Andreea Pop – O struțocămilă ironică

Debutul sub pseudonim al lui Marion Bold, un „nume de scenă” programatic, ținând cont de premeditarea livrescă a textelor de aici, e, în totalitate, produsul unui fond expansiv. # e, mai mult decât orice, un volum cu un elan al viziunilor desfășurate pe scară largă, în care poeta joacă deopotrivă cartea decrepitudinii și pe aceea a notației contemporan-ironice. Aș zice că se poate vorbi aici de o strategie discursivă inteligentă, pentru că Marion Bold reușește să țină un echilibru al contrastelor și să le exploateze spre beneficii reciproce.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Experimentalismul alternativ

Pe cât de minimalist și concentrat pare din exterior debutul lui Vlad Dimitriu din Yetica & Barbital (mai ales grafic vorbind), pe atât e de plin de observații și recomandări motivațional-instructive și „parabole” social-politice. Educat în spiritul unui discurs lucid, care nu admite scăpări confesive aproape deloc, și chiar și-atunci când o face, finalitatea e una ce ține de consolidare a proiectului său instructiv-teoretic, și nu de vreun soi de „extirpare” personală, volumul gravitează în jurul unor filme ramificate pe câteva direcții ce punctează niște zone de interes extrem de actuale.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Exerciții de stilizare identitară

Miza manifestă a poeziei cu care debutează Iuliana Lungu, evidentă încă din titlu (ca un tagline de efect, ce rezumă foarte cerebral direcția tematică principală a volumului și, în același timp, una dintre modalitățile de configurare ale discursului) e cel mai evident aspect care poate fi imputat textelor din KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie. Schematic vorbind, poemele ei sunt o „în-scenare” regizată cu multă energie deconstructivă și cu o luciditate activată de la un capăt la altul al plachetei. Citește în continuare →

Andreea Pop – Straturi

Acordor de teremin, volumul cu care debutează Daniela Hendea, e construit pe fondul unei tensiuni permanente derulate în subteran. Controlul și mișcările lui bine calibrate, reperabile peste tot, țin de maturitatea cu care poeta își dozează tot acest „rețetar” convulsiv pe care îl pune la bătaie și pe care sfârșește prin a-l configura ca pe o mitologie proprie cu un contur extrem de individual.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Reportaje tech

Nu e surprinzător „programul” cu care se deschide abrupt volumul Straturi* – „Manifest pentru Proteus/ sau/ Despre poezia straturilor” – și care anticipează într-o bună măsură proiectul deconstructivist, animat de ambiții (post)avangardiste, al poemelor lui Ghe Adacor (pe numele său adevărat Marian Neguțu, aici mizând pe o încifrare care poartă numele unei reviste culturale on-line pe care o coordonase la un moment dat – R.O.C.A.D.A.). Un afficionado al artei digitale și al celei experimentale, conform informațiilor biografice, acesta debutează cu niște texte venite din aceeași sferă a tehnologizării, pe care le anticipează, înainte de a le da drumul propriu-zis, printr-un manifest destul de virulent. Citește în continuare →

Andreea Pop – Exigențe convulsive

Păsări în furtuna de nisip, cel mai recent câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, e, în linii mari, un elogiu adus spasmelor și bruiajelor afective. Vibrante, poemele Ioanei Vintilă îl desfășoară, de obicei, prin punctarea unor momente de scurtcircuit intern, pe care le survolează protocolar, cu maximă seriozitate. Intervențiile ei, clinice și animate de-o luciditate permanent activată, au ambiția arderilor totale, fără jumătăți de măsură. Citește în continuare →

Alexandru Vlad – De ce n-a scris un american Madame Bovary

Notă: Eseul de mai jos e doar unul din cele care pledează pentru afilierea culturală anglo-americană a lui Alexandru Vlad, care, se știe, fusese un cititor și traducător dedicat al celor două literaturi. Pe de o parte, se vede aici o cunoaștere intimă a fenomenului discutat – romanul american și deficiențele lui tematice – și pe de alta, și acea intuiție critică obiectivă, lipsită de idolatrii livrești, în ciuda discretei admirații față de subiectul pe care îl tratează, care poate fi reperată și în alte eseuri asemănătoare (Între flux și reflux, dedicat lui Conrad, favoritul lui în materie de proză, ori Portocala cu mecanism de ceasornic, care pornește de la romanul englez și survolează, mai apoi, opera lui Anthony Burgess – ambele apărute în volumul din 2002, Sticla de lampă). Nu în ultimul rând, textul asimilează și acea notă caustic-ludică atât de specifică eseurilor sale conversaționale din Măsline aproape gratis (2012). (Andreea Pop) Citește în continuare →