În romanul lui Miguel Ángel Asturias, Oameni de porumb, aparenta lipsă de loialitate a femeilor care este expresia unei imagini transfigurate a zeității lunare, caracterizate de inconstanță, este completată cu egoismul și cruzimea. Într-un foarte ambițios studiu critic, care, însă, rămâne discutabil în multe dintre concluziile sale, Richard Callan afirma că permanenta căutare a femeilor fugite de acasă ar reprezenta, în cartea lui Asturias, o expresie a nevoii personajelor masculine de desăvârșire prin dobândirea componentului feminin, anima, în termeni jungieni, absolut necesară pentru întregirea simbolică a sufletului. Cazul pe care criticul îl discută pe larg e cel al lui Nicho Aquino privit din perspectiva călătoriei inițiatice pe care o întreprinde. Numai că Gerald Martin are dreptate atunci când spune că, din păcate, Jung e un instrument care se poate adapta prea ușor oricărei circumstanțe interpretative, afirmând că Oameni de porumb e mult mai mult decât simpla căutare a jumătății pierdute ori a unui iluzoriu etern feminin.

Citește în continuare →