Etichetă / cei ce vin

de VATRA

Andreea Pop – O confesivă prudentă

Alina Țârcoman-Ochea debutează cu un volum destul de scurt, de o notație aproape aforistică în unele puncte și niște reflexe controlate ale dozării emoției. Nu doare când dormi vorbește în termeni foarte preciși, dar în același timp, mai degrabă reținuți, aproape solemni, despre izolare și blocaje zilnice, pe fondul unor poeme aproape transparente – niște exerciții de contemplație sincere până la spovedanie care evită cu succes orice politici poetice subtile și își  localizează foarte exact fondul angoasei.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Toate lucrurile mici

ulaanbataar e debutul cel mai cinematografic din cele publicate în 2024 („o (re)actualizare a discursului fotografic în poezie” îl numea Alex Higyed în textul lui din Observator Cultural). N-avea cum să fie altfel, Flavia Dima e cunoscută (mai ales) pentru cronicile ei de film, iar textele de aici își asumă total o dinamică vizuală atent gândită.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – O echilibristică tensionată

Iustin Butnariuc debutează cu un volum destul de cizelat, chiar în ciuda câtorva imperfecțiuni structurale, în care registrul poemului biografic, reflexiv, uneori grav, e principalul pol de interes. Biografia ca asumare totală, cu toate stângăciile și precaritățile ei (vezi niște poeme ca flavian sau loto) e principala zonă de interes de aici și locul de unde se alimentează – cel puțin în primă fază, dar nu numai – punctele de nevroză ale textelor. Mici parabole morale, bine susținute de un control al reflexiei lucide, viziunile din zâmbim, radiația nu s-a stins au prea puțin din candoarea rememorării, de naivitatea specifică unui astfel de „demers” nu mai zic. Nu zic că uneori nu-i loc și de o ușoară dramatizare aici, de un soi de entuziasm al rememorării și o căutare uneori a efectelor și a secvențelor tari (vezi imaginea renului călcat de tren din all-blank, genul ăsta de poeme, mai rare, cu accente dark).

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Animalul suprem

Dacă n-ai ști că-i un debut, ai zice că Singuri sub râsetele familiilor perfecte e volumul de maturitate al unei poete care s-a exersat de ceva timp, deja, în zona poemului confesiv-traumatic. Asta pentru că Simona Sigartău vine cu un „catalog” artistic de mare forță, care își arondează niște poeme-bolovan, ce alunecă greu cu fiecare nouă dramă biografică pe care o descifrează, și cu resorturi interne ce desfoliază cu migală mici episoade intime desprinse din zona traumei (generaționale și nu numai). N-are cum să fie, în condițiile astea, un debut light: cu o discursivitate alimentată de un real destul de hăituit și niște imagini rulate de o sensibilitate ce zvâcnește purulent, (tot mai) hărțuită cu fiecare reactualizare a „dosarului” personal, placheta asta e o colecție de poeme-termopilă ce lovesc punctat, cu o execuție aproape perfectă.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Un animal jucăuș

Cu vom trece de Marte dar nu imediat, un (re)debut apărut anul trecut la Casa de Editură Max Blecher (o reluare a plachetei publicate acum câțiva ani, fără ecouri, conform mențiunilor editorului său), Șerban Mihalache bifează o apariție cel puțin ciudățică pe linia volumelor apărute în ultima vreme. Suficient cât să nu fie un marginal propriu-zis, dar să atragă atenția prin discursul lui neobișnuit, cu o frazare inedită, care mizează pe retorică SF/ distopică/ robotizată, în general vorbind și pe o „dotare” imagistică aferentă. E un soi de voce tehnicizată aceea care vorbește aici, dar care o face, dincolo de luciditatea ei funciară, de necontestat, cu o execuție savuroasă a versului manierist, construit prin intersecții și acumulări de imagini care dinamizează textele. Probabil „defect profesional” pentru absolventul & specialistul în tehnologia informației care este Șerban Mihalache, volumul ăsta se remarcă, în primul rând, prin stilistica lui luxuriantă și abundentă în terminologie tehnologică.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Un experimental cu metodă

Debutul lui Cătălin Lazurca din Lumea e oricum o idee proastă nu-i chiar un debut în adevăratul sens al cuvântului. O zice chiar poetul pe clapeta interioară a cărții – textele de aici sunt, de fapt, o revizuire a unui proiect anterior scos sub pseudonim într-un tiraj mic, rescrierea și repunerea lui în circulație, dată fiind prima ediție apărută în condiții destul de obscure și anonime.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Studii de imagine

S-a scris până acum despre Polaroide, debutul lui Daniel Coman, apărut anul ăsta, că ar fi „adevăratul Neo-Biedermeier” (Scena 9, Mihnea Bâlici) și, pe de altă parte (și cumva pe aceeași linie), „o carte a căutării alterității pierdute și a unei pribegii postumane interiorizate” (Radu Bejan, în nr. 5 al „Familiei”). Aș zice că undeva la mijloc se situează, de fapt, politica plachetei. E aici, înainte de orice, o poezie densă, una construită prin suprapunerea unor episoade minuțioase, gândite în amănunt. Cam toate cele patru secvențe ale volumului – „superstiție” / „mic moment de respiro” / „polaroide” / „analog sau finalul imaginii” – pot fi rezumate la un soi de schiță de obiect, cam aici „operează” textele lui Daniel Coman, în zona asta a secvențelor lungi, care construiesc pe cadre generoase, mizează pe amplitudinea scenariilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Calm After the Storm

Surprinzător de ignorat de comentariile critice a fost până acum Crisalidă, volumul de debut al Mădălinei Căuneac, care scrie aici o poezie greu de confundat; despre biografie & avatarele ei de rigoare nimic nou, poezia contemporană și-a tot prelucrat-o și o face în continuare fără rezerve. Biografemele astea de aici, însă, trasate cu multă grijă (un gest definitoriu pentru tot proiectul, ăsta al prelucrării cu grijă a datelor din jur), au o consistență rafinată, iau naștere prin suprapunerea pe un filtru afectiv educat, îndrumat cu atenție în economia generală a textelor.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Biografia postepidermică

Un melting pot e sintagma care definește cel mai bine debutul lui Bogdan-Alexandru Petcu din transcender (Charmides, 2022), un debut în care inteligența spumoasă, dublată de o privire incisivă, camuflează un umanist discret, aproape sub acoperire. Asta pentru că textele lui preferă aproape în mod exclusiv anularea amănuntului personal în favoarea notației cultural-științifice; anulat e, de fapt, impropriu spus, pentru că, se va vedea ceva mai încolo, e vorba aici de o politică conceptelor care până la urmă lucrează împotriva proiectului pe care și-l propune poetul și ajunge să obțină tocmai contrariul.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – „sarcini delicate”

setări avansate de lumină e un debut în care Diana Cornea lucrează cu multă notație diafană și detalii captate cu subtilitate, pe care le circumscrie unor insta-story-uri care prind, în glisajul lor, multă fragilitate. Nu e nimic pastelat, sau romantizat aici, însă, ci mai degrabă o vibrație discret-stilizată ce străbate poezia asta de la un capăt la altul, o fragilitate a perspectivei, a felului în care poeta jonglează cu ea, decât o fragilitate propriu-zisă. Cu toată „inflația” de imagini ale unei materialități vaporoase, însă, textele au aerul unor emisii mai degrabă puternice, care vorbesc pe un ton pe cât de minimizat, pe atât de hotărât și precis despre lucrurile pe care cade privirea poetei, sunt o colecție de glitch-uri construite cu multă forță, chiar dacă nota lor generală trimite, mai degrabă, spre o poetică a sensibilității.

Citește în continuare →