Argument

Centenarul Marii Uniri a fost un prilej unic de a analiza, interpreta și înțelege ultimul secol din istoria României – culminația (non-teleologică) și cheia întregii noastre deveniri colective. Dincolo de spiritul festiv al întregului an 2018, trebuie să ne punem întrebări cardinale mult amânate și să găsim răspunsuri care să ne ajute, pe de o parte, să ne înțelegem trecutul (mergând în urmă mult dincolo de 1918) și prezentul, precum și, pe de altă parte, să ne prefigurăm viitorul. Un asemenea exercițiu este și textul de față, care propune o perspectivă absolut nouă asupra chestiunii: spațiul românesc este privit ca o răscruce a mai multor diaspore, un spațiu de sosire și ședere (pe termen lung, mediu ori scurt), de integrare și transformare interactivă, de sinergii, tensiuni și conflicte, de transferuri culturale și de existențe paralele, de plecări și întoarceri, un teritoriu al autohtonilor și al nou-veniților, al împământenirii și al desțărării. Astfel, înțelegerea diasporei românești – doar una dintre diasporele României – este posibilă numai prin abordarea ei ca fenomen istoric complex, transnațional, intercultural. La fel stau lucrurile în cazul tuturor celorlalte diaspore, provenite din imigrația, emigrația și remigrația unui mare număr de populații foarte diferite. În orice paradigmă am plasa acest fenomen complex – de la organicism la teoria sistemelor, pentru a da numai două exemple generice –, obținem o constelație interactivă și dinamică, pe care trebuie s-o studiem în istoricitatea, eterogenitatea și discontinuitatea ei. Pentru aceasta, canoanele fiecăreia dintre științele sociale trebuie depășite printr-o nouă abordare, interculturală și transdisciplinară.

Citește în continuare →