Etichetă / Amalia Cotoi

de VATRA

Amalia Cotoi – Gorzo & Iovănel − învățături postcritice

Desene mișcătoare. Dialoguri despre critică și cinema*, de Andrei Gorzo și de Mihai Iovănel e o carte cum rar se găsește la noi. Se încadrează și e încadrată de către autori în categoria geek-out,  o formulă dialogică în care interlocutorii se angajează într-o discuție informală pe un subiect comun. Deși, așa cum afirmă Bogdan Popa în articolul publicat pe Teletext în 12 decembrie 2023, Bestiile din jungla cinemaului, o astfel de formă e deja recunoscută, „consacrată”, chiar dacă mai mult aiurea decât în spațiul cultural de la noi, cred că plusul cărții celor doi critici, unul de film, celălalt literar, nu stă neapărat în reușita unei critici „populare” a cinemaului, ci în modul în care forma aceasta de dialog ajunge să fie productivă în planul unui metadiscurs critic.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Mihail Sebastian văzut de Tatiana Niculescu: către o definiție a biografiei, astăzi

Suspendat, scandalul recent de pe marginea unui manuscris inedit al lui Mihail Sebastian – unul dintre prozatorii de frunte din galeria (retroactivă a) modernismului românesc –, despre care scrie pe larg Teodora Dumitru într-un articol publicat în Scena 9, în martie 2023, și căruia îi răspunde Bianca Cernat în Apostrof, înnumărul din octombrie 2023 al revistei, ar putea fi rezumat de Mihail Sebastian însuși, în urmă cu aproximativ un secol, ca „cel mai sigur mijloc de aerisire și cel mai propriu mediu de circulație a valorilor”; „căci scandalul «dacă nu creează, obligă pe creator. Dacă nu lămurește, anunță. Dacă nu îndrumă publicul, îl cheamă»”.

Citește în continuare →
de VATRA

(Para)literatura în contextul (new)media (II)

Amalia Cotoi

Ferrante Fever și post-teoria

Oprah Winfrey, celebra realizatoare americană de televiziune, nota în 2015 că, printre cărțile care au creat dependență în ultimii 25 de ani, punându-și amprenta asupra unei generații, se numără romane ca The Remains of the Day (1989), de Kazuo Ishiguro, Eat Pray Love, de Elizabeth Gilbert (2006), The Hunger Games (2008), de Suzanne Collins, sau Fifty Shades of Grey (2011), de E. L. James. Deși toate au parte de ecranizări, și deci de un public numeros și eterogen, doar Eat Pray Love și Fifty Shades of Gray intră, conform The New York Times, la categoria bestseller, o categorie creată de revista americană în 1901, în paralel cu nașterea literaturii moderniste. Dacă e să punem în balanță statutul cărții și pe cel al filmului, în funcție de un agregator și totodată modulator al prizei la public și implicit al succesului precum IMDb (Internet Movie Database), Fifty Shades of Gray, în regia lui Sam Taylor-Johnson, pare a fi unul dintre filmele acelea dezastruoase, cu un rating sub 5 puncte din 10, 4,2 mai exact; Eat Pray Love (2010), în regia lui Ryan Murphy, se află tot undeva sub granița filmelor bune, cu un punctaj de 5,8; în vreme ce serialul My Brilliant Friend (2018-…), în regia lui Saverio Costanzo, Alice Rohrwacher, Daniele Luchetti, realizat după romanul cu titlul omonim al Elenei Ferrante, continuă să crească în aprecieri cu fiecare nou sezon, având actualmente 8,6 puncte, ceea ce e foarte mult dacă ne gândim că un film cult ca Game of Thrones are un punctaj de 9,2.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Modernismul și Antropocenul

Studiile moderniste și corpusul modernist, astăzi, nu ar fi arătat la fel fără modelele de lectură furnizate de practicile pluridisciplinare din ultimii ani, care mobilizează studii culturale, (post)feministe, coloniale, sociologia sau antropologia, și fără ca, prin aceste practici, definirea modernității să nu parcurgă  trasee din perspectiva unor noi cartografii. Nu numai că o astfel de lectură a modernismului, la întretăierea dintre drumuri, e una care contemporaneizează și deci vitalizează un segment literar și artistic care părea clasicizat până la finalul secolului trecut, dar ne învață că fragmentele – textuale, materiale – din trecut pe care le privim astăzi sunt formele unei vieți ale cărei pulsații nu le-am perceput multă vreme.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Heteronomie și autonomie în noile studii literare românești. Cazul modernismului românesc

Cartea Daianei Gârdan reunește elementele unui instrumentar teoretic anunțat în paginile revistelor literare transilvănene deja de câțiva ani: cutia cu unelte a cercetării cantitative. Între lumi. Romanul românesc în sistemul literar modern* ne arată cum putem citi literatura, în primul rând, apoi modernitatea literară românească, cu „metodă”. Este vorba, pe de-o parte, despre o metodă democratică − World Literature este astfel curățată de -ismele prin care ne-am învățat să înțelegem istoria literară −, iar, pe de alta, despre o metodă pentru care socialul și economicul, pe linia marxismului și a materialismului cultural, sunt recalibrate pentru a accentua „valoarea literară” (i.e. esteticul).

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă: Sașa Zare

Teona Farmatu

O narațiune legitimatoare queer-feministă

Nu o dată am reflectat asupra politicilor de gen în literatura română, cu atât mai mult atunci când m-am oprit asupra douămiiștilor, care păreau că au o conștiință destul de pregnantă asupra sexualității feminine și masculine, asupra misoginismului sau asupra convențiilor sociale privind femeia și bărbatul. În fond, doar Elena Vlădăreanu și-a consolidat proiectul feminist militant, angajat sociopolitic, pe care îl începuse mai degrabă exhibiționist decât conștientizat la începutul anilor 2000. Despre homosexualitate, queer, queerness nici nu prea putea fi vorba atunci. Nu e de minimalizat, desigur, deschiderea și radicalitatea douămiiștilor, însă ce vreau să subliniez este alura încă masculinizată, cu rădăcini în patriarhat, a douămiismului. Nici mai târziu literatura nu stă foarte diferit. Într-adevăr, în poezie, apare Floarea de menghină (2008) a Svetlanei Cârstean, iar, în proză, abia în deceniul al doilea, Interior zero (2016) de Lavinia Braniște. În cazul ambelor există reflecții asupra ambiguităților de gen și asupra felului în care e privită femeia. Evident, Soldații. Poveste din Ferentari (2017) a lui Adrian Schiop e prin excelență romanul relației gay și a dublei marginalități. Era mai mult decât așteptat să avem și un roman despre o relație homosexuală dintre două femei.

Citește în continuare →
de VATRA

Influențe și confluențe în literatura română contemporană (VIII)

III. ESEURI                                   

Romulus Bucur

Frank O’Hara și generația ’80. Studiu de caz

O discuție asupra influenței unui autor asupra unei generații (poetice), mai ales atunci când pornește din interiorul acesteia, presupune ceva ce am numit canon personal, și pe care l-am atins în (Bucur, 2017: 130-134) și l-am ilustrat implicit, fără a-l numi ca atare, în (Bucur, 2015: 7-34); între autorii discutați acolo, sub eticheta, preluată de la Harold Bloom, anxietatea influenței, nu intră și Frank OʼHara, deci referirea la el în cele de mai jos mi se pare legitimă.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Regimul monumentalității în literatura română

adrian tudorachi fabrica

Fabrica de geniu e un fenomen de două ori important în literatura română. În primul rând, gândit ca un sequel al momentului eminescian, conținutul reușește să producă istorie și miez acolo unde discursul public și retorica omagială livrează, cel puțin o dată pe an, un înveliș. Odată cu Adrian Tudurachi și cu analiza mecanismelor de aureolare a unor personalități literare fondatoare, Eminescu nu mai e o culme a genialității privită în abstract, ca o consecință a unei literaturi supusă tentativelor nereușite, ci un rezultat aproape organic al tendinței spre „genializare” proprie oricărei culturi emergente. „Geniul e soluția literaturilor care nu dispun de un patrimoniu literar și care capătă conștiința propriei precarități prin comparație cu o literatură mai bogată.” În al doilea rând, prin asumarea unei literaturi văzută ca „uzină al cărei principal scop rămâne mărirea producției” și prin înlocuirea, în termenii lui Jan Baetens (din Une défense „culturelle” des études littéraires), noțiunii rigide de obiect (literar) cu conceptul dinamic, de practică culturală, studiul lui Tudurachi devine un must read și ca abordare metodologică. Citește în continuare →

de VATRA

Amalia COTOI – Romanul kafkaesque

codrin liviu cutitaru

Aclimatizați în proza milenariștilor, aerisită, fără prea multe veleități de construcție, cu rezistență cvasi-nulă la o primă lectură, privim orice roman cu pretenții de re-lectură ca pe un Englishman in New York. Or, despre Scriptor sau cartea transformărilor admirabile*, proza de debut al lui Codrin Liviu Cuțitaru, se poate spune că e tocmai asta: un roman al ițelor încâlcite și al supraaglomerării duse până la nevoia unei neîncetate re-întoarceri la capitolele anterioare. Citește în continuare →