30 de ani mi-au trebuit să trec de la

orgoliu la smerenie – și sunt abia la jumătatea ei.

Se ia cu lingurița pe sufletul gol,

dimineața și seara, dimineața și seara

cînd cortizolul e la apogeu.

Și cuiul acela pe care l-ai fixat cu ochii în perete.

Stă nemișcat. Și tu stai nemișcată. Lipită de pat.

Este călduț. Starea ta de confort.

Subconștientul are grijă de ea.

Pentru că idealurile mari devin cu timpul

tot mai mici și mai mici – asta înseamnă

O plecăciune –

pînă atingi cu sufletul abisul. Ce altceva?

nu gloria nu eternitatea.

Scrii la un moment dat un vers foarte bun –

îl crezi genial – și peste ani și ani – viața

chiar ți-l pune pe tavă – cadou.

Nu puterea lui Moise –

care despică apele cu mîna și este pe val – ci

Credința Neclintitului Iov.

Anul acesta se poartă trauma intrauterină și

karma pînă la a 7-a generație. Toți le-am trăit.

Chiar dacă nu ni le amintim. Urmele sunt în noi.

Pe unii i-a murit. Pe alții i-a făcut nemuritori.

Pe mine m-au salvat

Sf. Ioan al Crucii, Memoriile lui Hadrian &

Sunflower, Van Gogh.  

[Vatra, nr. 9/2025, p. 1]