Stefan KRASTEV: Bulgaria – îngustarea alternativei politice

stefan krastev

Ce este nou și relevant în politica din Bulgaria din ultimul an?

După ce primul ministru Borisov a calificat alegerile prezidențiale din toamna lui 2016 drept „un vot de încredere” pentru coaliția sa guvernamentală de dreapta, Bulgaria a intrat într-o nouă rundă a crizei sale politice continue. După ce candidatul său a pierdut în fața fostului general Air-Force, susținut de socialiști, Rumen Radev, Borisov a demisionat pentru a doua oară în carieră. Cu doar câteva zile înaintea celei de-a treia demisii din acest șir – alegerile anticipate din martie 2017 – se desprind câteva tendințe demne de remarcat:

  1. Mișcarea de extremă dreapta „Patrioții Aliați”, cu 10-14% din dorința de vot, se profilează drept a treia forță politică, care deține cheia puterii atât pentru Borisov cât și pentru socialiști, ambii aflați la aproximativ 20% în sondaje.

  2. Indiferent dacă viitorul guvern va fi o coaliție de stânga sau de dreapta, polarizările pe linia „imigranți vs. bulgari sărmani” și „pro sau contra Rusia” vor continua să domine politica locală, ocultând orice conflict social sau de clasă.

  3. O transformare radicală dintr-un sistem electoral proporțional într-unul majoritar a fost inițiată după un referendum popular promovat de un show TV de comedie în 2016. Cel mai probabil, schimbarea va conduce la noi alegeri anticipate în 2018, sub noi reguli electorale, care vor bloca și mai mult șansa de a intra în parlament a partidelor mici, îngustând astfel și mai mult alternativa politică oricum limitată.

Ce este nou și relevant în societatea și economia bulgară din ultimul an?

Economia bulgară o duce relativ bine; creșterea costului muncii în locuri precum China fac dintr-o dată economia bulgară una competitivă pentru companiile din centrul european. Însă societatea bulgară e caracterizată de unul din cele mai mari nivele de inegalitate din Europa, precum și de deteriorarea sistemului public de sănătate, educație și asistență socială. Cu toate astea, partidele de dreapta și cele nominal de stânga sunt unanim hotărâte să păstreze cota unică de impozitare de 10% și regulile fiscale restrictive, limitând investițiile publice la mari proiecte de infrastructură, încredințate companiilor loiale.

Lupta cu corupția e una din temele care agită diverse segmente ale societății și, în această privință, România e văzută aici cu admirație, drept eroul și modelul nostru regional de „Yes, we can!”. Cu toate astea, mult mai influenți par să fie naționaliștii, care au preluat isteria anti-imigrație și au amestecat-o cu propuneri de politici redistributive pentru bulgarii adevărați – de exemplu familiile cu doi copii (dar nu mai mulți ca să nu fie confundați cu romii) sau bătrânii. În plus, măsuri tot mai restrictive față de minorități, imigranți și refugiați, în stilul zidului de fier ridicat la granița cu Turcia în 2015, și cursuri de istorie națională și dansuri populare în școli…

Ce-i nou și relevant în cultura din Bulgaria în ultimul an?

Au fost câteva filme bulgare menționate recent la festivaluri, precum producțiile lui Kristina Grozeva și Petar Valchanov Urok [Lecția] și Slava, sau filmul Ralitsei Petrova Bezbog [Fără Dumnezeu]. Cred că ar fi interesante de văzut de publicul român, pentru că datorează mult Noului Cinema românesc, în termeni de teme, abordare și formă. Deși ceva mai vechi, aș recomanda încă două filme – Eastern Plays și Face down de Kamen Kalev.

În literatură, anul trecut a adus prima încercare serioasă de dezbatere literară propriu-zisă între două tabere opuse, grupate informal în jurul lui Georgi Gospodinov (Physics of Sorrow) și Milen Ruskov (Summit). Una din tabere a publicat un „Manifest pentru o nouă poezie socială”; deși sensul lui „social” a rămas cumva neclar în text, manifestul declara că se „opune atât literaturii life-style cât și literaturii universitare postmoderne, încercând să reabiliteze figura autorului și transcendența”. În termeni de vânzări, cel mai de succes titlu din 2016 a fost ghidul de self-help Share it! al artistului youtube și idolului adolescenților Emil Conrad.

În cultura pop, producătorul de muzică Krisko și cântăreții Geri-Nikol și Dara au răpus „chalga” (manelele bulgărești) și au instalat genurile dance și hip hop drept genurile dominante ale industriei muzicale din țară. Victoria lor a fost însă una pirică – criticii le-au calificat versurile cu „balcoane babane” drept tot un fel de chalga dar pe ritmuri moderne.

În sport, Cosmin Moți, jucătorul lui Ludogorets, e în continuare o legendă vie după performanța sa salvatoare din meciul cu Steaua din preliminariile Ligii Campionilor din 2014. Există acum o „peluză Cosmin Moți” la noul stadion Ludogorets din Razgrad, renovat cu bani de la guvern.

La ce proiecte lucrați actualmente?

Lucrez în continuare la teza mea de doctorat despre „creditele rapide” – împrumuturi până la salariu, care sunt extrem de populare în Bulgaria și în toată Europa de Est. Ca idee, acest tip de împrumut financiar exista de prin secolul al XIX-lea, dar odată cu modelele matematice și cu algoritmii care sunt astăzi folosiți pentru a determina gradul de risc și comportamentul clientului, apar tot felul de lucruri interesante.

Mai lucrez și la un scenariu pentru un scurtmetraj despre o fată roma și familia ei care caută un bărbat din trecut pe străzile din Sofia.

__________

Stefan Krastev este coordonatorul activităților social-politice ale Red House Center for Culture and Debate din Sofia.


Traducere din limba engleză de Alex Cistelecan

 

În numărul următor: Croația, cu Andrea Milat

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, p. 71]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s