Daniela SITAR-TĂUT – Reveuri bovarici, dame nesăţioase, neveste infidele, parohi-vampirişti etc.

herina

Volumul lui Marian Ilea, Herina (Cartea Romȃnească, 2016) e greu ȋncadrabil ȋntr-o singură specie narativă. Prin tehnica palimpsestului, colaj, reluarea cinematografică a cadrelor, ironie, de-mitizare, polifonie şi pluriperspectivism, melanjul deconcertant ȋntre un jadis imperial şi un acum contemporan, palpabil, cu tentacule din biografia recentă a prozatorului, l-aş include ȋn tagma textelor tributare postmodernismului. Deşi autorul ȋnsuşi mi-a infirmat apelativul de roman, eu tot roman ȋi voi zice. Tomul este compartimentat ȋn două cărţi distincte, care au ca liant Herina, cronotop situaţional. Cea dintȃi aduce ȋn prim-plan istoria Osimei şi a Berăriei Luther, ȋn vreme ce cartea a doua se aurolează legendar sub mantia Cronicilor de la Herina, a căror istorie ne este relevată abia ȋn paginile finale. Apelul la cronică nu cimentează veridicitatea evenimenţială, ci, din contră, o dislocă, prin ȋntorsături deconcertante de frază sau de situaţie. Cronografii lui Marian Ilea sunt subiectivi prin excelenţă, relatȃnd nu povestea a ceea ce a fost, ci a ceea ce ar fi vrut/trebuit să fie. Caietul cu file ȋngălbenite, descoperit ȋn camera pensiunii din Solotvino, dedicat de anonimul cronicar „Domnului Robert Maxwell, cu adȃncă veneraţiune” şi tradus ulterior de „bătrȃnul arhivar maghiar din Baia-Mare” re-compune, ȋn sens invers, Cronicile de la Herina. Citește în continuare →