
Istoria se repetă
E o primăvară ca blana ambasadorului venețian
care, neprimind scaun când a fost la sultan,
s-a așezat pe propriul caftan
și l-a părăsit acolo. Istoria se repetă,
azi alții n-au loc.
Nu ne dăm mâinile, ne ferim unii de alții
ca de ciumă și foc.
La NASA au înregistrat
elicopterul pământesc dus pe Marte:
ca pe iambi și pe hexametri îl ascultăm fermecați.
Același vuiet repetitiv, fără sens, care-ngăduie
să-i creem noi un sens.
*
Aripa liliacului
Poetul Anwari prevestise alinierea planetelor
și o mare furtună pustiind lumea, mai rău ca Potopul.
Dar furtuna nu s-a stârnit. Și-au râs toți
de bătrânul care-și crezuse scârțâitul calemului
glas al lui Israfil.
Peste ani
s-a vădit că în ziua aceea
se născuse chiar Gingis-Han, cea mai mare furtună a lumii.
Istoricii și-amintiră
atunci de cititorul în stele.
Să-i crezi pe poeți. A vestit unul și demonul negru
cu aripi de liliac, plisc de vultur şi gheare
care lovește azi în băierile lumii.
Liliacul-bjuterie, ceasornic
împlinindu-și bătaia necruțătoare.
Însă și liliacu-i cu aripi, va trece.
*
Nocturna
Am strâns împreună pietre de-un mozaic,
le-am adus în bagaje din Mediterana,
din Marea Neagră și Marea Nordului,
albe și colorate pentru desenul pe care azi
îl continui singură. A rămas o spărtură.
Aruncă-mi de acolo măcar o pietricică
noaptea când bate grindina
ritmic în geamuri. Ea, înțeleapta
care nu dă doi bani pe toate spărturile lumii.
*
Cărțile lui Rustem
Se auzeau pescăruși după resturi de adevăr
dinspre piața Gemenii. În timp ce căutam hărți
din cea Nadolie, cea țară pustie.
Locuri de aruncat ancora.
Pe podea, printre pietre-adunate la mare, – o furnică
(ziua poți fi furnică, dar seara ajunge cu strânsul)
și petale de roze (Ascultă privighetoarea!).
Fereastra o-nchid. Și deodată totu-i lumină,
iar stolul care își cere tainul, zumzetul pieței
devenind viață, praful
generațiilor, de care strănuți: toate îmi par
o bibliotecă dinaintea marilor razii. Rămas deschis,
Testamentul lui Rustem Pașa, cu mii de săbii și cai,
bani de aur, caftane, zale, moșii,
coifuri și mori de apă,
mii de cărți încrustate cu nestemate…
Știa că-i virtute să înmulțești cărțile, chiar aceeași să fie.
Le-așez în rafturi la loc. De-acum apusul îmbie.
Torn apa rece. Prevăzătorul
duce o viață în curăție.
[Vatra, nr. 5-6/2021, p. 12]
[…] Grete Tartler – Poeme — […]