Pe arena bătăliilor actuale de (re)profesionalizare a criticii și teoriei literare autohtone – în sensul reconfigurării discursului critic de la cel impresionist la cel sincronizat la noile direcții occidentale – apare la Humanitas un volum care resuscită un deconstructivism oarecum datat și o „lupă” orientată pe decupaje, montaje și detalii mai mult sau mai puțin relevante în economia unei discuții despre opera unui autor deja disecat din varii direcții. Volumul în cauză, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă*, care reprezintă și debutul în carte al lui Cosmin Ciotloș, propune un excurs detectivistic prin opera lui Mateiu Caragiale și un close-reading menit să releve „sensuri noi și implicații neașteptate”, așa cum îl recomandă Ioana Pârvulescu pe coperta a patra.

Din capul locului, autorul își exhibă premisele, mai degrabă subiective și tranșante decât factuale („Mateiu I. Caragiale e un poet al detaliului”) și se autoproclamă deținătorul unei chei de lectură nefructificate de exegeză până la ora actuală („Nu m-aș fi încumetat să bat la uși deschise dacă n-aș fi crezut sincer că sunt în posesia câtorva chei de lectură pe care înaintașii mei nu le-au găsit sau de care n-au profitat”). Demersul lui Ciotloș se articulează așadar ca o investigație a prozei lui Mateiu Caragiale, una de tip „Sherlock meets Derrida”, care urmărește să scoată la iveală discrepanțe între datele acțiunii și comportamentele personajelor. Ciotloș se angajează, de la început, și într-un demers polemic la adresa predecesorilor care au discutat opera lui Mateiu Caragiale, amendându-le nu doar lipsa de astuție atunci când vine vorba de detaliile care, propune autorul, pot da o lectură diferită a operei mateine, dar și reflexul creator la adresa operei (celei neterminate în speță) ce se instituie în detrimentul efortului interpretativ. Desigur, destinul operei lui Mateiu Caragiale a fost mai degrabă spectaculos în posteritate, creând discursuri de fan base și discipoli mai mult (și cu mai mult impact) decât discursuri analitice aride. Totuși, „lupa” lui Ciotloș, ce se vrea departe de ambele perspective și revelatoare de sensuri pe care nici unii, nici alții nu le-au dat, ratează magistral configurarea unei lecturi noi a prozei mateine care să contribuie, dacă nu decisiv, măcar într-o oarecare măsură relevant, la completarea imaginii scriitorului Mateiu Caragiale.

Deși nu se recomandă ca, și nu este, o monografie tipică, volumul lui Cosmin Ciotloș abundă de date biografice și adună o sumă copleșitoare de citate din opera lui Mateiu Caragiale, din scrisori, din opinii critice. Miza acestor colportaje este, ne asigură autorul, diferită de mizele unei monografii, căci ele sunt subordonate unui discurs detectivistic și instrumentalizate unui demers de investigație ancorat în text și suprapus unor episoade biografice. Structura volumului este compusă din șase studii, fiecare dedicate unui segment din opera sau biografia mateine, care începe cu o discuție despre proza neterminată a scriitorului Sub pecetea tainei. „Dincolo de efectele de poetică literară, există acolo o întreagă cazuistică polițienească în sens propriu” notează autorul despre o proză compusă în anii ’30 și lăsată în mâinile editorilor înainte de a fi finalizată. Așadar, primul capitol al volumului este un efort de analiză foarte aproape de text, cu inserții (ale căror sensuri par a rămâne profund personale pentru autor) biografice, care începe printr-un scurt istoric al receptării și traseului acestui text, de la continuarea făcută de Radu Albala, la demersul interpretativ al lui Eugen Bălan: „Oricum, e clar că, spre deosebire de lecturile cuminți ale celorlalți doi amatori de apocrife [a se nota și stilul incisiv în care Ciotloș își articulează discursul, n.m.], demersul lui Eugen Bălan e cu precădere interpretativ. (…) Ceva îi scapă totuși și lui. Ce anume, se va vedea mai jos”. Ceea ce scapă din textul matein și, printr-un amplu efort de analiză aproape școlărească, va încerca Cosmin Ciotloș să redea, este potențialul soluționabil al prozei polițienești Sub pecetea tainei, care posedă toate indiciile necesare rezolvării propriei trame în interiorul discursului și le oferă pe măsură ce acțiunea înaintează. Dintr-un anumit motiv (expus și nu prea de autorul volumului), detectivul Conu Rache (de aici și titlul volumului – o formulă ce-i aparține lui Sherlock Holmes și care creează și o punte intertextuală cu misteriosul indiciu „Rache” din celebrul roman Un studiu în roșu) ratează aceste indicii, ignoră evidentul, e incapabil să citească în rețea o serie de elemente fundamentale. Este de notat că, în urma acestui comentariu sub lupă performat de Cosmin Ciotloș, tot ce rămâne e o serie de înșiruiri de noduri de sub covor care nu indică decât, pe de-o parte, premisa unui eșec detectivistic al unui personaj, pe de altă parte, premisa unui eșec al criticii de a vedea solubilitatea prozei. Totuși, nimic din cheia inovatoare de interpretare propusă de Ciotloș nu trădează mizele scriitorului Mateiu Caragiale atunci când propune o asemenea narațiune a eșecului.

Mai departe, al doilea studiu discută nuvela Remember, despre care Cosmin Ciotloș nu doar că expediază ipoteza dandysmului propusă înaintea sa în lectura protagonistului Aubrey de Vere, dar omite existența oricărui dialog în această direcție. Pentru Cosmin Ciotloș, Aubrey de Vere nu face în niciun moment cazul unei figuri potențiale și simbolice, ci rămâne un personaj „de carne”, în raport cu care își pune întrebarea detectivului: este cadavrul găsit desfigurat Aubrey de Vere sau nu? De aici, discuția intră iarăși cu totul în text și analizează datele concrete, de pildă, permutabilitatea ornamentelor („Inelele și brățara, mirosul de Dianthus caryphyllus sunt simple anexe, ornamente vizuale sau olfactive ale unui corp care-și internalizează asemenea pedanterii”) și rămâne în interiorul aceleași convenții polițiste. Al treilea capitol se construiește ca un montaj de fragmente de epistole din tinerețe a lui Mateiu Caragiale care – își propune să arate autorul – ascund echivalențe între persoane și personaje, între episoade biografice și ficționale, montaj aproape gratuit în economia demonstrației.

Cel mai semnificativ capitol (cantitativ) al volumului este și cel mai ilizibil ca demers demonstrativ. Miza lui Ciotloș în Cine l-a moștenit pe Mahomet constă în urmărirea unui filon intertextual în textele lui Mateiu Caragiale, însă mixajul de date biografice, paralele livrești și demonstrații neduse până la capăt fac acest segment dificil de urmărit. Capitolul debutează cu o discuție despre polivalența unui personaj matein și modelele sale biografice. Pîrgu din Craii de Curtea-Veche este deopotrivă, notează Ciotloș, I.L. Caragiale, Barbu Delavrancea, Octavian Goga și niciunul dintre ei. Tipul de discurs al lui Ciotloș se modifică sensibil în acest capitol, de la analizele cazuistice la comentarii aerate de tipul: „Gore Pîrgu nu e o «copie după natură» (…) E, pentru ei, o latență: o virtualitate, o eventualitate, un spectru. Ar putea fi ceea ce ei sunt deja în chip esențial”. Mai departe, Ciotloș trasează în continuare paralele între textul matein și fie „stihuri la stemă din veacurile al șaptesprezecelea și al optsprezecelea”, fie opera eminesciană (Geniu pustiu de pildă), fie episoade din biografia lui Mateiu Caragiale, în siajul acelorași formatări discursive care oscilează între lupa lui Sherlock și teoria franceză poststructuralistă. Un debut încadrabil în seria unor lucrări mai degrabă cu caracter eseistic, de tipul celor semnate de Ioana Pârvulescu (dar fără carisma acesteia), volumul lui Cosmin Ciotloș dedicat operei mateine este un exercițiu speculativ ce pune la bătaie instrumentele fine de disecție ale detectivului care citește Derrida în timpul liber.

________________

*Cosmin Ciotloș, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, București, 2017

[Vatra, nr. 3/2018, pp. 22-23]