Marian Ilea – Primul caz de Covid din Desiştea

În cimitirul bisericii din Deal e adunată lumea din Desiştea. E 16 decembrie, anul 2020. Ştefan Indrei e în sicriu. Mort. „L-o adus de la corhazu’ din Vişeu”, zice frate-so, Găvrilă Indrei. „Ştefan o fo’ mai mare ca mine cu doi ai, io am optzăci şi unu”, mai zice Găvrilă Indrei. Nu-l ascultă nimeni. Babele din Desiştea tac, încruntate.

„O stat sîngur în casa din Deal pe care-o are-n Desiștea. Zăce ai de singurătate fără Agripă, muierea lui. O sunat-o amu’-s două săptămîni, la ceasurile trii de dimineaţă. I-o zîs: ‘Agripă, îi gata. Cheamă Salvarea şi hai şi tu cu iè, să-ţi dau banii de-nmormîntare, că mă sufocă Covidu’ ăsta de-amu’”, mai zice Găvrilă Indrei.

„Da’ vezi că n-o murit de boala asta. O zîs ceia de la corhaz că s-o vindecat da’ c-o puşcat inima-n iel, săracu’. Adică, o murit în somn. Aşè ne-o zîs medicu’ cela nou şi tînăr, Richard şi nu mai ştiu cum. ‘O fo’ un nene simpatic şi-mi pare rău de iel, da’ de la vîrsta asta puţini scapă, nene Indrei.’ N-o mai vrut să trăiască. După ce l-o umplut cu tuburi să-i deie oxigen. Io-l cunosc pă Ştefan, că mi-o fo’ frate. O gîndit că-i prizonier acolo, s-o dus o dată la budă, mai la-nceput de boală. O pticat acolo, că i-o fo’ rău din cauză de tiroidă. De-atunci o avut pamperşi. Da’ tăt de-atunci nu s-o mai sculat din pat. S-o infectat la plămîni, iel care zăce ai n-o vinit de la casa din deal cu aer curat nici pîn’ la Agripă, muierea lui. I-o mai scris doctoru’ cela tînăr şi-un cancer sub ochiu’ drept. C-aşè-i cînd te duci pîn corhazuri, te caţi de-o boală şi-ţi găsăsc ăia cinci”, mai zice Găvrilă Indrei.

„Da’ nu de Covidu’ o perit Ştefan, că are foaia de moarte pă care scrie c-o făcut anticorpi. Da’ nici de cancer n-o perit şi nici din celelalte boli nu i s-o tras. N-o mai vrut a trăi şi-aşè-i cînd omu’ să satură. Ştiu asta pentru că l-am sunat şi-am vorbit cu iel un ceas întreg la telefon. ‘Măi, Găvrilă, m-oi duce. Hai să cîntăm împreună ceva creştin’. Şî cum mai ierau trii săptămîni pîn’ la Sfîntu’ Crăciun, am colindat. Şî iel o cîntat cît o vrut şî cît o putut. Pîn-o zîs: ‘Mulţam, frate Găvrilă’. De-atunci n-o mai răspuns la telefon. Nici la Agripă, nici la mine. Că sîmţè că de ne-aude, nu se mai poate duce-n drumu-i, că-l ţînem în loc.

Atîta o fo’ tăt. Ş-amu-i în copîrşău închis, da’-i voie să stăm la mormîntare. Sîntem douăzăci cu popa. Vinè tăt satu’, da’ s-o auzît de Covidu’ ăsta şî oaminii o rămas acasă. C-aşè-i în Desiştea, ştim să ne ferim de boala asta”, mai zice Găvrilă Indrei.

„Taci, fă bine şî taci din gură, că nu-s la mormîntarea omului ca să-te aud pă tine”, zice Agripă Indrei, de şaptezeci şi cinci de ani. Îmbrăcată în negru, de la lecrec, cojoc pînă la zadie.

Popa îşi face treaba. Ştefan Indrei e în pămînt. „Îi acolo unde-om mere tăţi pă rînd”, zice Agripă, mulţumită. „M-am spăriet că mi-l dă-ntr-un sac. Da’ n-o fo’ aşè. L-am văzut, că mi l-o arătat ăla de la pompe funebre cu ăla de la morgă, să-l recunosc. Iera iel, în hainele cu care-o mărs cu Salvarea, da’ tare slab o fo’, că l-o hrănit numa’ cu perfuzii. N-o mai mîncat din cauză c-avè pamperşi, o băut numa’ apă, şî s-o dus în două săptămîni jumate. Ăla de la pompe funebre o zîs: ‘Tanti Agripă, tătă treaba face patru mii de lei şi ţi-l ducem la groapă, cu sicriu, cu transportu’. Că nu-i sta-n Vişeu, că ai alte treburi de tomnit în Desiştea’. I-am dat banii, că-i avèm de la Ştefan, cînd m-am dus cu Salvarea la casa din Deal. O scos o sută de milioane şî mi-o zîs: ‘Aci-s, Agripă. Să-i folosăşti unde trebe, da’ să m-aduci în Desiştea-n cimitiru’ Bisericii din Deal. De nu-ţi ajung, pune şî de la tine’. Da’ o şî rămas bani. Îs vremuri atîta de pocite, că-i mare lucru să-ţi îngropi omu’ cum cere biserica şî rînduiala. Da’ io am reuşît, şi-s mulţămită”, zice Agripă Indrei către Ileană Dunca de şaptezeci de ani, coborînd pe drum către centrul Desiştei.

***

Agripă Indrei şi Ileană Dunca au rămas în drumul Desiştei. Povestesc. Trec pe lîngă ele cei care vin de la mormîntul lui Ştefan Indrei. Agripă Indrei e în dreptul casei şi lîngă gardul de unde începe curtea casei Ilenei Dunca. Numai Găvrilă Indrei n-a trecut pe lîngă cele două. A plecat supărat la el acasă.

Ileana Dunca: S-o dus, Agripă, s-o dus şî Ştefanu’ tău.

Agripă Indrei: Aşè mi-o zîs, Ileană, parcă-ai fost acolo, cînd m-o lăsat Salvarea în drum, hăpt aci, Ştefan mi-o zîs: „Agripă, amu’ m-oi duce dară!”. Şî s-o dus. De-atunci l-am văzut numa’ la morgă. Să-i fac recunoaşterea. Cu doctoru’ ăla tînăr care-o vrut să mă vadă, cu ăla de la pompele funebre şi cu ăla de la morgă. Ăla care l-o tratat mi-o zîs: „Tanti Agripă, am venit să vă spun că nenea Ştefan o fo’ ca un bunic pîntru mine şi că n-o murit de Covid, o murit de-alte complicaţii”. Da, Ileană, n-o murit de Covid, da’ de la Covidu’ ăsta i s-o tras.

Ileana Dunca: Dacă zîce doctoru’, aşè trebé că-i, Agripă! A mieu s-o dus de zăce ai. De tînăr, Agripă! M-o lăsat sîngură pă pămînt! (Se vaită.)

Agripă Indrei: Taci, Ileană! Trece lumea şi crede că te vaiţi după Ştefan a mieu. Văsălie-a tău o murit tînăr că nu tare postè. Io şi Ştefan postèm. Oaminii care postesc trăiesc mult.

Ileana Dunca: Aşè-i, şî io postesc, Agripă. Şî soacră-mea o postit, Anuţa lu’ Dunca. Dumnezău s-o ierte! Tăte zîlele le-o postit, pîn-o plinit nouăjdoi de ai, scăpa de tăte grăsîmile celea pîn mîncarea de post şî pîn rugăciuni. Nouăjdoi de ai şî-ntreagă la minte, Agripă.

Agripă Indrei: D-apoi aşè o fo’ şi cu mama, pă care-o chema ca pă mine, ori pă mine ca pă iè, că-i port numele aiesta, care-n Desiştea nu-i. Da’ s-o cuntit satu’, la-nceput o fo’ mai greu. Că nu-i uşor să zîci „Agripă”, de n-ai mai zîs. Cu tine-i bine, că Ilene mai îs. Aşè că, Ileană, mama Agripă o trăit o sută cinșpe ai, o fo’ ipănă la cap, da’ o ţînut tăte posturile, aşè cum fac şî io, şî Ştefan le ţinè, pîn’ n-o apărut Covidu’ iel n-o întrat veci pă poarta corhazului şi-o lucrat numa’ ce trebe şî ce-i voie-n zîlele posturilor. Mama m-o-nvăţat şî pă mine, de pruncă. Zîcè: „Agripă, o samă de muieri din Desiştea zîc că-i greu a posti. Da’ nu le-asculta. Numa’ prima săptămînă-i greu, că te gîndeşti c-ai mînca cela fel ori celălalt, da’ după aia nu te mai gîndeşti”. Şi-aşè o fo’. I-am zîs şî omului mieu ce mi-o zîs mama şî iel o prins a posti.

Ileana Dunca: Aşè-i, Agripă. Degeaba… a mieu n-o postit şî m-o lăsat sîngură. Şî l-am cătat de-un Sfînt Andrei, ori Indrei, în vis, să văd care mi-a hi ursîtu’. În noaptea aia de triizăci noiembrie, cum îi obiceiu’ din Desiştea, am făcut o turtă sărată de fărină de grîu, am copt-o între pietroaiele de la cuptior, am adus lemne din trii grădini, şî din a ta grădină am luat, că iera la-ndemînă, Agripă. Turta ceia o fo’ de mărimea şî forma roatei fusului. Şî cînd o prins a ieşî stelele pă cer, am mîncat jumate din turtă, cealaltă jumate am pus-o sub perină. Păste noapte mi s-o arătat ursîtu’, iera a mieu, Văsălie Dunca, mi-o adus o cană de apă-n vis, c-o crezut că mi-i săte. Iel o apărut, pă iel l-am luat, şî tăt sîngură-am rămas. Că s-o dus.

Agripă Indrei: Noi postim cu Dumnezău înainte, Ileană. Da’ nu-n tăte zîlele. Lunea, miercurea şî vinerea. Io de cînd ieram pruncă. Ştefan, de cînd m-o luat ca muierea lui. Da’ aieştea tineri de azi nu mai vor s-audă de-astea cu postu’. Nu ştiu ce s-a alege de iei. Îi prè mult bine, Ileană. Şî de Dumnezău o uitat lumea. Şî nu-i tare bine că nu mai au credinţă în iei.

Ileana Dunca: Aiesta-i mare bai pă pămînt. Nici bolile nu mai îs cum o fo’. Tinerii ascultau de-ăia bătrîni în familii-n Desiştea. Mai ascultă şi-amu’. Ceialalţi, care-s duşi, că-n anii ăşti din urmă mulţi o mărs, nu mai ascultă de nime. Cînd vin acasă, îi văd pă coconii miei şi-a omului mieu, m-ascultă pă loc. Mai departe, pîn Belgia, pă unde s-o dus să şadă, ce fac, nu ştiu.

Agripă Indrei: Oricum, ar trebui să fie mai temători de Dumnezău, Ileană.

Ileana Dunca: Tăţi ar trebui să fim mai temători, Agripă.

Agripă Indrei: Pruncii miei şi-a răposatului şî pruncii lor n-o mărs din Desiştea, îs aci, şi mulţumăsc la Bunul Tată Ceresc, că-i mai mare boală ca Covidu’ să nu fie tineri în Desiştea. Lumea noastră umblă la biserică, Ileană, c-aşè trebe şi-aşè-i bine.

Ileana Dunca: M-oi duce-n casă, Agripă, că m-o luat frigu’ ăsta de decembrie, da’ oi vini mai încolo-n poveşti. Aşè îi cum ai zîs. Mărg tăţi la biserică. În Desiştea. Vin cu Dumnezău înainte!

Agripă Indrei: Cînd l-am văzut pă doctor, în Vişeu, am ştiut că nu mai sînt doctori ca demult. Dacă iera vestitu’ Frenchel, care m-o scăpat cînd nu m-am mai putut duce la closet după prima naştere şî i-am spus: „Ori îmi dai ceva să pot merge, ori mă omor”. O rîs şi m-o făcut ca-nainte. Păcat că l-o luat şî pă iel Dumnezău. Dacă-n locu’ lui Richard iera doctoru’ Frenchel, altfel stătè treaba şî cu Ştefan a mieu, şî cu Covidu’ lui. Te-aştept să vii mai pă sară, Ileană, că-i bine să hii cu cineva în sara cînd ţi-ai îngropat creştineşte omu’.

[Vatra, nr. 9/2021, p. 89]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.