Lui Orhan Pamuk
nici părinții obsedați de muncile zilnice
nu mi-au vegheat copilăria din satul natal
precum a făcut-o meșterul de fântâni
bărbatul cu sufletul mustind de tăcere
și de ape tainice și limpezi
de la care am învățat poezia adâncurilor
și alfabetul ascultării
căutarea locului fântânii era un ritual magic
și începea cu o rugăciune pe care o rosteam amândoi
cu ochii întredeschiși
o privire îndreptată înlăutru
cealaltă înfiptă în pământul reavăn
și așteptam până când cerul se îngâna
cu freamătul uruitor din adâncuri
apoi meșterul hașura trasee nevăzute pe suprafața
cercetată în cele mai mici detalii
uneori se rostogolea și lua pulsul pământului
asculta cu urechea lipită de țărână
îmi spunea că apele au în adâncuri daimoni
care comunică doar cu meșterii de fântâni
prin cuvinte-evenimente
prima lopată de pământ din locul ales
era aruncată în înaltul cerului
iar eu urmăream cu privirea boabele de chihlimbar
rostogolite cu fire de praf în jurul nostru
și îmi frecam de bucurie palmele transpirate
numărând în gând dangătele clopotelor
de la biserica din sat
în timp ce puțul de apă înainta zi de zi
iar eu trăgeam meșterul cu ochi de smarald
de sfoara strânsă în jurul unui par
parcă simțeam că începeam să comunic
tot mai frenetic și cu nesaț
cu natura sonorizată de clipocitul adâncurilor
prin cuvinte-evenimente
după ce sfârșea de montat ciutura zveltă și neagră
meșterul de fântâni îmi măsura cu grijă umbra
cu o trestie subțire și fragilă
prin care auzeai cântând singurătatea și visul
unui destin în pragul înmuguririi
și o zidea în cilindrul de piatră și mortar
făcându-mi o cruce în dreptul inimii
meșterul de fântâni a plecat dincolo dar acum știu
orașele au daimoni de orașe în adâncuri
fântâni adânci de memorie și vieți spectrale
satele au daimoni de sate în adâncuri
fântâni adânci de memorie și vieți spectrale
inima mea are daimoni de inimi în adâncuri
fântâni adânci de iubire și memorie
cuvintele au daimoni de cuvinte în adâncuri
fântâni adânci de înțelesuri
și memorie pulverulentă
Suceava, 2 mai 2020
[Vatra, nr. 7/2020, p. 1]