Ana BLANDIANA – Libertatea invizibilă

COPYRIGHT 2008 ARTISTA PHOTO AGENCY

Libertatea ca fericire nu e posibilă decât sub forma vectorială a eliberării. Nu te simţi liber decât atunci când te eliberezi sau când îţi simţi libertatea ameninţată de o interdicţie sau de o limitare. Ea, libertatea, nu există, deci, sau, în orice caz, nu devine palpabilă decât în măsura în care este mărginită de negaţia ei sau este locuită de valorile interdependenţei. Atâta timp cât nu e contrazisă de nimic şi nu e negată de propriile ei excese, libertatea este invizibilă, insesizabilă, o descoperim doar în momentul în care dispare, există aureolată doar în nostalgii retroactive şi în vise de viitor.

Aşa cum omul invizibil al lui Wells nu putea fi zărit decât îmbrăcat, pentru că hainele care îl înveleau se vedeau, libertatea în sine nu este decât un gol – uneori înspăimântător, asemenea unei găuri negre – ale cărei caracteristici depind de substanţa pe care o găzduieşte. Ea, libertatea, nu este rea sau bună, periculoasă sau binefăcătoare, decât în funcţie de conţinutul turnat în recipientul ei. Golul ei mereu disponibil poate fi umplut cu intenţii bune sau cu planuri criminale, dar fără acest loc gol niciuna dintre marile idei, sentimente, acţiuni umane nu şi-ar găsi locul. De aceea, oamenii au luptat întotdeauna pentru libertatea fără de care binele nu ar fi fost posibil, asumându-şi riscul tuturor relelor pe care le primeau astfel, în mod fatal, la pachet. În fond, istoria omenirii nici nu este decât efortul continuu de a despărţi binele de rău, marile ei personaje se definesc prin felul cum au optat în cadrul libertăţii pe care puterea le-a pus-o la dispoziţie şi pe care ele au lăsat-o, sau nu, şi la dispoziţia celorlalţi.

De altfel, mai marii lumii sunt cei mai puţin liberi dintre muritori, responsabilitatea puterii fiind cea mai drastică dintre cenzurile libertăţii. Iar, în cazul celor ce au ajuns la putere luptând pentru libertate, paradoxul dramatic al victoriei face să o obţină pentru ceilalţi cu preţul renunţării la ea pentru ei înşişi. Este poate explicaţia, nu scuza, felului în care puterea îi face să înnebunească de speranţa că, dobândind totul, vor dobândi şi libertatea, şi de bănuiala că aceasta nu izvorăşte din tot, ci din nimic. În timp ce dictatorii, care transformă puterea într-o cuşcă, menită să păstreze libertatea numai pentru ei, nu ştiu niciodată dacă stăpânesc astfel, închisă în interiorul ei, libertatea invizibilă sau neantul.

Nici chiar Dumnezeu nu s-a oprit după facerea lumii, mulţumindu-se cu perfecţiunea al cărei autor era, ci a simţit nevoia să o supună probei libertăţii, să vadă cum reacţionează. Pomul Binelui şi al Răului este de fapt Pomul Libertăţii de a opta, de a alege, o libertate care s-a dovedit în egală măsură creatoare şi dezastruoasă. De altfel, în pofida rolului pe care misoginismul i l-a repartizat Evei (observaţi că Adam nu este vinovat de alegerea răului, ci doar de slăbiciunea de a nu fi rezistat celei care i-l oferea), de-a lungul mileniilor următoare femeia este cea care a înţeles mai bine – şi a făcut-o întotdeauna din instinct – cât de riscantă şi pustie poate fi libertatea (sinonimă atât de uşor cu solitudinea), dacă nu este locuită de valorile dragostei, solidarităţii, valori care reprezintă tot atâtea dependenţe, deci limitări de libertate. Pentru că ea, asemenea artistului, a înţeles că libertatea devine creatoare doar prin limită. De aceea pentru majoritatea femeilor apoteoza destinului nu este libertatea şi independenţa, ci nunta, care e întotdeauna o dependenţă.

 

[Vatra, nr. 7/2017]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s