Andreea Pop – Periferia sentimentală

Dintr-o zonă destul de turbulentă vine Bianca Ela, care debutează la FrACTalia (2021) fără prea mult tam-tam, dar cu o poezie construită în așa fel încât atrage atenția, nu se lasă trecută cu vederea. Un tur de forță (stilistic, odată – în câteva texte de o elasticitate a frazei mai rar întâlnită la debutanți, în orice caz, cu o vervă a ideii pe care o duce unde și cum vrea ea –, dar valabil și la nivel tematic), poame divine e, din capul locului, prin excelență o poezie a periferiilor sentimentale & ideologice, o poziție destul de confortabilă, paradoxal, pentru că e foarte ofertantă ca material poetic. E aici, însă, o subversivitate care nu jenează, care nu devine în niciun punct prea caustică, ori demonstrativ-didactică, una care reușește, chiar și-așa, să dea niște texte-ricoșeu extrem de puternice.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Două scheme sensibile

Ioana Zenaida Rotariu scrie o poezie destul de safe în debutul ei din Cei cinci ani de muțenie (câștigător al premiului „Alexandru Mușina” pe 2021), fără să mizeze prea mult pe sofisticărie & tehnicism, ci mai degrabă pe o precauție – a temelor, stilistică etc.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (I)

„Aici pe internet sunt eu” (Tudor Pop, Softboimimosa, Editura OMG, 2019).

Un scurt argument

În 2002 „Vatra” semnala, prin numărul special România virtuală, fenomenul mutării unei părți a literaturii române în spațiul internautic. Era vorba, desigur, doar de începutul acestui proces, astfel că au fost doar preluate texte din mediul internautic. Apoi, în intervalul unui deceniu fenomenul s-a extins și la noi suficient cât să determine o nouă abordare, concretizată, prin 2012, tot printr-un număr tematic, intitulat Literatura cibernetică, constând în răspunsuri la o anchetă și câteva studii. Investigarea domeniului a fost atunci din perspectivă teoretică. Cu excepția lui Gelu Vlașin, care înființase blogul Rețeaua literară, cei care s-au pronunțat nu erau insider-i, ci observatori de la distanță. După încă un deceniu evoluția este spectaculoasă. Există un număr consistent de reviste exclusiv electronice și de platforme literare, puzderie de bloguri și de postări prin intermediul diferitelor rețele sociale. Prin urmare, o nouă privire asupra fenomenului este absolut necesară.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Millennial blue

În ciuda titlului, debutul lui Alexandru Higyed e cum nu se poate de personal. Există, în nimic personal (Casa de Pariuri Literare, 2021), o neliniște a recuperării biografice, funcționează aici o confesiune extrem de tare și incredibil de aproape, echivalată printr-o contabilitate discret melancolică, mai mult jucat nepăsătoare, care acaparează întreg materialul poetic al lui Alexandru Higyed.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Două ritualuri introspective

Ceea ce începe ca o aventură erotică în debutul Victoriei Tatarin se transformă, treptat, într-un soi de cronică biografică puternic animată de o criză a confesivului. ??? demarează ca un proiect liric care mizează, în primă fază, pe o aparentă anonimizare/ uniformizare (de unde toate titlurile poemelor sunt identice cu cel al volumului) ca formă de artisticitate, o convenție cel puțin neobișnuită pentru un debut, dar care atrage atenția.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Niște exerciții de intelectualizare afectivă

maki for 2, debutul așteptat și tatonat de ceva vreme al Adelinei Pascale, e o „colecție” de introspecții temperate, în care exotismul livresc ține de principiu esențial de coagulare a poemelor. Altfel spus, secvențele pe care Adelina Pascale le derulează aici – și o face printr-o ceremonie în toată regula, cu ritualul și concursul gesturilor și amănuntelor esențiale – sunt, mai degrabă, produsul asumat al unei adeziuni spirituale, efervescența unui fetiș cultural exersat până la identificare totală. Și mai concret: volumul e un excurs fragmentat al scenariilor Orașului asiatic, văzut în polimorfismul lui inedit, derulat cu o lentoare cenestezică, pe fondul căruia poeta jonglează cu stări și imagini sub forma unui caleidoscop urban glam.

Citește în continuare →

Condiția revistelor de cultură (IV)

Viorel MUREȘAN

Expresia normalității depline

1. Extrem de colorat, dar normal. De vreme ce apar publicații literare și în locuri (și nu sunt puține!) unde n-a existat niciun fel de tradiție, ori cel mult niște ruine legendare, ca-n baladă, zburdălnicia acestui peisaj nu poate fi pusă la îndoială. Acolo unde trăiesc oameni cu îndeletniciri culturale onorante, chiar dacă printre ei se mai strecoară și veleitari, ceea ce este absolut inevitabil, apariția unei reviste făcute cu un profesionalism emergent se cade a fi salutată. Există apoi venerabilele periodice care au trecut binișor suta de ani și care au încrustate pe frontispiciu nume de personalități,  grupări sau ideologii literare clasicizate, iar dintre ele, unele se țin foarte bine, în timp ce altele agonizează. Așa cum și revistele apărute după revoluție s-au sleit rând pe rând, unele mai dând semne de vitalitate doar în funcție de anotimp. Noroc că dinspre această categorie mai putem fi „apostrofați” de la Cluj, se mai încordează spre noi câte un „discobol” albaiulian, ori ni se mai trimite pe apele gândului o solară și elegantă „arcă” arădeană. Apariția capricioasă a altora, sau tirajele minuscule, le fac intruvabile. Dar, puse față-n față, neajunsuri și avantaje, dau impresia unui peisaj revuistic dinamic.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Depresive cool

Nu-i nimic warm & fuzzy în debutul Elenei Boldor, dincolo de coperta lui glam-relaxată. Traxx e cel mai efervescent debut din 2021, unul cu o emisie poetică extrem de actuală, înrudit, ca imaginar și mod de căutare formală, cu ceea ce făcea Tudor Pop în Softboy mimosa, dar o idee ceva mai user-friendly, totuși.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Confesivul pur vs. dur

Elena Bălășanu scrie o poezie bine „cuibărită” în autoscopie brută, pe care o transcrie fără artificii stilistice și, în general, fără pretenții de construcție înaltă. Singurătatea nu ne face mai buni e un debut care execută astfel într-un mod grațios exercițiul dramei temperate, una bine ținută în frâu, deși nu iertată de irizările melancoliei; o pledoarie cap-coadă pentru un soi de încordare „călduță”, fără prea multe accente militante sau fără un radicalism discursiv.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Radicalizarea calculată

Un fel de fast & furious sentimental scrie Alexia Ema Burneci, într-un debut care se consumă între elanul și febrilitatea licențioase și tușele identitare melancolice (mai rare, e drept), sau măcar dark. Cu ochii la steaua Kajam e un volum în care biografia supurează la tot pasul – dispariția figurii masculine, sau provocările maternității de una singură sunt doar cele mai evidente – și redirecționează discursul intenționat vulgar, poza rebelă, nu de puține ori în irizare melancolică, care funcționează sub forma unor pasteluri urbane cu o notă serioasă.

Citește în continuare →