Călin Crăciun – Adriana Teodorescu – despre noi

Prin al doilea ei volum de poezii, Povești de trecere cu noi*, Adriana Teodorescu își continuă poetica în siaj postexpresionist, din Aproape memorie (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013) mizând pe transcrieri cu tușe vizionare fie ale unor experiențe traumatice, fie ale unor intuiții nicidecum mai puțin angoasante. Și în acest volum răzbat de la un capăt la altul, ba chiar în fiecare poem, stridențele thanatice despre care vorbea Irina Petraș în prefața celui anterior. Și nu cred să constituie aceasta neapărat un indiciu de manierism prematur și, desigur, numaidecât dăunător, nici rodul întâmplării, ci asumarea principiului că o singură explorare a unui loc nu epuizează resursele de emoție și de sens. Dimpotrivă, una nouă descoperă nuanțe ignorate ori încă nesesizate și posibilități noi de revelare. Citește în continuare →