Studiile moderniste și corpusul modernist, astăzi, nu ar fi arătat la fel fără modelele de lectură furnizate de practicile pluridisciplinare din ultimii ani, care mobilizează studii culturale, (post)feministe, coloniale, sociologia sau antropologia, și fără ca, prin aceste practici, definirea modernității să nu parcurgă  trasee din perspectiva unor noi cartografii. Nu numai că o astfel de lectură a modernismului, la întretăierea dintre drumuri, e una care contemporaneizează și deci vitalizează un segment literar și artistic care părea clasicizat până la finalul secolului trecut, dar ne învață că fragmentele – textuale, materiale – din trecut pe care le privim astăzi sunt formele unei vieți ale cărei pulsații nu le-am perceput multă vreme.

Citește în continuare →