Romanul Dependența, de Constantin Cheianu (Cartier, 2020), alcătuiește, împreună cu alte câteva romane basarabene, hronicul antiutopiei copilăriei basarabene. Nimic idilic, edulcorat în copilăria personajelor sale. Pentru a înțelege conduita adultului care este, personajul său face incursiuni psihanalitice în trecut,  identifică traumele copilăriei și investighează efectul acestora asupra parcursului său existențial. 

Citește în continuare →

Proza erotică din Basarabia numără puține opere de relevanță tematică, capabile de înnoiri paradigmatice. După 2000 încoace, trecerea retoricii erotice în registrul concupiscenţei, exersat în mod ludic și ironico-parodic sau de-a dreptul grotesc este cam singura realizare romanescă, la acest capitol. Un autor relevant în ceea ce privește primeneala discursului erotic în proza de la noi este Constantin Cheianu. În Sex & Perestroika (2009), prozatorul subminează discursul politic deformat, prin sexualitatea triumfătoare și debușeul erotic. Romanul deconstruiește în manieră ludică industria de clișee ale erotografiei tradiționale, face saltul de la un topos sentimental la improvizația hedonistă, de la cuvintele plăcerii la plăcerea cuvintelor. De la corpul de senzații face, în mod spectaculos, trecerea la corpul ca limbaj. După Sex și perestroika, Cheianu recidivează cu un roman și mai îndrăzneț, și mai sfidător de pudori erotice, Ultima amantă a lui Cioran (Cartier, 2018). Acesta duce experimentul corpului mai departe, conectându-l la trăiri sufletești la limită, la tribulații ontologice, aducând într-un raport dilematic percepția vieții și a morții. Citește în continuare →

Un fenomen interesant se produce în literatura basarabeană de după căderea comunismului. Discursul despre sex în plin totalitarism se anunță ca limbaj al puterii de rezistență. În romanul Sex & Perestroika (Cartier, 2009) de Constantin Cheianu, discursul sexualității, derivat din mecanismul coercitiv al interdicțiilor, devine o contra-replică, care se înverșunează să răstoarne raporturile de putere ale omului cu sistemul. Reprimarea mărturisirii despre sex, cu panoplia consecințelor semnalate de Michel Foucault, are drept consecință declanșarea energiilor acumulate. „Nespusul erotic, după Robert Muchembled, se transformă astfel în motor secret al acțiunilor umane: el produce un dezechilibru pulsional individual mai mult fondator decât destructor și generează faze de represiune apoi de eliberare care îmbogățește jocul social”¹. Tot de aici vine și „gustul viu pentru transgresiune². Această transgresiune ia forma, la Cheianu, violentării interdicției prin dictatura plăcerii. Discursul mustește de voluptatea de a vorbi despre voluptăți interzise în spații oficiale destinate doar sloganelor politice. Plăcerea naratorului de a spune, de a mărturisi despre periplurile sale orgasmice în chiar biroul de serviciu, alături de biroul destinat adunărilor de partid, se constituie ea însăși într-o formă de sexualitate a discursului. O sexualitate virilă, falocentrică, sfidătoare, violatoare a inerțiilor dogmatice și a poncifelor ideologice. Citește în continuare →