În încheierea acestui amplu serial despre Fondane, semnalez încă două cărți despre Ulisele fondanian, semnate de Patrice Beray și Louis-Thomas Leguerrier (în cazul celui de-al doilea e vorba doar despre un capitol consistent), prilej să le prezint acum interpretările, întrucât acestea sunt utile pentru o concluzie a acestui serial și pentru chestiunea evreității dezbătute a noului Ulise modern.

Patrice Beray, în Benjamin Fondane, au temps du poème, pornește în analiza poemului Ulise de la constatarea rescrierii mitului, dar într-o formă de contra-mit și de reinventare absolută a lui¹. Beray vede în Ulise un tip nou de poem, „poemul ca act de a trăi” opus poemului cu miză strict estetică, un poem teatral, în sensul de asumare a unei structuri teatrale, prin „discursul activ de martor” al poetului monologal.² Referința mitologică la Ulise e gândită ca un liant între epic și liric, între narațiune și cântec, dimensiunea centrală a poemului fiind aceea a mărturiei: este vorba despre un discurs al martorului despre raportarea sa la istoria recentă.³ Beray observă modificarea tranșantă a începutului din poemul inițial Ulise (1933), față de versiunea lucrată între 1941-1944, constatând pe bună dreptate cum discursul martorului devine tot mai acut, mai puternic, în sensul accentuării evreității martorului, a căutării identitare și a marcajului alterității. Condiția de evreu persecutat devine pilon central; dar condiția aceasta se dezvoltă și în sensul unei mărturii tragice prin intermediul unei noi gândiri poetice.⁴ Noua gândire lirică este marcată inclusiv ca spațiu poetic: Beray constată funcționarea în sens de ritm (poetic, muzical) a spațiilor goale și a rupturilor din poem, înrudindu-l pe Fondane cu Mallarmé, în ciuda diferențelor dintre aceștia.⁵ Condiția de martor și rătăcirea (călătoria fără întoarcere) îl apropie pe Ulisele fondanian de alți călători-martori ai vremurilor, care au asumat testimonii, precum Vergiliu, Dante, Joyce sau Primo Levi, ultimii doi fiind ei înșiși niște autori marcați de investigarea chestiunii evreității în prima jumătate a secolului XX.⁶

Louis-Thomas Leguerrier în Entre Athènes et Jérusalem: Ulysse au XXe siècle consideră că poemul lui Fondane prezintă o întreagă istorie a dezrădăcinării forțate evreiești de-a lungul vremurilor⁷, intuind o dimensiune mentalitară, psihoistorică a textului. Leguerrier asumă un întreg periplu (iconic – mitizat, remitizat sau demitizat) al figurii lui Ulise, oprindu-se în câteva secvențe centrale la figura evreului grec, așa cum apare acesta în romanul Ulise de James Joyce și în poemul lui Fondane. Leguerrier precizează, de asemenea, că poemul fondanian nu este o aplicare a teoriei lui Lev Șestov din Atena și Ierusalim, ci un dialog al ucenicului Fondane cu magistrul și prietenul său Șestov, într-o contemporaneitate în care figura lui Ulise este abordată și de alți autori (Joyce, mai ales).⁸ Leguerrier detectează doi Ulise în poemul lui Fondane: unul care este bardul, celălalt care este lamentatorul (filosofic al) vremurilor.⁹ Ca bocitor al noilor timpuri tragice, Fondane diagnostichează și poetizează un infern terestru populat de oameni-umbră, de făpturi spectrale, un Hades reactualizat, dar la suprafață, nu în subterană.¹⁰ Ca poet și ca făptură umană, ca evreu, Ulisele fondanian este un „revoltat istoric”¹¹ care mizează pe experiența sensibilă a poetului și nu pe cunoașterea rațională. Acest revoltat percepe acut tensiunea între cogniție și credință și problematizează de fapt întreaga condiție umană.

Benjamin Fondane are câțiva competitori redutabili, literar și internațional, pe tema odiseică modernistă. Voi discuta acum, concis, doar două cazuri literare celebre, cele reprezentate de Ezra Pound și James Joyce.

Ezra Pound începe să scrie la seria Cantos în 1915 (și va continua până în 1962), iar primele Cantos sunt publicate în 1922. Nu știu dacă Fondane citise vreun fragment din aceste cicluri poundiene structurate ca niște colaje pe tema Odiseii, grefate pe citate celebre (în limbi vechi ori noi) și pe scene istorice ulterioare eroului homeric. Poemele lui Pound vizau o mitologie modernă a căutării centrului în lumea ispitelor, abordarea fiind poliedrică și erudită. Pound și Fondane sunt foarte diferiți, deși tema lor este comună; ei au totuși câteva elemente de înrudire: stilul lor aparent aluvionar este foarte migălit de fapt; ambii apelează uneori la o construcție simili-epică, de hibridare a genurilor literare; în ambele cazuri, epica odiseică este combinată cu o epică a cotidianului, într-un stil fragmentar și intenționat obscur. Dar diferența este la fel de tranșantă. Pound, prin noua sa Odisee lirică rescrie și angrenează o istorie a lumii ulterioară lui Ulise, iar questa este aceea a omului modern în lumea tentațiilor. În cazul lui Fondane, acesta îl portretizează pe Ulise ca evreu rătăcitor având cu totul alte dileme ontice decât cele ale personajului ezrapoundian. Fondane comite o questa la nivelul rasei sale evreiești hărțuite de istorie, în vreme ce Pound (care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial are o atitudine antisemită) este captivat de un puzzle cultural ce face din Ulise o chintesență a mitologiei antice și totodată moderne. Benjamin Fondane cunoștea, în schimb, foarte bine romanul Ulise de Joyce și se găsea într-o înrudire parțială cu acesta: ambii Odisei erau evrei, atât eroul central al lui Joyce (Leopold Bloom), cât și eul-raisonneur (rătăcitor) din poemul fondanian Ulise.

Întrucât asistase la felul în care irlandezul generic fusese tratat ca marginal și inferior în cultura și mentalitatea britanice, James Joyce gândește o înrudire între imaginea irlandezului și aceea a evreului ca marginal, outsider etc. Neil R. Davison în cartea sa James Joyce, Ulysses, and the Construction of Jewish Identity analizează în detaliu această chestiune. Adevărat, evreul Bloom este unul modern în marginalitatea sa, nu e evreul generic, tradițional, nu e iudaicul canonic, ci un alter adaptat la modernitatea occidentală pe care o proiectează Joyce asupra lui. Joyce speculează o fraternitate de marginali între identitățile de irlandez și evreu, prin Leopold Bloom.¹² Personajul Leopold Bloom își chestionează subtil evreitatea și poartă o bătălie identitară ca să o asume. La fel procedează (chiar dacă prin altă metodă ori strategie), eul-narator sau eul poetic din poemul Ulise de Fondane: evreitatea este un dat, dar devine și o chestiune în dezbatere pentru Fondane, Ulise fiind dezbătut ca evreu rătăcitor și veșnic emigrant. În timp ce Leopold Bloom se auto-recunoaște ca evreu și irlandez (după o întreagă questa), evreul rătăcitor al lui Fondane, în ciuda originilor și topografiei românești și a noii identități franceze (ori a periplului sud-american), rămâne doar evreu rătăcitor, iar questa lui este fără oprire, continuă și mai ales fără o identitate națională. Bloom e evreu irlandez occidental sau occidentalizat (în ciuda modalității în care este contestat de naționaliștii irlandezi), în timp ce personajul lui Fondane nu are naționalitate, e doar evreu rătăcitor și emigrant veșnic. Sau, altfel spus, e încarnarea non-națională a supremei alterități. Desigur, contextele culturale și formatoare ale celor doi autori sunt diferite, de aici o distincție inerentă. Ceea ce îi înrudește este totuși ideea de questa. Leoplod Bloom își caută identitatea într-un Dublin creștin-catolic și naționalist-agresiv, iar Fondane și eul său poetic își caută identitatea într-o Franță ocupată de naziști, unde antisemitismul era fățiș. În cazul lui Fondane se adaugă și moștenirea românească din background, istoric vorbind, România (țara neuitată, de fapt, de Fondane, decât lingvistic eventual, după ce optase pentru limba literară franceză) fiind, din 1940 până în 1944 (când Fondane reia poemul Ulise cu scopul de a-l rescrie radical și adaptat la istoria brutală în curs de desfășurare), în siajul Germaniei naziste, cu tot ce însemna acest lucru (persecuții, deportări, execuții). Bloom trăiește într-un context al pre-Holocaustului¹³, în timp ce Fondane meditează acut la condiția lui de evreu în plin Holocaust.

Bloom (necircumcisul) meditează asupra evreilor atipici, cei definiți evrei non-evrei, adică alteri față de dogma evreiască, Iisus fiind unul dintre aceștia (afirmație care provoacă mânie și iritare în mediul naționalist și catolic irlandez). În vreme ce Fondane, deși se percepe ca fiind evreu atipic, încearcă în Ulise să portretizeze colectiv o întreagă rasă rătăcitoare, emigrantă și flotantă (dacă o putem numi astfel), tipică evreității, în ciuda atipicității autorului evreu care îi face portretul. Ambele personaje (cel din romanul lui Joyce, precum și eul poetic fondanian, personaj-martor-autor din poemul Ulise) se autoflagelează. Bloom o face drastic – pentru a interoga de fapt atmosfera unei Irlande naționaliste, eul poetic fondanian o face într-un sens existențialist fățiș, dar cu nuanță șestoviană. Interesant este că polemica (sau antiteza) Evreitate-Elenism apare punctată și în romanul lui Joyce. În cazul lui Fondane, acesta va fi influențat definitoriu de opera maximă a magistrului său Lev Șestov, Atena și Ierusalim, filtrată în ultima parte a poemului Ulise.

Bloom rămâne un evreu marginal, care se complace (ironic, auto-ironic și polemic) în marginalitatea sa excentrică (irlandeză, totuși), în vreme ce martorul-narator din poemul lui Fondane este un marginal care râvnește să fie integrat în colectivitatea iudaică fără de care nu ar avea identitate completă, tocmai fiindcă devine portavocea acestei comunități, fără să mai fie nici român, nici francez, ci doar evreu. Pentru amândoi, Odiseu este o figură prin care își înfățișează sinuozitățile marginalității lor, cel puțin pentru acest lucru pledează atât Joyce, cât și Fondane.

   „Evreu, firește, erai evreu, Ulise” – acesta este versul definitoriu și dominant din poemul Ulise de Fondane. Odiseu nu putea fi doar asemenea unui evreu rătăcitor, ci chiar un evreu rătăcitor, aici este miza poemului fondanian. Odiseu iese din mit, este expulzat și este iudaizat pentru a deveni simbol al unei rase persecutate, a cărei lichidare sistematică a fost fățișă în prima jumătate a secolului XX. 

Note:

[1] Patrice Beray, Benjamin Fondane, au temps du poème, Les Amis de L’ Ether Vague, Verdier, 2006, pp. 10, 12, 125.

2 Ibidem, pp. 31, 87, 89.

3 Ibidem, pp. 132, 135.

4 Ibidem, pp. 172-173.

5 Ibidem, p. 190.

6 Ibidem, p. 238.

7 Louis-Thomas Leguerrier, Entre Athènes et Jérusalem: Ulysse au XXe siècle, Montreal, Editions Hashtag, 2019, p. 83.

8 Ibidem, p. 84.

9 Ibidem, p. 85.

1⁰ Ibidem, pp. 87-88.

1¹ Ibidem, p. 99.

¹² Idee analizată iscusit de Neil R. Davison în James Joyce, Ulysses, and the Construction of Jewish Identity. Culture, Biography and «The Jew» in Modernist Europe, Cambridge University Press, 1996, pp. 6-7.

¹³ Ibidem, p. 186.

Bibliografie

Patrice Beray, Benjamin Fondane, au temps du poème, Les Amis de L’ Ether Vague, Verdier, 2006

Léon Chestov, Athènes et Jérusalem. Un essai de philosophie religieuse, traduit du russe par Boris de Schloezer, Paris, Librairie Philosophique J. Vrin, 1938

Neil R. Davison în James Joyce, Ulysses, and the Construction of Jewish Identity. Culture, Biography and «The Jew» in Modernist Europe, Cambridge University Press, 1996

Benjamin Fondane’s Ulysses, bilingual edition, Translated from the French and with an Introduction by Nathaniel Rudavsky-Brody, with a Forword by David Rieff, Syracuse University Press, 2017

Louis-Thomas Leguerrier, Entre Athènes et Jérusalem: Ulysse au XXe siècle, Montreal, Editions Hashtag, 2019

[Vatra, nr. 7-8/2024, pp. 26-28]