De la tropice

Andreea POP

aurel

Potenţialul lector care ar căuta să găsească în recent lansatul volum de proză al lui Aurel Pantea (Blanca. Fragmente din însemnările unui resentimentar)* o nouă paradigmă, care să se distanţeze faţă de tot ceea ce a spus până acum poezia, va constata că sub mâneca „epică” se ascunde, în bună măsură, acelaşi „braţ de cenuşă”. Pentru că, dincolo de opţiunea formală, Blanca se revendică, aşa cum o fac, bunăoară, poemele din Persoana de după-amiază (1983), Negru pe negru (1993) sau Nimicitorul (2012), de la aceeaşi poetică a consecventului „nu”.

Citește în continuare →