S-a născut la 9 ianuarie 1976 la Odorheiu Secuiesc. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1998, secția maghiară-engleză). Doctor în filologie la UBB Cluj (2004). Redactor-șef adjunct al revistei „Korunk”.

A debutat cu versuri în revista Helikon în 1996. După volumul de debut, Ismét másnap (E din nou altă zi), versuri, 1998, a publicat mai multe volume de poezii și versuri, pentru copii, volume de studii și critică și istorie literară, cele mai importante fiind Hervay Gizella, 2003; Az avantgárd az erdélyi magyar irodalomban (Avangarda în literatura maghiară din Transilvania), 2006, carte apărută în limba română la editura Bastion din Timișoara, 2009; Az új közép. Tendenciák a kortárs irodalomban (Noul centru. Tendințe în literatura contemporană), 2012; Jung a gépteremben (Jung în sala mașinilor), versuri, 2014; Rețele avangardiste, afilieri multiple, 2023, studii scrise direct în limba română. A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, 1999, Premiul Filialei Cluj a USR, 2007, Premiul „József Attila”, Premiul revistei „Alföld”, 2014, Premiul „Osvát Ernő” (2021) etc. A tradus în limba maghiară volume individuale de Max Blecher, Gellu Naum și Ilarie Voronca.

*

Suprafața scăpărătoare

(A szikrázó felület)

Peisajul luminează prin ferestrele apei,

de jos sosesc mesageri,

se opresc la suprafața unduitoare

își țuguiesc buzele.

Izvoarele de lumină de sus

își conectează razele la cele de jos,

suprafața scapără, asta văd ochii

și caută umbrele sub apă –

și găsesc ceea ce caută.

*

În lac

(A tóban)

cât timp am plutit nemișcat

și am contemplat conturul lucrurilor

în lac m-au împresurat peștii

mi-au devenit contur argintiu

nuferii între fântâni arteziene adormite

la suprafața apei din visele stelelor

a ajuns la mine monologul aprig

despre încetineală și luminile reci

*

Râul schimbat

(Az elcserélt folyó)

Cineva a schimbat râul

cu un altul, însă cunoscut și el.

Orașul s-a construit pe nesimțite pe maluri,

rapiditatea încă-i dă amețeli,

iar tu pornești pe o alee

care apare dintre blocuri

în altă parte acum.

Cineva a schimbat luminile,

sunt mai palide acum, și totuși cunoscute.

Mă împresoară un fel de nălucire tainică,

mă închide într-o ghijă, din pământ,

din obiecte și din ferestrele întunecate

se desprind fărâme de lumină,

scapără necontenit pe pielea ta.

*

Ținutul lacurilor

(A tóvidék)

Tocmai visează că suprafața hărții

este năpădită de plante și lacul se revarsă de pe hârtie.

Visează că desenează un lac nou pe o hartă

cu o matcă nouă un nume nou deasupra lui

Visează că se poate opri oriunde ca un inventator

ca să urmărească zborul și trilul păsărilor

Visează că locuiește în clipa premergătoare trezirii

care s-a clădit în liniște într-o singură noapte

*

În sfârșit, într-adevăr

(Végre tényleg)

Își pregătește o privire surâzătoare pentru întâlnirea

din ziua aceea.

Unul va vorbi, celălalt va tăcea,

și cu cât vor fi gesturile mai avântate,

propozițiile vor servi cu atât mai bine convingerea,

cu atât mai inechivoc va fi surâsul, care

așază în fața gesturilor o oglindă,

întoarce pe dos argumentele

și izvodește liniștea în care

s-ar putea, într-adevăr, întâmpla ceva.

*

Desprinderea de o clipă

(Leválás egy pillanatról)

A așteptat timp de patruzeci de ani o clipă,

și deodată își dă seama că-i în el.

Se apleacă aproape de ea, ca unul care

privește oglinda de ras de la cinci centimetri.

S-a gândit de multe ori la momentul acesta, s-a călit

în așteptare, se simte asta în ritmul,

în felul în care cuvântul îi urmează altui cuvânt.

Nu există nicio precipitare, deși

clipa nu mai durează decât o frântură,

apoi gata, finito, a trecut;

când se desprinde de clipă,

din el nu se mai vede decât un bărbat

gârbovit, cu pași nesiguri, pe un urcuș.

*

Transbordare

(Átszállás)

Statuile se mută între pereți

doisprezece îngeri cu capete înclinate

Mai locuiește acolo și un tramvai

care s-a decis să nu mai umble niciodată pe șine

și un cal care s-a hotărât să treacă prin perete

și o și face

Ținutul din preajmă îl lasă oamenilor

ei oricum nu-s decât călători gură-cască în trecere pe-aici

care fac focul fac fotografii adună castane

și așteaptă transbordarea pe-un vârf de munte

*

Urme de pași

(Lábnyomok)

Iscodesc căldura dispărută a tălpii,

urma netedă, lucioasă a degetelor de la picioare,

materia imaginilor imprimându-se în trup,

inversabile mereu, fără pierderi,

într-un peisaj presărat cu nisip fin,

în elasticitatea mișcărilor subacvatice

ori pe suprafața unui plan cu netezimea sticlei

care se aburește încet.

prezentare și traducere de Kocsis Francisko

[Vatra, nr. 5-6/2026, pp. 160-161]