Dragoș BUCUR – Romane & pisici pe Facebook

cristian teodorescu cartea pisicii

Pisicile care invadează internetul, deja de ani buni, par să fi pătruns și în peisajul literaturii românești în diverse formule, de la asumarea vocii unui narator subiectiv, în romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, până la povestirile scurte ale lui Alex Tocilescu din Imperiul Pisicilor care au la bază chiar idei din umorul pisicos de pe internet. În acest context, autorul romanului Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, rămâne pe aceeași stradă, însă cartea câinelui devine cea a pisicii de această dată.

Cristian Teodorescu propune un pact ficțional, atât la nivel intratextual, cât și metatextual, prezentând pisica cunoscută drept Ochiul, alias Chioara, ca narator și, totodată, autor al Cărții Pisicii*. Desigur, drepturile de autor au fost cedate, deoarece „nici un editor din România n-ar accepta să intre în relații contractuale cu o pisică decât riscând să fie taxat drept nebun.” Pe lângă acest joc, Cartea Pisicii mai presupune încă unul, volumul fiind publicat inițial pe Facebook și comentat de către cititori pe măsură ce a fost scris. Avantajele și dezavantajele acestui tip de a publica literatură au fost discutate începând cu 2009, când Leif Peterson scrie Missing – primul roman publicat și scris integral pe Facebook. Părerile sunt împărțite, în sensul că, pe de o parte, sunt susținute creativitatea, declanșată de restricția spațială și publicarea periodică, dar și accesibilitatea; pe de altă parte, textele de acest fel sunt considerate, nu rareori, trivializări aflate la granița literaturii. În societatea actuală, în care rețelele de socializare reprezintă o componentă probabil indispensabilă a vieții de zi cu zi, Cristian Tedorescu înaintează într-un mod ingenios această modalitate de publicare în spațiul literar românesc. Dacă postările obișnuite de pe Facebook prezintă videoclipuri cu pisici în diverse ipostaze haioase sau teorii conspiraționiste legate de imaginea felinelor, Cristian Teodorescu încercă să demonteze mituri printr-o literatură „scrisă de pisici”.

Cartea Pisicii debutează cu scena abandonării pisicii-narator: „Spuneți-mi Ochi. Fiindcă nu am decât unul. Pe cel drept. Pe celălalt l-am pierdut într-un lan de porumb unde m-a aruncat o femeie”. Ochi este găsită pe șosea și salvată de către Daniela și fiul ei, Petru, care o vor primi în apartamentul lor în care locuiesc împreună cu Matei („băiatul cel mic al Danielei”) și Cristian (soțul Danielei, „care stă mai mult într-o cameră mică plină de cărți, unde fumează și scrie la computer”), dar și alături de animăluțele Mița, Tuică, Marțian, Nicodim și Capacul. Ochi se va integra în acest apartament și se va obișnui încet cu viața la bloc în București, păstrând însă nostalgia după vremurile în care trăia la țară. Protagonista cunoaște animalele din apartament și din cartier, ba chiar întreține relații cu pisici din străinătate, pentru ca apoi să relateze o serie de povestiri scurte despre stăpânii acestora. Inițial, Chioara trăiește în umbra pisicii dispărute, Victorița, iar cotoiul Capacul este șeful pisicilor din apartament, însă, încetul cu încetul, pisica-narator va ajunge să-i preia locul privilegiat de pe biblioteca lui Cristian sau pianina lui Petru.

După cum anunță Cristian Teodorescu, „această carte nu e una pentru copii, ca mai toate cărțile despre pisici, ci pentru adulții care își mai aduc aminte de copilăria lor, cînd își imaginau că pot sta de vorbă cu pisicile”. Așadar, Ochi va surprinde, într-un mod satiric, evenimente începând de la viața din apartament și din bloc, până la situația politicii mondiale. Toate acestea se petrec într-un univers în care pisicile posedă capacitatea de a comunica între ele, indiferent de distanță: „grație pisicilor IT-știlor care se pricep să umble pe Facebook” sau datorită miorlăielilor care „au trecut oceanul pe căi paranormale”. În ciuda narațiunii subiective (și a poreclei Chioara), naratorul-pisică este un demiurg omniscient care cunoaște nu doar ceea ce se întâmplă cu animalele din cartier, ci și cu stăpânii acestora. Această omnisciență este dublată de o pretinsă naivitate care surprinde sub formă de pamflet comportamentul oamenilor: „Așa că, atunci când ne luăm de pe masă ceea ce ne place, ele sar la noi să ne ia prada. Poate că și corupția o fi ceva de soiul acesta. Însă oamenii își complică viața cu atât de multe cuvinte, încât din discuțiile din casă nu pricep mare lucru.” Ochi nu doar că înțelege limbajul uman, dar analizează și subtilitățile acestuia, care, în opinia ei, nu pot fi sesizate de urechea umană: „Oamenii nu se prind că în chemările de urgență pe care și le adresează poți descoperi din vocea lor la ce se referă. Daniela țipă într-un fel când vede ceva nasol la televizor și în cu totul altul când îi place ceea ce vede.”. Pe lângă toate acestea, Ochi este un eu problematizant care discută teme precum ar fi libertatea pisicilor sau poziția acestora în societate și se raportează critic la mediul social creat de oameni: „Televizorul mi se părea interesant numai când auzeam miorlăit de pisici și atunci mi-am dat seama că pisicile alea, care miorlăiau prietenos, nu puteau fi atinse și că în general, televizorul era o uriașă păcăleală”.

Comicul stârnit de perspectiva pisicii-narator provine din demontarea unor mituri referitoare la pisici cum ar fi: faptul că pisicile care au clopoței la gât nu pot vâna sau că pisicile nu și-ar iubi stăpânii: „Câte prostii spun oamenii despre noi! Și au grijă să și le transmită de la o generație la alta. Cea mai gogonată e că nu ne iubim stăpânii. Îi iubim, dar nu suntem atât de proaste cum sunt câinii, care după ce încasează o bătaie, își privesc vinovați stăpânii.” De asemenea, Ochi este deseori ironică la adresa celui care a poreclit-o Chioara: „Cristian, cel care stă toată ziua în camera cu multe cărți e un tip care scrie și el cărți, de parcă celelalte din încăpere n-ar fi destule”.

Ilustrațiile realizate de Octavian Mardale întregesc narațiunea Chioarei și însuflețesc Cartea pisicii, motiv pentru care artistul plastic este coautor al cărții. Aceste ilustrații reprezintă, de asemenea, artificiul păstrat de Cristian Teodorescu pentru momentul publicării cărții fizice. După cum aflăm în ultimele pagini ale cărții, Cristian observă apariția unui folder intitulat Romanul Ochiului. La nivel metatextual, autorul supune acest titlu discuției pe internet, trece prin diverse variante și ajunge la Cartea Pisici, îi trimite apoi lui Octavian Mardale textul și o poză cu autoarea legitimă și monoculară a cărții.

Jocul instituit de Cartea Pisicii este interesant tocmai în măsura în care pisica-narator nu își asumă complet identitatea, ci păstrează anumite linii de fugă, care trimit la ideea unui narator uman transpus în ipostaza unei pisici. Această ipostaziere incompletă nu reprezintă o scăpare, o abatere de la regula jocului instituit de autor, ci, mai de grabă, mecanismul pe care este bazată narațiunea. În acest sens, cartea lui Cristian Teodorescu deconstruiește conceptele de bază ale prozei autenticiste, însă rămâne, în mod paradoxal, în zona autoficțiunii. Pe lângă glumele pisicoase și politice, există un umor subtil al romanului, care reiese tocmai din această dublă ipostaziere, în interiorul căreia ironia naratorului față de personajul Cristian devine o formă de autoironie.

Prin dubla publicare a cărții, în format electronic, pe Facebook și în format fizic însoțită de ilustrații, și prin introducerea pisicii-narator, Cristian Teodorescu reușește să creeze un mod de (auto)ficțiune bazat pe satiră, pamflet și (auto)ironie.

______

* Cristian Teodorescu, Cartea pisicii, Polirom, Iași, 201 p.

 

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2017, pp. 50-51]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s