Etichetă / debut

de VATRA

Andreea Pop – „sarcini delicate”

setări avansate de lumină e un debut în care Diana Cornea lucrează cu multă notație diafană și detalii captate cu subtilitate, pe care le circumscrie unor insta-story-uri care prind, în glisajul lor, multă fragilitate. Nu e nimic pastelat, sau romantizat aici, însă, ci mai degrabă o vibrație discret-stilizată ce străbate poezia asta de la un capăt la altul, o fragilitate a perspectivei, a felului în care poeta jonglează cu ea, decât o fragilitate propriu-zisă. Cu toată „inflația” de imagini ale unei materialități vaporoase, însă, textele au aerul unor emisii mai degrabă puternice, care vorbesc pe un ton pe cât de minimizat, pe atât de hotărât și precis despre lucrurile pe care cade privirea poetei, sunt o colecție de glitch-uri construite cu multă forță, chiar dacă nota lor generală trimite, mai degrabă, spre o poetică a sensibilității.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Periferia ostentativă, un manifest

Cu un discurs al ornamentelor stridente, debutul lui alexandru adam din stilizări, ap. n-are cum să fie unul comod și nici nu vrea asta, ba dimpotrivă. E aici o poezie lipsită de eleganță și belicoasă în toată regula, care se construiește gradual, de la particular – ce înseamnă să fii gay, iar experiența personală a lui alexandru adam recuperează, în sensul ăsta, în detalii clare, un „tablou” extrem de expresiv –, la general, sau, mai bine, zis, teoretic, într-un final al plachetei de o maturitate neașteptată pentru un debutant.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Compartimentarea traumei

Din ploaia de debuturi apărute recent la OMG Publishing vine și cel al Cristinei Alexandrescu, care scrie un volum în care mizează pe expunere și intimitate în traseul lui razant (vorbim de-o plachetă subțire, de 51 de pagini) prin teritoriile anxioase pe care le explorează (a se remarca, apropo de traseu, coperta și, în general, componenta vizuală a cărții – textele sunt însoțite de ilustrații ale Irinei Moroșan –, cu un aer contemporan, care amintește puțin de volumul Cătălinei Stanislav, ca ținută generală). Din start, odată cu primele texte, devine clar că în Cât mai departe de tot ce cunosc avem de-a face cu o poezie a fragilității, una care abordează aspecte ce țin de corporalitate, cu anxietățile la vedere și traume personale mai mult sau mai puțin „deconspirate” (grație unei biografii personale destul de difuze, punctată fără prea mult caz, mai mult insinuată), pe care încearcă să le filtreze din prisma unui newly discovered romance, în cele mai multe cazuri.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Puțină stilizare și-un pic mai multă fragilitate

Un debut în care viziunea poetică e tradusă prin câteva scenarii tandre ale vulnerabilității scrie Ion Agaci în Șampanie pentru acest sfârșit (Tracus Arte, 2021). Poemele lui, încărcate de imagini ale interiorizării – ca tot atâtea forme de exorcizare a unei sensibilități agresate –, se derulează cu un soi de tristețe grațioasă, au aerul unei materialități aproape simbolice, himeric-diafane, în orice caz, una care ține de stilizare și procesare a perspectivelor.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Periferia sentimentală

Dintr-o zonă destul de turbulentă vine Bianca Ela, care debutează la FrACTalia (2021) fără prea mult tam-tam, dar cu o poezie construită în așa fel încât atrage atenția, nu se lasă trecută cu vederea. Un tur de forță (stilistic, odată – în câteva texte de o elasticitate a frazei mai rar întâlnită la debutanți, în orice caz, cu o vervă a ideii pe care o duce unde și cum vrea ea –, dar valabil și la nivel tematic), poame divine e, din capul locului, prin excelență o poezie a periferiilor sentimentale & ideologice, o poziție destul de confortabilă, paradoxal, pentru că e foarte ofertantă ca material poetic. E aici, însă, o subversivitate care nu jenează, care nu devine în niciun punct prea caustică, ori demonstrativ-didactică, una care reușește, chiar și-așa, să dea niște texte-ricoșeu extrem de puternice.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Recensămîntul debutanților

De 26 de ani (mulți înainte!) se ține Gellu Dorian, fără a-i slăbi o clipă, pe urmele debutanților în poezie. E o muncă benedictină pe care a mai dus-o doar Laurențiu Ulici și pe care Dorian și-a asumat-o cu atîta devoțiune și rigoare încît azi el e singura instituție care are datele (relativ complete) asupra fenomenului (dar nu și singurul care face recepția debutanților în poezie, cum crede; mă mir – să mă mir? să nu mă mir? – că n-a luat seama, bunăoară, măcar la rubrica susținută de Andreea Pop, de care aș zice că era obligatoriu să știe, fie și doar așa, ca-ntre colegi de delectabilă corvoadă). Pe bună dreptate, după ce-a recenzat peste 300 de debuturi, poate zice că notele lui cuprind „o mică istorie a debutului editorial în poezie”. Dorian și-a sistematizat (mai precis, și-a adunat, căci ține doar criteriul cronologic al comentariilor) intervențiile în trei volume numite Cititorul de poezie, în ultimul (Editura Junimea, Iași, 2022) strîngînd ce s-a mai adăugat în intervalul 2018-2021 și făcînd o utilă dare de seamă.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Două scheme sensibile

Ioana Zenaida Rotariu scrie o poezie destul de safe în debutul ei din Cei cinci ani de muțenie (câștigător al premiului „Alexandru Mușina” pe 2021), fără să mizeze prea mult pe sofisticărie & tehnicism, ci mai degrabă pe o precauție – a temelor, stilistică etc.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Millennial blue

În ciuda titlului, debutul lui Alexandru Higyed e cum nu se poate de personal. Există, în nimic personal (Casa de Pariuri Literare, 2021), o neliniște a recuperării biografice, funcționează aici o confesiune extrem de tare și incredibil de aproape, echivalată printr-o contabilitate discret melancolică, mai mult jucat nepăsătoare, care acaparează întreg materialul poetic al lui Alexandru Higyed.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Flashbackuri cu și fără Kafka

Pentru un debut1, romanul lui Teodor L. Nedeianu începe bine. O voce narativă credibilă, chiar simpatică, cu un ritm susținut, reface scene dintr-o copilărie postdecembristă, marcată de o familie disfuncțională, dar care decurge „normal”, am putea spune, fără elemente spectaculoase care să o scoată din schema familială tipică a rateurilor personale, o imagine destul de comună în proza și realitatea socială contemporane. Există în romanul lui Teodor Nedeianu și reminiscențe ale unei perspective minimaliste, respectiv mizerabiliste, un dozaj destul de bine controlat, cel puțin până la un punct. În simplitatea lor, micile portrete de familie, interacțiunile hard dintre copii, acea perspectivă nemediată, raw, a copilului care decodează realitatea care-l înconjoară, sunt reușite. Cam aceasta ar fi prima jumătate a romanului.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Două ritualuri introspective

Ceea ce începe ca o aventură erotică în debutul Victoriei Tatarin se transformă, treptat, într-un soi de cronică biografică puternic animată de o criză a confesivului. ??? demarează ca un proiect liric care mizează, în primă fază, pe o aparentă anonimizare/ uniformizare (de unde toate titlurile poemelor sunt identice cu cel al volumului) ca formă de artisticitate, o convenție cel puțin neobișnuită pentru un debut, dar care atrage atenția.

Citește în continuare →