Etichetă / Andreea Pop
Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea
Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)
***
Andreea Pop – Inaderența la real
Ironia, dar mai ales aceea îndreptată spre sine, educată în direcția sondării biografice e, cel puțin aparent, „specialitatea” Gabrielei Feceoru. Poemele cu care debutează în Blister au aerul unor coregrafii personale negative (s-a văzut, cu rol de terapeutică, însă, o spune Al. Cistelecan pe coperta a IV-a).
E teritoriul cel mai la îndemână și acela de unde poeta își survolează toată confesiunea tensionată. Harta personală ce rezultă de aici, cu toată concretețea antrenată în derularea viziunilor intimiste – în absența subtilităților stilistice, adică – atinge doar exponențial detaliul realist propriu-zis (sau, mai bine zis, rareori îl afișează în chip de avanpost). Citește în continuare →
Andreea Pop – Seninătatea crizei
Mușcătura fluturelui japonez, cu care debutează Cornelius Drăgan, are ambiția elanurilor existențiale. Proiectul acesta înalt proliferează fără paradă, totuși, pentru că sondarea introspectivă e procedeul predilect al poemelor. Asta chiar și în ciuda recomandărilor poetului, care își „distribuie” viziunile de criză, aparent, pornind de la interior și avansând spre externalizarea acestor „proiecții” intime în 4 cicluri care echivalează toată această devenire.
Aș zice că, indiferent de ele, Cornelius Drăgan scrie peste tot o poezie cu un fond curat confesiv, fără s-o redirecționeze în direcția unei transfigurări esențiale de perspectivă, ori fără ca aceasta să fie copleșită de abundența „decriptării” interioare. Citește în continuare →
Andreea POP – Metodica scenariilor
Expansive și cu mult nerv, poemele din Ea e Matilda cu care debutează Teodor Sinezis au aerul unor „acrobații” erogene. Două sunt zonele lor preferate de speculație. Odată, discursul senzual, care oscilează, mobil, între obsesie (2 mai babies), observație machistă (mall du siecle) și mecanică a încriptării erotice în limbaj cibernetic (andante and ante) și care traversează în mare viteză volumul de la un capăt la altul. Citește în continuare →
Andreea POP – Fantezismul organic
Efuziunea sentimentală e cea mai evidentă notă a poeziei Elenei Mihalachi din Locuieşte-mă (Charmides, 2016). Registrul afectiv funcţionează aici în exces, suprasaturând versurile de exaltări aproape ritualice; în bună parte, el suprapune zona de „circulaţie” a poemelor la desenul amoros, care astfel derulează nostalgii romantico-suave şi piruete graţioase pe fondul unei senzualităţi luxuriante. Citește în continuare →
Andreea POP – Degajată, „reprezentaţia” crizei
