Ecranul vălurit din ochii goi

care-ncetează să citească

așează litere de-a valma

închise-ntre oglinde moi

scoase din forma lor firească.

La ce sunt bune cărțile atunci?

Hârtie căptușind pereții

cu sensul răsturnat în amintire.

Cine dă, oare, literei porunci

și-o face să danseze-n taina ceții

de nențeles ca șoapta-n patrafire?

Nu pot să mă închipui necitind

Flutur bolnav printre omide vii

cu aripi ofilite, biete frunze,

căzute toamna. Fă-mă să cuprind

cu ochii zarea literei ascunse,

Tu, care toate cărțile le scrii!

[Vatra, nr. 1-2/2023, p. 1]