Mihnea Bâlici – Proiecții identitare

Încă de la sfârșitul deceniului 2000 (prin nume ca val chimic și Gabi Eftimie), în poezia română contemporană a început să fie cartografiată o zonă pe care critica foarte tânără a numit-o „postumanistă”. Ceea ce trebuie remarcat este că, pentru acest postumanism local, tematizarea tehnologiei și a digitalului nu e importantă decât într-un plan secundar. Ceea ce contează mai mult este noul rol pe care îl primește textul poetic. Poezia nu se mai dorește a fi un document de mărturii ale autorului sau un act cu importanță socială/existențială de mare gravitate, ca în generațiile anterioare. Textul devine în mod programatic o comoditate estetică, în stare să simuleze funcția protetică a tehnologiei și Internetului. Cu alte cuvinte, textul devine recipient și transportor pentru „instalații” posh și înscenări exotice (la Alex Văsieș sau, mai târziu, Ovio Olaru), pentru efecte de atmosferă (vezi Andrei Doboș) sau chiar pentru o subiectivitate alternativă, „deteritorializată” (la Andrei Dósa, Cosmina Moroșan sau Vlad Moldovan). Conceptul-cheie care se află la baza acestor programe poetice este „proiecția” – de cadre, de stări, de scenarii ș.a.m.d.

Parțial, Luca Ștefan Ouatu antrenează o fascinație similară pentru tehnologie și simbiozele dintre uman și digital în volumul său de debut, Cinematic (editura OMG, 2019, 66 p.). Apetența pentru proiecții și filtre este sugerată încă din titlu. Dacă acest calc lingvistic este intenționat sau un simplu accident este prea puțin relevant. Folosirea cuvântului „cinematic” cu sensul din limba engleză face referire la o atitudine generațională. O particularitate a esteticii milenialilor constă în simularea aspectului vizual de film și de regie în câmpul biograficului și mundanului. Realitatea este modificată astfel încât să corespundă unor cadre și imagini intens circulate în media globală. În acest fel, lumea lui Ouatu este adesea deformată de efecte speciale. Un scenariu erotic oarecare nu se desfășoară în planul cotidian, ci într-un peisaj hiperreal, exotic, cu coloratură vaporwave: „sub norii mov din san francisco / ne-am sărutat prima oară” (p. 26). Personajul urmărește constant distorsionarea realității prin filtre vizuale, atât de frecvent întâlnite în mediile de socializare on-line, prin „nevoia / acută de cadre / cu tripul meu polaroid” (p. 63). Având în vedere că experiențele personale sunt dependente de gadgeturi, unele fenomene psihologice sunt exemplificate prin metafore tehnologice: „toată candoarea concentrată într-un / start-up distrus de natură / un device fără căldură / numai pentru mine” (p. 40). Mai mult, divinitatea se afișează în „spatele unui computer”, de unde „ne iubește pe toți” (p. 45). Dar postumanul se oprește aici.

Deși le importă imaginarul, volumul de față nu are o anvergură conceptuală de tipul proiectelor menționate mai sus. Ouatu își asumă uzul de trimiteri tehnologice și din WWW doar la nivelul decorului și al analogiilor.  De fapt, marele pariu al lui Luca Ștefan Ouatu constă în crearea (și promovarea) unei persona biografice cu un mit identitar recognoscibil: „sunt tot puștan de 2000 / pe focus slab și vise mari / cu fericire în colțul gurii ca băieții după șaormă / în trip pe viață și toată viața în trip” (p. 16). Profilul personajului relevă un adolescent care își poartă imaturitatea și originile ca pe un blazon: „sunt tot copil mă întreb ce mai rămâne / când tot ce e frumos dispare” (p. 15). Tot caracteristice îi sunt și tulburările de comportament, de tipul OCD-ului: „într-un buncăr perfect izolat / nu pot să dorm / ideile repetitive îmi fac rău” (p. 10). Personajul mimează ostentativ așa-zisul „ennui” milenial la petreceri: „în mijlocul unui rave / la margine pădurii / 2 fete și gagiul uneia caută un telefon pe jos / eu caut satisfacție” (p. 19). În același timp, el afișează un entuziasm exagerat față de lumea înconjurătoare, prin ecouri naiv-vizionare: „suntem doar oameni și plutim / când / oceanul ăsta / încearcă să ne vorbească” (p. 13). Se poate afirma că în volum intervine un alt tip de proiecție: nu una cu valențe virtual-tehnologice, ci una identitară. Subiectul poemelor se afișează ca un exemplar excepțional, dar totodată tipic pentru contemporaneitate.

Misiunea acestui personaj este de a umaniza postumanul. În viziunea lui, până și între străinii de pe social media ajunge să se creeze o comuniune genuină: „ne-am născut în simbioză / toți doar energii / hybridați de procesoare / sub control termoc // la pieptul fiecăruia / am adormit vulnerabili // și am înflorit” (p. 59). În realitate, digitalul nu pare să afecteze raporturile afective, fie ele cu familia, cu persoana iubită sau cu prietenii. Crizele care bruiază aceste relații apar nu din cauza unei alienări virtuale, ci dintr-un fond traumatic personal.

Cu toate acestea, faptul că autorul joacă fățiș cartea sincerității și autenticității nu scuză volumul de unele formulări nefericite, uneori chiar ilogice. Într-un poem în care sunt enumerate ginsbergian scene stridente și melodramatice („am văzut băieți pregătiți / să sară de pe poduri / prinși de trecători clădiți din empatie / agățând ce ar fi vrut să salveze în ei” – p. 41), poetul decide să încheie memorabil printr-o frază cu pretenții aforistice, dar care enunță un nonsens: „nimic nu te lovește mai tare decât un tren / care pleacă din stație” (p. 42). La fel, o imagine la sfârșitul poemului precum „stelele au făcut implozie în noi” (p. 35) nu mai poate emoționa pe nimeni. Alteori, în momentele de confesiune, Ouatu are iluzia că simpla repetiție de clișee poate avea un efect expresiv: „am ajuns să iubesc / fără să mă mai întreb de ce / am ajuns să trăiesc / fără să mă mai întreb de ce” (p. 48),  „de când mi te știu / sunt toate cicatricile mele / și de când nu mă știi / sunt toate cicatricile mele” (p. 57). În poemul din final, dintre toate truismele declarațiilor de dragoste („de când mi te știu / zilele n-au fost atât de lungi / nici nopțile / așa / de scurte” – p. 65), poate fi salvată o singură imagine reușită: „au fost seri în care fugeam de lângă ai mei / și vedeam viața ca pe un ponei de oțel / în care mă dădeam beat / la ora 4 / așteptând să-i sară siguranțele” (pp. 64-65). Mai mult, există o problemă stilistică generală a volumului. Poetul face uz de frazări ermetice și neologisme (precum mulți poeți tineri), dar ceea ce intenționează să exprime sunt, de fapt, idei comune și plate: „încerc să nu mai fiu competitiv / orientat către obiecte simt / simbioză” (p. 50), „toate au trecut și nu mai simt cum se repetă / am înțeles că sunt amintiri / și în lipsa unor stimuli / sunt capabil să nu le retrăiesc” (p. 65). În aceste momente, pare că Ouatu nu și-a definit încă propria poetică.

Atuul volumului nu este vizibil în umanitatea pe care poetul o afișează demonstrativ, ci într-un detaliu prea puțin exploatat din atitudinea personajului: e vorba despre melanjul subtil dintre exhibiționism și pasivitate, luciditate și indiferență. În acest sens, volumul se deschide extrem de promițător: „pornhub plantează un copac / pentru fiecare 100 de clipuri văzute râd / și mă gândesc că șansele ca un labagiu ca mine / să salveze vreun video sunt mici / șansele ca cineva să salveze planeta – / aproape nule // acasă am învățat că nu e frumos / să vorbesc despre / intimitatea mea în pulic / în public am învățat că nimic nu / e mai frumos decât intimitatea / expusă mama va citi și se va convinge / că sunt activist pentru natură” (p. 9). Tensiunea din substratul proiectului constă în contradicția dintre elanul naiv-romantic proiectat de poet și insatisfacția din propriul stil de viață: „ușor apatic mă arunc în pat / 3 zile visez ce și-a dorit / dintotdeauna umenirea” (p. 20). Or, există aici o nuanță sensibilă a psihologiei actorului principal, care altfel risca să devină bidimensional. Din păcate, Ștefan Luca Ouatu nu atinge decât fulgurant acest aspect. Ce lipsește acestor proiecții identitare este tocmai o direcție. Figura de poet nu face un volum de poezie.

 

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2020, pp. 21-22]

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.