Nord-estul, toată fosta Germanie comunistă, e predominant fără religie. Nu comunismul a laicizat Germania de est; laicizarea e mai veche, de la finele secolului XIX, în anii 1930, Germania de est votează cel mai intens cu Hitler, sudul catolic cel mai puțin.

 

Italia

În 1852, servitoarea catolică a unei familii de evrei din Bologna, care făcea parte din Statele Papale, botează copilul de zece luni al acestora, fără voia lor și fără înțelegerea copilului.  În 1858, când copilul are șase ani, ea anunță acest lucru în public, iar poliția vine și răpește copilul familiei sale. Fiind botezat, e considerat catolic. Toată Europa e indignată, iar Napoleon III, care protejase papalitatea, e scandalizat. În 1860 Piemontul anexează statele papale, Italia centrală, iar în 1870 anexează Roma. În 1868, Sfântul Scaun emite un non expedit – nu se cuvine (să participe catolicii în alegerile statului italian, nici ca alegători, nici ca aleși), anulat în 1918. Timp de cinzeci de ani, participarea la viața politică în Regatul Italiei înseamnă respingerea poruncilor papale, înseamnă laicitate. (Și în toată această perioadă, papii nu au părăsit Vaticanul, pentru a nu da impresia că recunosc legitimitatea Regatului Italiei).

Polonia, laicizarea invizibilă

Polonia, în luptă seculară cu Germania protestantă și cu Rusia ortodoxă, e țara cea mai intens catolică a Europei. În 1989, România legalizează avortul, Polonia îl interzice.  Cu toate acestea, natalitatea e asemănătoare, încă din 1973. După 1990, cel puțin, e clar că polonezii nu respectă legea care interzice avortul, fiindcă natalitatea e aceeași ca în România care-l permite. Să nu subestimăm ipocrizia poloneză : există date concrete care măsoară mai exact religiozitatea populației decât mersul la biserică.

Ce e multiculturalismul?

După ce Imperiul Austro-Ungar se prăbușește, țările și regiunile care îl alcătuiseră păstrează o patină comună. Zona a fost numită Europa centrală. După ce se prăbușește Imperiul Otoman, țările și zonele care-i aparținuseră capătă numele de Levant.

Imperiile sunt alcătuiri laxe, compuse din mai multe popoare, mai multe limbi și mai multe religii. Spre deosebire de statele naționale, imperiile sunt tolerante prin însăși structura lor. Imperiul Britanic este cel mai mare dintre ele : el cuprindea, la apogeu, Irlanda, India și mari părți din Asia, mari părți ale Africii, Canada, Hong-Kongul, Australia, Gibraltarul și insulele Falckland. Avea supuși musulmani, hinduși, catolici, păgâni, confucianiști și protestanți, vorbind zeci de limbi și folosind zeci de de alfabete.

Situația rămasă după prăbușirea Imperiului Britanic se numește multiculturalism : e ideea statului minimal, în care trăiesc comunități cu religii și mai ales valori morale incompatibile. Statul nu dorește să coordoneze organizarea acestor comunități, nici să le unifice valorile morale sau să le controleze viața religioasă.

Marea Britanie s-a afirmat ca protector al multiculturalismului. (Termenul apare după 1970 și explodează din 1990) Toleranța britanică e bazată pe o imensă amnezie : în Anglia, catolicismul a fost suprimat în 1534, de Henri al VIII-lea. Doi ani mai târziu, el secularizează averile mănăstirilor; în 1570, papa o excomunică pe regina Angliei. Ruptura e definitivă.  Biserica anglicană, ca toate cultele protestante, începe să se dividă devreme, diverse secte sunt persecutate; toleranța religioasă, care apare târziu, se referă doar la diversele sciziuni protestante, nu și la catolicism. SUA instituie prin constituție separarea dintre stat și biserici, ceea ce nu înseamnă toleranță pentru toate tipurile de creștinism : catolicii sunt marginalizați până târziu; italienii, irlandezii, polonezii sunt supuși discriminării. Animozitatea față de latino-americani, în afară de rasism și disprețul față de săraci, are și o componentă religioasă, animozitatea protestanților față de catolici.

Multiculturalismul vine din acest modus vivendi, această toleranță religioasă a sectelor protestante unele față de altele, în Anglia și SUA, și toleranța imperială pentru limbi, moravuri și religii (necreștine) diferite.

Și multiculturalismul, și laicitatea sunt ridicate pe cadavre. Multiculturalismul britanic nu s-a manifestat niciodată față de catolici în Irlanda, unde între 1845-52 foametea a ucis un milion de irlandezi catolici săraci, sub ochii necruțători ai Angliei. Irlandezii au fost treptat aserviți, reduși la starea de șerbie, fără drepturi politice, fără dreptul de a locui în orașe,  de a avea arme și de a fi soldați, fără dreptul de a preda în școli, timp de două secole (~1600 -1800).

Laicitatea franceză separă viața publică a unui individ de viața sa religioasă personală, și valorile civice de valorile religioase. În fapt, există între cele două o zonă intermediară, viața socială religioasă și valorile morale religioase.

Multiculturalismul eșuează prin faptul că nu reușește să delimiteze clar prioritățile.  Țările occidentale (multiculturale sau nu) s-au afirmat ca apărători ai drepturilor omului, dar acestea sunt adesea incompatibile cu multiculturalismul.

Avem o minoritate musulmană : e căsătoria fetelor minore o tradiție pitorească sau încalcă dreptul individului la autodeterminare? Tinerele pakistaneze din Anglia sunt duse de familii la 15 ani în Pakistan să fie căsătorite; e vorba de o tradiție religioasă, deci respectabilă? sau de o formă de patriahalism reprobabil? E legitim ca musulmanii să-i ucidă pe aceia dintre ei care trec la altă religie? În religia mozaică, un soț își poate părăsi soția fără să-i dea o carte de divorț. Ea nu se mai poate recăsători. E aceasta o tradiție sacră și respectabilă, sau o discriminare contra femeilor, pe care legea o poate pedepsi? Poligamia e compatibilă cu egalitatea între femei și bărbați? E acceptabil ca indienii să se căsătorească doar în interiorul castei lor, sau e o formă de rasism? E acceptabil când comunitatea alungă un tânăr căsătorit în afara castei sale? Baticul islamic, purtat în public, exprimă demnitatea femeii musulmane sau supunere docilă?  Dacă mutilarea genitală a fetelor e interzisă prin lege, circumcizia nu ar trebui să fie? Sunt acceptabile tribunalele islamice sharia în Europa? dar stoboarele romilor?

De unde începe interferența nocivă a statului și unde se termină implementarea drepturilor omului?

 

Asia, multiculturalism și asimilare

Economic și politic, Asia s-a modernizat și a integrat instituții occidentale. India, fostă colonie britanică, are o democrație funcțională; China, Japonia și Coreea au economii dinamice, integrate în economia internațională. Nici China, nici India, nici Coreea sau Japonia nu au religii misionare, nu fac prozelitism. Politic, economic, religios, Extremul Orient este integrat sau compatibil cu Occidentul.

Chinezii au un rasism selectiv : apreciază europenii și disprețuiesc minoritățile etnice din China și popoarele mici din jur. Căsătoria cu un european e tolerată, cea cu membri ai minorităților e disprețuită. Coreea are un număr mic de chinezi, priviți ca expatriați; o parte au fost expulzați (și din Coreea de nord, și din Coreea de sud); ei nu au fost integrați niciodată.

Japonia e etnocentrică : foștii burakumin, castele disprețuite, își ascund încă originea, mințind asupra cartierului sau localității de origine. (Discriminarea la care sunt supuși menține viu Partidul Comunist Japonez). Coreenii și Ainu își ascund numele coreene și originea etnică. Japonia e rasistă și discriminatoare : rasismul chinezilor și coreenilor e greu vizibil, fiindcă nici China, nici cele două Corei nu au imigrație.

Multiculturalismul: de stânga sau de dreapta?

În dezbaterile intelectuale din Europa și Canada,  relativ aprinse, privind multiculturalismul, partidele de stânga au fost acuzate că susțin multiculturalismul (cu afirmația implicită că partidele de dreapta susțin integrarea minorităților și primatul drepturilor omului asupra tradițiilor etnice și religioase).

În Canada, Parti québecois, partidul majorității francofone din provincia Quebec, e un partid de stânga, social-democrat, și partizan al asimilării. Partidul liberal, de stânga-centru, a susținut, tradițional, multiculturalismul : e sprijiinit de anglofoni și de minoritățile recent imigrate. În Franța, dreapta a acuzat stânga de încurajare a multiculturalismului.

 

The Melting Pot, de Israel Zangwill

The Melting Pot e, probabil, o metaforă interesantă (vasul de topit aliaje) dar al cărei context e rău înțeles de un secol.

Evreii din Rusia, la finele secolului XIX, se decantează lent în două grupuri, evreii tradiționali religioși, și evreii seculari, urbani, emancipați, cu studii laice. Și unii, și alții suferă, la răstimpuri, abuzurile statului țarist sau ale populației – primele, manifestate prin legi discriminatoare, ultimele, prin pogromuri brutale. Emigrarea în Statele Unite este, pentru evreii seculari, posibilitatea de a scăpa abuzurile țariste și de pogromuri, dar și de comunitatea religioasă, de controlul ei strict. Această a doua emancipare a fost trecută sub tăcere, dar e la fel de importantă ca prima. La începutul sec. XX, majoritatea evreilor din SUA sunt evrei de stânga, care lucrează în industrie și care organizează sindicatele. Preocuparea lor pentru religie e minimă. Evreii religioși vin în SUA abia după 1945. Evreii din SUA trec, lent, de la o comunitate laică, socialistă, la o comunitate religioasă relativ conservatoare. (Neo-conservatorii lui Bush sunt, în mare parte, fiii unor părinți troțkiști).  SUA la începutul secolului este integratoare, la sfârșitul secolului XX e mai degrabă comunitară, multiculturală.

Coda

Toleranța religioasă americană e, de fapt, toleranța sectelor protestante între ele. Nici evreii, nici catolicii n-au fost bineveniți în Statele Unite. Multiculturalismul e o istorie inventată tardiv. Laicitatea franceză nu e curățenia aseptică dintr-o farmacie, ci e un îngrozitor câmp de bătălie, unde hoiturile protestanților putrezesc dedesubt, iar cadavrele catolicilor sunt mâncate de viermi deasupra, și unde lupta dintre catolici și hughenoți abia ascunde o laicizare extensivă a societății, manifestată prin libertinaj.

Există patru cazuri diferite :

1 ) majoritate închisă, minoritate închisă.

India și castele sale ar putea fi un exemplu : nici majoritatea hindusă nu dorea și nu putea să-i integreze pe parsi, nici aceștia nu doreau să se integreze.

2 ) majoritate închisă, minorități deschise

SUA din perioada segregării (majoritatea albă era închisă, minoritatea neagră dorea să se integreze). Africa de Sud în perioada apartheidului.

3 ) majoritate deschisă, minorități închise

Franța (francezii sunt un popor integrator) și minoritatea chineză sau evreii hasidici; Rusia și evreii hasidici (Rusia dorea să-i convertească și să-i absoarbă, evreii hasidici preferau să rămână împreună); România și sașii sau țiganii tradiționali, minorități închise.

4 ) majoritate deschisă, minorități deschise

Dacă și majoritatea dorește să-i absoarbă, și minoritatea dorește să se integreze, situația nu durează mult, iar grupurile se contopesc.

Unele minorități doresc să se integreze, unele nu. Unele minorități ating o masă critică, și se închid, iar integrarea se oprește (ghettourile etnice din Belgia, Franța, poate Germania). Unele majorități doresc integrarea, altele nu. O societate X poate dori să-și integreze minoritățile, dar, dacă acestea sunt endogame sau de altă religie, ele pot dori să-și păstreze separarea. Apare multiculturalismul de facto, dorit însă de minorități, nu de majoritate.

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 67-70]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s